Cu bine din Grodno, 1916

de Theodor E. Ulieriu-Rostás

După ce am putut vedea Bucureștiul sub ocupație germană în 1917 (link 1 și link 2), vine rândul unui revers mai pașnic al Primului Război Mondial pe Frontul de Est – caricatural sau pitoresc după gusturi – ca debut al unei serii de fotografii din colecția subsemnatului. Context: ”Grodno 1916” și nimic mai mult. Vă propun un exercițiu de detectivistică și imaginație controlată în jurul acestei imagini fără poveste.

After seeing Bucharest under German occupation in 1917 (link 1 and link 2), now it is the time for a more peaceful side of the First World War on the East Front – caricatural or quaint depending on preferences – the first photo of a series from my collection. Context: “Grodno 1916” and nothing more. I propose we use our detective skills and imagination for this image without a story.

Nivelul macro, mai întâi: orașul Grodno (rus.)/ Grodna (biel.)/ Garten (germ.), actualmente în Belarus, era la început de secol XX capitală de gubernie în cadrul Imperiului Rus și un centru industrial important. Armata germană îl ocupă la sfârșitul lui august 1915, în urma retragerii generale a rușilor de pe linia Bugului, care lasă întreaga Polonie și o bună parte din teritoriul Bielorusiei la dispoziția Germaniei; până la sfârșitul anului, întregul frontul de est se va stabiliza pe linia Riga–Jakobstadt–Dvinsk–Baranovici–Pinsk–Dubno–Ternopil, situație care nu se va schimba până în 1917 și care lăsă Grodno la mai bine de 200 de km distanță de câmpul de luptă.

First, the macro level: city of Grodno (Russian)/ Grodna (Belarusian)/ Garten (German), currently in Belarus, was a guberniya capital within the Russian Empire and an important industrial centre at the beginning of the 20^th century. The German Army occupies it at the end of August 1915 following the general retreat of the Russians along the Bug which leaves the entire territory of Poland and a large part of Belarus in the hands of Germany; by the end of the year the entire East Front would be set on the Riga–Jakobstadt–Dvinsk–Baranovici–Pinsk–Dubno–Ternopil line which will not change until 1917 and which leaves Grodno more than 200 km away from the battlefield.

Și liniștea din spatele frontului e cea care hrănește fotografia de față. Doi soldați germani al căror nume sau hram nu-l cunoaștem pozează degajați alături de două femei, probabil localnice bieloruse, după costume și fizionomii. Aspectul soldaților nu permite decât puțină detectivistică: cei doi par să poarte cămașa standard a armatei germane (Hemd), deși modelul absolut comun pentru anii `10 lasă loc de îndoieli, un soi de pantaloni alb (sau gri) neregulamentari și, singurul element cu adevărat militar, capela de campanie germană (Feldmütze). Teoretic, culorile cocardei inferioare a capelei indicau statul din care provenea purtătorul ei, cea superioară (negru-alb-roșu) fiind comună tuturor militarilor germani. În măsura în care se pot aproxima culorile intr-o fotografie alb-negru, cei doi par să poarte negru-alb-negrul Prusiei, ceea ce le-ar putea plasa originile în landurile estice ale Imperiului – la o distanță geografică, dar și culturală semnificativ mai mică față de acest Grodno decât, să zicem, niște bavarezi. În fundal se ghicește o clădire fără etaj, cu un acoperiș relativ înalt ce amintește de arhitectura tradițională a regiunii, dar nimic mai clar de atât. Cu siguranță, scena are un aer rural nepotrivit unui oraș ca Grodno (urbanism de secol XVIII-XIX la scară mare etc.), drept care aș presupune că poza e luată undeva în regiunile limitrofe ale orașului. Căruța cu coviltir pare mai mult o achiziție locală care amintește de vehiculele străbunicilor noștri decât un atelaj german.

And it is the silence behind the battlefield that feeds this photograph. Two German soldiers whose name or position we are not aware of, perkily sit for the picture next to two women, probably Belarusian locals, considering their clothes and faces. The appearance of the soldiers allows us for little detective work: the two seem to wear the standard shirt of the German Army (Hemd) although the model most common around 1910 is under question, a kind of white (or gray) trousers not part of the uniform and, the only truly military item, the German campaign cap (Feldmütze). In theory the colours of the lower cockade of the cap would indicate the origin state of the bearer, the upper one (black-white-red) being common to all German militaries. To the extent to which one can approximate the colours in a black and white photo, the two seem to wear the black-white-black of Prussia which may mean that they are from the Eastern Lands of the Empire – at a significantly smaller geographical and cultural distance to this Grodno than say, some Bavarians. In the background one may assume there is a one-level building, with a relatively tall roof which reminds one of the traditional architecture of the region but nothing clearer than that. The scene certainly has a rural aspect unsuited to a city like Grodno (large scale 18-19^th century urbanism) so I am tempted to assume that this photo is taken somewhere in the outskirts of the city. The wagon seems to be more of a local purchase reminding one of the vehicles of our great grandfathers than a German harness.

