Bucuresti 1959, prin ochii unui turist – episodul 1

“Bucureștiul din 1959 văzut prin ochii unui turist străin” este cea mai nouă serie de imagini pe care am descoperit-o și pe care o publicam pentru prima dată aici. Turistul, căruia nu îi știm numele și nici naționalitatea, a ajuns în capitală în cadrul unui grup organizat. El a vizitat principalele puncte-reper ale orașului de la acea vreme (Calea Victoriei, Piața Universității, Piața Unirii, Biserica Rusă, Dealul Mitropoliei, Muzeul Satului și Stadionul 23 August) și le-a fotografiat așa cum s-a priceput mai bine. Chiar dacă nu sunt niște capodopere tehnice sau compoziționale, imaginile acestea sunt rare, cu o valoare documentară importantă. Bucureștiul anilor ’50 nu apare foarte des în căutările noastre fotografice, fiind o perioadă ciudat de puțin fotografiată.

Nu știm exact care a fost scopul vizitei călătorului în oraș, este plauzibilă variantă turistică, dar putem specula și o legătură cu faptul că Bucureștiul avea destul de multe de sărbătorit în acel an (500 de ani de atestare documentară, un secol de la Unirea Principatelor Române și 15 ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste la 23 august 1944). Indiferent de motivele pe care acesta le-a avut în călătoria bucureșteană, noi avem ocazia să îl însoțim pe vizitatorul nostru cu ajutorul fotografiilor pe care le-a realizat, imagini pe care o să le analizăm în două episoade diferite.

Calea Victoriei

Începem călătoria noastră cu Palatul Poștelor. O să recunoașteți cu ușurință clădirea, fiind una dintre construcțiile emblematice ale orașului, astăzi Muzeul de Istorie al României. Pentru cei îndrăgostiți de Bucureștiul vechi, nu este nici un secret că această clădire, inaugurată la 1900, a avut ca beneficiar inițial instituția Poștei Române, lucru încă valabil la momentul realizării imaginii, mărturie fiind și emblema vizibilă pe frontul principal al edificiului. În 1970, regimul comunist a decis transformarea construcției în muzeu, care a fost inaugurat efectiv în 1972.

• 

• 

Fotografia realizată de turistul nostru e importantă mai degrabă datorită unei clădiri din fundal care nu mai există în zilele noastre. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce avem astăzi acel calcan inestetic orientat către stradă, vizibil din Calea Victoriei, între străzile Franceză și Fitti, fotografia vă oferă răspunsul. Lipită de acel calcan, îngustând Calea Victoriei în proximitate, vedem o clădire din categoria academismului francez, bogat ornamentată, cu spații comerciale înalte la parter. Nu știm exact în ce condiții a dispărut această frumoasă clădire, dar putem bănui inclusiv o sitematizare a zonei.

Continuăm drumul pe Calea Victoriei și ne oprim în Piața Universității (sigur, nu mai suntem chiar pe Calea Victoriei, dar în imediata ei proximitate). Privind fotografia de mai sus, nimic nu pare radical schimbat, dar desigur, în spatele statuii lui Mihai Viteazul, în perspectivă, lipsește clădirea Teatrului Național care urma să fie construită după vreo 10 ani. De asemenea, dacă am fi avut un cadru panoramat spre stânga, am fi văzut lipsa corpului central al clădirii Universității. El a dispărut o vreme din zonă, fiind distrus la bombardamentele din 1944. Construcția de azi este o reproducere supra-înălțată a vechii clădiri.

• 

• 

Un detaliu de remarcat este faptul că, în fundal, pe centrul imaginii, clădirea cu cupola găzduia un sediu CEC. În clădirea aceasta, de-a lungul timpului, au “locuit” Societatea Petrolieră Steaua Romană și Ministerul de Război, iar acum este sediul APIA.

La o privire foarte atentă, în planul cel mai îndepărtat, în Piața Rosetti, se vede o altă cupolă a unei foarte frumoase clădiri care a dispărut imediat după cutremurul din 1977 (nu a fost neapărat afectată de seism, ci mai degrabă de noua sistematizare a zonei, așa cum pare că dovedește una dintre fotografiile de aici).

Ne reîntoarcem pe Calea Victoriei, la un unghi de fotografie deja celebru. Ne aflăm în față Grand Hotel du Bulevard, la intersecția dintre Calea Victoriei și bulevardul Regina Elisabeta. Zona aceasta a capitalei a fost mereu aglomerată, iar fotografia de față nu demonstrează nici o excepție.

• 

• 

Nici aici nu vedem schimbări radicale, cu excepția construcției mai mici din stânga. Este vorba despre clădirea “Delta Dunării – Compescăria”, înălțată în 1953 pe fostele ruine ale Casei Greceanu (Casa Greceanu care a fost distrusă de bombardamentele din 1944 – întreaga poveste aici). Clădirea “Delta Dunării – Compescăria” a “rezistat” până la sfârșitul anilor ’70, azi fiind înlocuită de un bloc socialist cunoscut pentru restaurantul Pizza Hut de la parter.

