Să vă așezați pentru că este important! Ce vedeți este una dintre cele mai vechi panorame ale Bucureștiului. Imaginea este realizată, de celebrul pictor și fotograf, Carol Pop de Szathmari, din șase clișee ce se unesc într-o fotografie coerentă, asemănător imaginilor panoramice de astăzi. În acest fel avem rara ocazie de a vedea capitala așa cum arata ea în anul 1864 și nu oricum, ci la aproape 90 de megapixeli!
Evident, totul se întâmpla cu mult înainte de realizarea principalelor clădiri ale orașului. Puteți să căutati oricât că nu veți găsi Ateneul Român, Palatul Poștelor sau Clădirea CEC. Nici vorbă de edificiul Camerei Deputaților de pe dealul Mitropoliei sau de altele de prin zonă. Regimul de înaltime fiind mic, bisericile azi înghițite de blocuri, tronează ca niște adevarate catedrale.
De altfel bisericile sunt și cele mai importante repere. Începând din stânga vedem turnul (1.) și biserica (2.) mânastirii Antim, un pic mai spre dreapta se află biserica Sf. Ilie – Rahova (3.), iar în fundal silueta turnului Colței (4.) ce se afla amplasat între Palatul Șuțu și biserica Colțea. În prim plan avem Mitropolia (5.) de pe dealul cu același nume, (azi, din acest unghi, ar fi obturată de clădirea camerei deputaților), iar mai la dreapta biserica Sf. Vineri (6.) ce avea să fie demolată de regimul comunist în 1987. În penultima secvență vedem, într-o formă impunătoare, biserica Sf Spiridon (7.), cu turnuri înalte ce au fost între timp retezate, biserica Slobozia (8.), turnul (9.) și biserica (10.) mânăstirii Radu Vodă dar și biserica Alexe (11.)
Din punct de vedere al punctului de stație, se pare că fotografia este realizată de undeva de lânga viitorul parc Carol, din zona Cuțitul de Argint – Gara Filaret. Probabil schema atașata este cât se poate de validă. Astăzi, din același punct, vizibilitatea ar fi irelevantă.
Sunt convins că nu am spus tot ce s-a putut spune despre aceasta incredibilă imagine. Experințele anterioare imi arată că partea de cercetare este foarte plăcută pentru mulți dintre voi. Completările voastre sunt cât se poate de binevenite.
La final trebuie să vă spun că fotografia aparține Academiei Române și se află printre nenumăratele documente fotografice din arhiva Cabinetului de Stampe. Îi mulțumim încă odată d-lui curator Emanuel Bădescu pentru sprijin.
Nu pot sa nu observ ce mult spatiu verde era pe atunci.
Superb !
Bucurestiul, o mare gradina si realizezi ca acolo printre copaci este un oras doar cand privesti turlele bisericilor. Ei bine dragi bucuresteni acesta este specificul orasului Bucuresti, nu arhitectura neo-clasica, nu art-deco-ul, nu modernismul interbelic … Aspectul de gradina nemarginita, arhaic, patriarhal, de ce nu, medieval reprezinta adevaratul oras sugrumat de betoane. Asa e cand comunistii au inteles gresit planurile urbanistilor interbelici, cand un opincar din Scornicesti a concluzionat ca intre Phenian si Bucuresti in afara de cateva mii de km distanta nu este nici o diferenta si cand o mana de parveniti rapace au visat un El Dorado mioritic ascuns bine in terenul de sub vechiul Bucuresti.
Cat de frumos se vede in coltul din dreapta jos, a treia imagine de la dreapta la stanga, o masuta de gradina si doua scaune cu lemn curbat langa scheletul unui chiosc … iar in coltul imaginii urmatoare un havuz cu amoras in mijlocul viei!
Ma bucur ca se vede atat de limpede uzina de gaz.
super tare:x iti ador blogul..il am la blogroll:d succes in continuare
Fascinant, fabulos, fenomenal! Intai pentru ca putem vedea orasul in anii sai de viata intre marele foc si viitoarele prefaceri in stil occidenta, iar apoi pentru ca te simti teleportat in acele vremuri. Dincolo de panorama in sine si de reperele ce pot fi recunoscute in zare, eu am fost impresionat de cliseul al 4-lea de la stanga la dreapta, in partea dreapta-jos a acestuia putand fi observat un mic foisor, 2 scaune si o masa, asezate pe malul garlei. Detaliul acesta, care vibreaza de viata, te face sa observi poza nu numai din punct de vedere al unui pasionat de istorie, de arhitectura, ci si dintr-un punct de vedere mult mai intim. Se mai pot vedea, de asemenea, oamenii ce trebaluiesc prin curti, pe langa acareturi, unii ce stau pe prispa casei, altii ce vegheaza turma de cai. Totusi, parca-s prea putini. Mi-ar fi placut ca poza sa surpinda mai multi oameni, mai multe aspecte din clipa unei zi oarecare a acelor vremuri.
