Fotografiile de secol 19 din Bucuresti sunt destul de rare, asa ca orice imagine de acest gen care intra in colectia noastra, reprezinta un adevarat motiv de bucurie. Cadrul de mai sus, ne infatiseaza vechea cladire a Teatrului National de pe Calea Victoriei si trebuie sa fi fost realizat undeva in perioada 1883-1890, adica exact in intervalul in care fotograful si pictorul Eduard Pesky a activat in capitala.
Teatrul National 1880 – cartonul original.
Printul este o albumina lipita pe un carton specific perioadei, pe care este notat atat numele fotografului cat si orasul, Bucuresti in cazul nostru. Cliseul se pare ca exista si in alte colectii, duplicat dupa acelasi negativ, dar diferit din punct de vedere al obiectului. Varianta care circula pe internet, de exemplu, este lipita pe un carton ce prezinta toate textele scrise cu un alt font.
Eduard Pesky (1835-1909) a fost un fotograf nascut la Codlea, dar cu scoala in Brasov si Budapesta. In perioada 1883-1889 el a lucrat in Bucuresti preluand atelierele fotografice ale lui Andreas Reiser de pe strada Domneasca. Pesky este considerat de specialisti ca fiind unul dintre primii fotografi “de cladiri” din capitala.
Copilul aflat in apropiere trasurii cu birjar.
Teatrul National se intampla sa fie o constructie relativ noua la data realizarii imaginii, fiind inaugurata cu aproximativ 30 de ani in urma (1852). Din pacate istoria avea sa fie nemiloasa cu aceasta frumoasa constructie, bombardamentele din 24 august 1944 o vor transforma in ruina. Un timp, pana in anii 2000, locul se prezenta ca o piateta deschisa cu un monument dedicat eroilor tipografi. Astazi terenul este ocupat de o reinterpretare a fatadei vechiului teatru, o invitatie interesanta pentru rememorarea acestui emblematic edificiu.
“Fantoma” din stanga imaginii.
Revenind la ce vedem in cadru, trasura nu este surprinsa intamplator, piata teatrului fiind recunoscuta ca o statie de astfel de mijloace de transport care se utilizau asemanator taxiurilor din ziua de azi.
Fotograful a realizat o expunere lunga, materialele fotosensibile ale vremii avand nevoie de cateva secunde pentru a atinge o expunere corecta, chiar si in plin soare. Timpul lung de expunere este demonstrat si de silueta persoanei aflate in extrema stanga, surprinsa aici ca o mica “fantoma”, cu un contur nedeslusit. Interesant este ca acel copil prezent in apropierea copacilor din stanga, birjarul din trasura, precum si cei trei oameni din centru dreapta, din aproprierea intrarii teatrului, cu totii au “stiut” sa astepte nemiscati declansarea fotografiei, fiind reprodusi cat se poate de “clari” in imagine.
Cei trei oamnei de la intrare.
Cosarul din extrema dreapta este si el o aparitie interesanta, pare aproape “pus cu mana”, condimentand compozitia fotografica. Instrumentele lui specifice se vad destul de bine, sunt acele perii pe care le cara in spate.
Cosarul din dreapta imaginii
Despre cladirea teatrului s-au spus destul de multe de-a lungul timpului, este evident ca a fost un reper important al capitalei, chiar si un varf de tehnologie la un moment dat, fiind una dintre primele cladiri electrificate din oras (in sensul acesta, lampile electrice par a fi deja prezente in imagine). Cele doua generatoarele instalate in subsol s-au dovedit atat de puternice incat au asigurat energie pentru o retea chiar mai larga, incluzand Palatul Regal si parcul Cismigiu. Unul dintre aceste generatoare inca exista si este expus la Muzeul Tehnicii.
Felinarele electrice de la intrarea teatrului.
Inscriptia “Teatrul National” de pe frontul cladirii pare a fi destul de stearsa si poate fi descifrata cu destul de multa imaginatie.
Ornamente pe frontul cladirii
Incheiem aici sperand sa va bucurati de aceasta noua descoperire. Comentariile voastre sunt binevenite, va incurajam sa completati acest articol cu orice informatie relevanta. Pana atunci, “Like” it if you like it.
______________
Pentru cei care ne susțin prin mici donații, aceste imagini sunt disponibile în format digital, la o rezoluție înaltă. Mai multe la office@muzeuldefotografie.ro
Parca era un oras pustiu, in putinele poze existente se vad foarte putini oameni.
daca citesti un pic mai atent, vei afla ca nu e nimic pustiu, doar fotografii cu expunere foarte lunga.
Imi cer scuze fata de forfota din zilele noastre e o diferenta enorma. Azi nu ai pe unde trece ca pieton de cate masini sunt parcate, in jurul Teatrului. Oricum felicitari pentru ideea de a publica aceste poze. Asa mai invatam si noi putina istorie.
Exisa si aici o explicatie, Bucurestiul la 1877 avea o populatie de aprox 180000 de persoane, 10% din ce avem astazi.