Rămânem în intersecția Calea Victoriei cu Regina Elisabeta, cât să vedem Casa Capsa și Palatul Telefoanelor. Casa Capșa, acest reper important al capitalei, pare a nu se afla în cea mai bună formă la data realizării imaginii. Latura dinspre strada Edgar Quinet a acestei emblematice clădiri pare că își pierduse toate ornamentele. Este adevărat că, de-a lungul timpului, clădirea asta a fost decorată în mai multe maniere (la 1900 se prezenta în haine neoclasice, fără cupolă, așa cum o demonstrează imaginea de aici).

Pe lângă o parte din ornamente, clădirea își pierduse și numele. Casa Capșa a fost redenumită Restaurant București în cea mai mare parte a perioadei comuniste, până în 1984, când a revenit la numele original. E de menționat și faptul că o astfel de fotografie nu ar fi fost posibilă cu 15 ani înaintea realizării ei, pentru că până în 1944, părculețul din imagine a fost ocupat de un aliniament de clădiri cu prăvălii, toate distruse la bombardamente.

Probabil știți faptul că Restaurantul Capșa a fost unul dintre primele localuri de lux și prima cofetărie a orașului. La Capșa s-a comercializat prima înghețată din țară. În contextul în care Capșa se întâmpla să fie un loc tradițional de întâlnire al intelectualității românești, Nicolae Labiș a recitat aici un poem patriotic scris de Eminescu și interzis de autoritățile comuniste. Lucrul acesta se întâmpla cu doar trei ani înaintea realizării imaginii (în 1956) și cu o săptămâna înainte că Labiș să moară într-un accident controversat de tramvai.

• 

• 

Nu putem să trecem cu vederea panoul montat pe acoperișul clădirii, parte, probabil, a unei campanii sociale lansată de către autorități. Design-ul acestui panou include un semafor auto supradimensionat (nu unul pietonal, așa cum ar fi de așteptat), precum și textul: “Pietoni. Atenție la stop. Circulați numai pe trotuare. Traversați strada numai la culoarea verde.” Dacă ne aducem aminte de faptul că primul semafor al capitalei a fost montat în această zonă, contextul panoului devine unul și mai interesant.

N-am zis nimic de baloane și nici nu știm ce să zicem despre ele. Probabil că baloanele acestea, (pe care ni le putem imagina foarte colorate, având în vedere multiplele nuanțe de gri prezente în “buchet”) l-au atras, de fapt, pe fotograf.

Continuăm spre nord drumul nostru pe Calea Victoriei și ne oprim la intersecția cu strada Ion Câmpineanu. Aici vedem un alt unghi de fotografie “celebru” al capitalei. Perspectiva dată de cele trei hoteluri Negoiu, Union și Continental, fiind foarte atrăgătoare pentru orice “ochi” de fotograf. Turnul masiv în trepte al hotelului Union, cu o arhitectură art-deco monolitică ce trimite către zgârie-norii americani ai anilor 30, este foarte ușor de recunoscut (aici în poziție centrală).

Grand Hotel Continental se află pe dreapta, în imagine vedem doar latura către stradă Ion Câmpineanu. Hotelul pare neschimbat, cu excepția unui corp-intrare aliniat la stradă, care nu mai există astăzi. Pe învelitoarea acestui corp există un montaj al unei firme luminoase, dar cu un text indescifrabil pe această imagine. Dintr-o fotografie aeriană realizată în anii ’30, putem înțelege că acest corp (sau delimitare) a fost construit ulterior și nu aparținea clădirii în formă ei originală.

• 

• 

• 

La nivelul străzii observăm un trafic mai degrabă pietonal, dar nu avem cum să nu remarcăm limuzina spectaculoasă surprinsă în mișcare (cei mai pricepuți dintre voi în domeniul auto, sunt invitați să trimită informații despre această mașină, în comentarii). În mișcare este surprins și pietonul din prim plan: vedem că este încălțat cu niște sandale de piele, des purtate de către bărbații din acea perioadă.

Călătorul nostru nu părăsește intersecția dintre Calea Victoriei și Ion Câmpineanu, îndreptându-și aparatul de fotografiat către Palatul Telefoanelor. Clădirea, primul edificiu pe cadre metalice realizat la noi, se întâmpla să fie și cea mai înalta construcție a Bucureștiului la data fotografiei, păstrându-și, până în 1970, recordul dobândit la inaugurare (1934). Se remarcă imedat inscripția comunistă realizată cu litere volumetrice: “Trăiască scumpă noastră patrie Republica Populară Romîna”. Bineînțeles, RPR se va schimbă în RSR (Republica Socialistă Română) începând cu 1965.