Fotografia e facuta dupa 1871, anul inaugurarii Uzinei de Gaz, ce apare aici in primul cadru din partea dreapta. Cladirea se mai gaseste si astazi la intersectia str. Candiano Popescu cu str. Frigului. Astfel, banuiesc ca Biserica Alexe apare tot in ultimul cadru, cea alba, aproximativ in spatele Uzinei de Gaz. Pe fundal, in departare, e posibil sa fie Biserica Apostol de la Podul Timpuri Noi.
Biserica nr. 11, identificata ca Biserica Alexe, pare mai degraba Biserica Dobroteasa de la Pasajul Marasesti, vis-a-vis de Camera de Comert.
Încep în fotografia numărul unu(de la dreapta la stânga) şi continuă în fotografia numărul doi câteva clădiri cu destinaţie industrială, se văd un coş de fum şi alături de el două mari rezervoare cilindrice. A avut oraşul o uzină de gaz, pentru iluminare? Este o uzină de tratare a apei, şi dacă da, de unde lua apa? Pare să fie prin zona unde este acum Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, tot pe lângă Parcul Carol. Cred că una dintre clădiri mai există. E pe strada care duce spre fostul sediu al Poliţiei Rutiere.
Extraordinar de multe detalii! Tot în fotografia doi se vede o femeie cu bonetă, care împinge un cărucior pentru copii, cu roţi egale şi baldachin. Curtea pare foarte bine îngrijită, gardul din fier forjat. În dreptul gardului clădirilor industriale se vede o căruţă.
Totuşi, cum de s-au obţinut atât de multe detalii din fotografii atât de vechi?
Foarte miso; toata aceasta arhiva. Multumiri si recunostinta pentru munca depusa ai multumiri celor care au contribuit.
@ Constantin Gheorghe: Fotografiile vechi nu sunt nici pe departe lipsite de detalii. Multe dintre ele sunt fotografiate pe placi de sticla de mari dimensiuni, rezolutia este cu mult peste formatul clasic al peliculei de 35mm, de exemplu.
Extrem de frumoasa poza, detaliile sunt incredibile, te transpune parca acolo. Tot ce am vazut pe acest site mi-a placut, insa am o sugestie, avand in vedere ca se numeste muzeul de fotografie, de ce nu pui si imagini cu alte orase romanesti, ai pomenit acum de Cuza, pune si imagini cu Iasiul, Galatiul, dar nu numai, diversitate ma refer. Oricum, toate pozele sunt o marturie a trecutului nostru romanesc mai mult sau mai putin placut
Asta ştiu. Dar argintul este pe suport de gelatină, aia se mai şi degradează. Nu contează! Foarte bine că s-au păstrat. Şi că acum sunt digitalizate, şi făcute publice. Este important să vedem oraşul ăsta în evoluţia lui, să înţelegem de unde ni se trage, de ce arată cum arată.
Un alt detaliu interesant: în stânga turlelor bisericii, marcată cu numărul 7, Sf. Spiridon, se vede un soi de roată de bâlci, cu patru bănci. O fi fost permanentă, sau era un tăpşan pe care se ţinea vreun bâlci, la dată fixă, cum se mai întâmplă şi în ziua de azi, în multe sate şi orăşele?
Primul cadru din stanga (da la stanga la dreapta): Biserica Schitul Maicilor (translata in 1982 si spatele blocurilor), Biserica Alba Postavari (demolata in 1984, amplasata pe str. Cazarmii colt cu str. Bateriilor), Clopotnita Manastirii Mihai Voda (in fundal, in extrama dreapta).
In ultimul cadru, de la dreapta la stanga, se vad bisericele Manu Cavafu (de la Sincai), Apostol din Tabaci si Alexe (in plan apropiat, langa uzina).
In primul cadru, in extremitatea dreapta, se vad Biserica Alba-Postavari si manastirea Mihai Voda (turnul este chiar langa marginea cadrului).
Al doilea cadru din stanga: Pe centru, in planul indepartat, se intrezareste o cladire impozanta. Cred ca este Hanul Serban Voda, demolat in jurul anului 1880. Cativa ani mai tarziu, pe locul lui, s-a construit Banca Nationala. (Ruinele descoperite recent reprezinta partea sudica a acestui han).
Cladirea masiva din partea superioara a primului cadru din stanga ar putea fi Cazarma Cuza din dealul Arsenalului, demolata in anii ’80.
In extrema dreapta a celui de-al 3-lea cadru de la dreapta la stanga, se observa biserica Sfanta Ecaterina, de pe strada cu acelasi nume.
Poza pare facuta aproape din aceeasi pozitie cu panorama de la 1890 a lui Raiden (http://www.rezistenta.net/2009/06/panorama-bucuresti-1900.html). Focala e mai scurta iar fotograful e plasat ceva mai la stanga pe muchia dealului (clopotnita de la sf Ilie Rahova este la Raiden in dreapta turnului Coltei) probabil pentru a evita copacii din planul apropiat. Mai mult ca sigur ca biserica din jumatatea dreapta a cadrului 2 este respectiva sf Nicolae-Vladica.
