Parada de 1 Decembrie este deja o obisnuinta, iar cea de anul acesta se anunta a fi spectaculoasa, pe masura cifrei rotunde, de an centenar. Aniversarea de azi este un prilej bun sa vedem si cum a aratat prima parada de acest fel, cea tinuta in Bucuresti in urma cu 100 de ani, in 1918.
Radu Oltean ne-a pus aceste imagini la dispozitie care exista in original la Cabinetul de Stampe al Academiei Romane. Ele au aparut pentru prima data in spatiul virtual, in doua foarte frumoase articol pe care Radu le-a scris aici si aici.
Parada s-a intins pe un traseu inceput de la Gara Regala (Gara Mogosoaia la 1918, sau Gara Baneasa astazi), a continuat pe soseaua Kiseleff si Calea Victoriei si s-a oprit in Piata Universitatii, trecand prin fata Palatului Regal si a Cercului Militar. Bucurestenii au fost prezenti in numar mare pe intreaga ruta, admirand armatele si oficialitatile romane trecand prin trei “arce de triumf” temporare amplasate de-alungul drumului: unul in dreptul actualului Hotel Hilton, al doilea in zona fostului han Kretzulescu (in apropierea cladirii magazinului Muzica de astazi) si un al treilea in dreptul Casei Capsa, in apropierea Cercului Militar. La parada au participat reprezentatii Casei Regale, ai armatei si a diplomatiei romane, alaturi de importante efective ale armatei franceze.
Imaginile vorbesc de la sine, Radu Oltean ne descrie foarte bine scenele in aricolele lui (aici si aici), asa ca nu voi insista in aceasta directie, lasandu-va sa va bucurati de aceste fotografii spectaculoase.