Porumbeii fotografi ai lui Julius Neubronner

Julius_Neubronner_with_pigeon_and_camera_1914

Julius Neubronner a fost un farmacist german, inventator și pionier al fotografiei și al filmului care a inventat tehnica fotografierii aeriene folosind porumbeii voiajori. Această tehnică presupune atașarea de un porumbel a unui dispozitiv de care este prins un aparat de fotografiat de mici dimensiuni.

Lui Neubronner i-a venit ideea de a transforma porumbeii în fotografi după ce un porumbel de-ai săi s-a rătăcit din cauza ceții și s-a întors după patru săptămâni. Astfel, Neubronner s-a gândit să combine cele două pasiuni ale sale: fotografia și porumbeii.

Invenția germanului a fost cel puțin parțial motivată de posibilitatea de a fi folosită în aplicații militare. La începutul secolului XX, recunoașterile aeriene erau relativ greu de realizat și implicau folosirea baloanelor, zmeelor și a rachetelor.

Astfel, în august 1914, în urma unor teste, statul german a achiziționat invenția lui Neubronner și a pus porumbeii fotografi la dispoziția armatei, care i-a testat pe câmpul de luptă cu rezultate surprinzător de bune, dar tehnica fotografierii aeriene folosind porumbeii nu a fost niciodată folosită la scară largă.

Sursa: Photography News

This entry was posted in de pe net and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Porumbeii fotografi ai lui Julius Neubronner

  1. Trebuie totusi spus ca la inceputul sec. XX existau deja avioane, iar primele recunoasteri aeriene si fotografii aeriene de razboi fusesera deja facute in 1912-1913 chiar in razboaiele balcanice.
    Primele fotografii aeriene au fost efectuate intr-adevar din balon, inca din 1858.

Comments are closed.