Panorama este facuta de pe dealul pe care se afla aleea Suter.
Intre autogara Filaret si Mitropolie se afla acest deal care domina zona prin diferenta de nivel fata de autogara.
In poza 4 apar crucile unui cimitir !!! Care sa fie ? Zoom la maxim ! Se vad perfect !
Foarte interesante acestee clisee , publicasem si eu la un moment dat pe blog(la o rezolutie mai mica ) cliseul nr.4 – trebuie sa mai verificam inca odata fotograful .
http://urbanismul.blogspot.com/2011/03/panorama-bucuresti-1870-de-franz.html
Undeva in dreapta Mitropoliei, deasupra plopilor parca se zareste fatada templului Coral. Ar trebui tot pe-acolo sa se vada si Baratia…. nu se vede.
In dreptul pozitiei 6 putin mai in fata se poate vedea acoperisul de la Hanul lui Manuc iar in spatele acestuia constat cu surprindere ca exista cladirea vecina cu acesta. Acolo locuiau mai multi evrei care se presupune ca se ocupau cu negotul de produse agro-alimentare si articole de bacanie. Este incredibil ca acea constructie este asa de veche. Chiar recent a fost restaurata complet si arata foarte bine si acum.
Multumiri sincere pentru ceea ce faceti.Succes.
Nu cred ca putem sa consideram ca Bucuresti-ul avea mai mult spatiu verde pe atunci. Fotografiile au fost pur si simpu facute dintr-un punct maginas a-l orasului.
Presupunand ca, sa zicem la Dragomiresti, chiar ar fi un deal, si am fotografia de acolo Bucurestiul de astazi, sunt sigur am vedea in fundal multe case si blocuri, iar in fata numai livezi, gradini si campuri.
Uitandu-ma la poze de pe acest blog am chiar impresia ca erau chiar mai putine spatii verzi. Sindurele care se observ sin curtile caselor.
Am o rugaminte daca are cineva poze cu , cartierul Rahova ,petre ispirescu,margeanului etc si poate sa le posteze va s ramane vesnic indatorat ,,, va multumesc !
Nu pot sa nu observ oamenii care stateau la umbra unui copac, celalalt intins sub copac,femeia cu copilul in caruciorul ala cu roti mari,rata de pe lac etc, pozele au fost facute prin octombrie intr-o zi cu soare pe la ora 10 dimineata
Nu va mai vaitati, Bucurestiul si orasele Romaniei in general au mult mai multa verdeata decat am vazut pe la altii in zilele noastre.
Super blog-ul!
Mie mi se pare ca arata ca o mare de balarii si buruieni, copaci prafuiti cu cladiri ruinate si murdare, balti de noroi si drumuri desfundate.
Singurele care arata falnice si grandioase, sunt bisericile, se pare ca si atunci constituiau o “industrie” profitabila.
Oameni aproape deloc, caci unii erau in fabrici, altii dormeau pe rupte…
Mizerie multa, se pare ca nu deranja nici atunci.
Imi pare rau ca nu vad nimic feeric in aceste poze.
Sunt nascuta in Bucuresti din parinti nascuti in Bucuresti si bunici de la 20 de km de Bucuresti si traiesc de 45 de ani in Bucuresti, dar parerea mea este ca Bucuresti a inceput sa arate bine incepand abia cu anii 50-60.
@Veronica, cam ai dreptate.Totusi nu se vad cainii vagabonzi (exista ecarisaj ?). Sunt unii care ar vrea ca Bucurestii sa arate “patriarhal chiar medieval” , adica fara canalizare, cu buda in fundul curtii plina de corcodusi si carciumarese, prafuit ori plin de noroaie si cu lumina de la lampa. Nu cred ca ar si vrea sa locuiasca intr-un asemenea “Rai”. Excelent blog.
Ce a fost si ce a ajuns 🙂
era o mahala orientala construita din lemn comparat cu orasele transilvaniei sau central europene. bucharest-always ugly & oriental, always was always will be!
are cineva un plan si o sectiune a catedralei patriarhale din dealul patriarhiei? va multumesc
Fotografiile sunt facute din Dealul Filaret, loc ocupat in prezent de Hotelul Carol din intrarea Suter.
deci in primul cadru de la dreapta la stanga vedem:
1. Observatorul astronomic din dealul Piscului (langa sala polivalenta)
2. O secventa de biserici: Caramidarii de jos, Manu Cavafu si Biserica Alexe (din plan indepartat in plan apropiat)
3. Si uzina de gaz, astazi disparuta, din Bulevardul Marasesti vazuta dinspre Nord-NordVest.
Drept comparatie, asa arata Parisul cu 20 de ani mai devreme.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/60/Paris_Panorama_1846_001.jpg
Nu mai faceti astfel de comparatii: Parisul era capitala de imperiu, Transilvania toata… o zona marginasa a unui imperiu, loc de exploatare a materiilor prime, oricum, orasele si satele Transilvaniei de acum sunt construite de oameni care au plecat de mult timp si nu se mai intorc.