Nici cadrul acesta nu ar fi fost posibil cu 15 ani înaintea momentului realizării acestei imagini. Platoul din fața Palatului ar fi fost ocupat de către clădirea Teatrului Național, afectată de bombardamentele din 1944 și demolată ulterior de regimul comunist. De altfel, nici astăzi nu ar fi posibilă această fotografie, pentru că o parte din cadru ar fi fost ocupată de clădirea hotelului Novotel și de fațada replică a intrării fostului teatru, construită în 2006.

• 

• 

Platoul gol, fostul teren al Teatrului Național demolat, a rămas neocupat până în anii 2000, sub formă unei piațete cu un mic monument dedicat eroilor tipografi. Monumentul este vizibil în colțul din dreapta-jos a imaginii, acel paralelipiped montat pe un postament. Ar fi de remarcat și stâlpii de iluminat stradal vizibili în imagine, ei seamănă destul de mult cu stâlpii de iluminare existenți în anii 30 la Universitate.

Fotograful realizează și un cadru ceva mai larg, în care vedem Palatul Telefoanelor în contextul întregii intersecții. Observăm încă o dată traficul stradal care se desfășoară în cea mai mare parte pietonal. Un număr de trei mașini și o bicicletă ocupă întreaga cale de rulare a bulevardului, dar mulțimea de pietoni este numeroasă.

În dreapta imaginii vedem clădirea “Adriatica – Socomet”, o construcție art-deco tipic bucureșteană de perioadă interbelică. Clădirea există și astăzi, dar cu o extinsă modificare a parterului care pe atunci părea a fi ocupat de un magazin de accesorii tehnice (citim inscripția “Tehno”, poate Tehnometalica), iar azi este sediul B1TV.

• 

• 

Un detaliu interesant este și mică gheretă – punct de observație, construită pe turnul Palatului Telefoanelor. Acest model de punct de observație se găsea pe mai toate clădirile înalte ale orașului și ar fi fost destinat observării, pe timp de război, a eventualelor avioane inamice, de către personal antrenat în această direcție.

Ultima imagine din seria “Calea Victoriei” e și cea mai interesantă. Știam că prin fața bisericii Kretzulescu trecea la un moment dat o linie de tramvai, știam și faptul că aici se afla un capăt de line în care tramvaiele întorceau, dar nu am văzut până acum o fotografie de la nivelul străzii.

• 

• 

Unghiul este ușor de identificat, ne aflăm pe strada Ion Câmpineanu, observând în centrul imaginii biserica Kretzulescu. Pe stânga vedem Palatul Regal, în fundal se observă Palatul Ministerului de Interne (sediul CC al PCR în perioada comunistă), iar pe dreapta Galeriile Kretzulescu (blocul în care se află astăzi librăria Humanitas). O să observați faptul ca partea orientată către noi a Galeriilor Kretzulescu se prezintă sub forma unui enorm calcan. Astăzi, mare parte din acel calcan este acoperit de un bloc socialist construit între timp acolo.

Pe drum

Vă spuneam la începutul acestui articol că turistul ale cărui fotografii le analizăm acum, a venit în țară într-un grup organizat. Avem aici și o imagine a acestui grup. Nu știm naționalitatea persoanelor fotografiate, dar ele par a fi venite în țară prin rețeaua ONT Carpați (Oficiul Național de Turism care se ocupa de toate aranjamentele turistice de pe teritoriul țării).

În imaginea de mai sus vedem unul dintre autocarele cu care grupul s-a deplasat prin oraș. Este vizibilă sigla ONT pe lateralul automobilului, vedem o parte din grup aflat deja în mașină, dar avem mult prea puține elemente pentru a stabili unde anume este realizată fotografia.

Muzeul Satului

Casa Scânteii (Casa Presei astăzi), o construcție nou-nouță la acea dată (inaugrata în 1957) este vizibilă în planul îndepărtat al aceastei imagini realizată în Muzeul Satului. Evident, o vizită la acest muzeu nu putea fi ratată de către grupul de turiști, pe bună dreptate de altfel, Muzeul Satului fiind, încă de la înființare, un reper major în circuitul turistic al capitalei.

Călătorul nostru își continuă periplul fotografic printr-o serie de imagini în care documentează diverse case și clădiri aflate în interiorul cunoscutului muzeu. Nu insistăm cu o descriere a fiecărei imagini în parte și le publicăm pe toate într-o galerie dedicată mai jos. Evident, dacă descoperiți lucruri care merită menționate, așteptăm detalii în partea de comentarii.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Încheiem aici primul episod al acestui articol, dar vom reveni curând cu o a doua serie în care o să urmărim continuarea călătoriei pe care turistul străin a realizat-o in capitala anului 1959. Vom vedea Piața Unirii, vom urca pe Dealul Mitropoliei, ne vom opri foarte rapid la Biserica Rusă și vom termina călătoria la Stadionul 23 August. Va urma.

“Like it” if you like it.

Quick tip: Urmăriți @muzeuldefotografie pe Instagram

Pentru cei care ne susțin prin mici donații, aceste imagini sunt disponibile în format digital, la o rezoluție înaltă. Mai multe la office@muzeuldefotografie.ro