Înainte de a merge mai departe în lectura atitudinilor și a gesturilor destul de semnificative ale personajelor noastre, o precizare trebuie făcută. Trista amintire a crimelor de război comise de armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial tinde să fie extinsă automat și asupra Primului Război Mondial. Or, cu câteva excepții din primele luni ale războiului care țin mai mult de isterie colectivă decât de vreo politică unitară, armata germană a tratat în general corect atât civilii din teritoriile ocupate, cât și prizonierii de război. Noțiuni precum agresor, colaboraționist, trădare ș.a.m.d. puteau înceta să aibă orice sens la nivelul omului simplu, combatant sau nu, și destule fenomene greu imaginabile astăzi, ca armistițiile neoficiale de Crăciun între combatanții de pe Frontul de Vest, meciurile de fotbal și bătăile cu bulgări între tranșeele de pe frontul italian vorbesc despre o solidaritate mută a oamenilor simpli în fața unei agresivități generalizate care le era în mod egal străină. Frontul de est a adus față în față oameni mult mai diferiți decât un german putea fi față de un francez, iar în interiorul imperiilor multinaționale, patriotismul era un concept cât se poate de relativ… Multe astfel de fotografii făcute pe Ostfront par la prima vedere scoase dintr-o investigație etnografică, nu dintr-un album de război – în realitate, povestesc destule despre dezrădăcinare, ciocnirea culturilor și o imensă curiozitate față de ceilalți.

Before moving on with the interpretation of the quite significant attitudes and gestures of our characters we need to mention something. The sad memory of the war crimes committed during the Second World War tends to be automatically extended to the First World War. But except a few cases in the first months of the war that are rather caused by collective hysteria than a unitary policy, in general the German Army fairly treated both civilians on the occupied territories and war prisoners. Notions such as aggressor, collaborator, treason etc. may become meaningless for ordinary people, whether belligerents or not, and quite a lot of phenomena that can hardly be imagined nowadays, such as unofficial truces on Christmas between belligerents on the West Front, the football matches and snowball fights between the trenches on the Italian front are illustrative of a tacit solidarity of ordinary people in front of a generalized aggressiveness that was alien to all of them. The East Front brought face to face people that were more different than a German from a Frenchman but inside multinational empires, patriotism was a very relative concept… At first sight, many such photographs taken on the Ostfront seem to come from an ethnographic study, not from a war album – in reality, they tell quite a lot about uprootedness, culture clashes and an immense curiosity about the other.

Revin la fotografia noastră: nimic anormal deci ca doi soldați germani să se fotografieze zâmbind cu două țărănci bieloruse. De altfel, după fizionomii, toți par să aparțină lumii rurale și asta le dă cu totul altă apropiere, prin comparație cu modul în care se pozează un ofițer amuzat alături de o familie de țigani de pildă, după cum se va vedea într-o altă postare. Instantaneu cu două străine, sau amintire cu două prietene de campanie? Greu de spus. Soldații pozează țanțoși, dar departe de rigiditatea fotografiilor tipice militare sau de familie, cu o picătură de flirt în fața aparatului. Palma lată a unuia se sprijină cu siguranță de lemnul căruței, țigara fumegă, în vreme ce cotul celuilalt atinge abia vizibil genunchiul uneia dintre femei. Cu mâinile în poală, picioarele strânse, broboadele bine înnodate, atitudinea femeilor e tipică decenței rurale și contrazice aparent familiaritatea germanilor, dar amândouă par încântate de poză. Ritmul scenei e sporit de faptul că doi dintre cei pozați privesc cu complicitate în obiectiv, în vreme ce ceilalți doi observă cu amuzament ceva dincolo de fotograf: soldatul privește de ceva timp, femeia pare să fi fost distrasă chiar în momentul declicului, de unde fața mai neclară. Localnici gură-cască, ”die Kamaraden” fluierând? Cât despre vârste, femeia din stânga pare mai tânără, deși nu adolescentă, în vreme ce ”companioana” ei pare trecută de prima tinerețe – dar încă o dată, ochiul secolului XXI se poate înșela în privința unor oameni care se căsătoreau încă la 16 ani… Simetric, soldatul din stânga pare simțitor mai tânăr, iar diferența dintre flăcăul solid care-și ia postura în serios și aerul amuzat al camaradului său nu e poate străină de vârsta lor. După toate aparențele, caii nu erau înhămați la car în momentul luării pozei (fotograful stă în locul lor), ceea ce dă o notă de comic întregii scene și mă face să bănuiesc că soldații le-au invitat pe țărănci, gen ”Haideți sus în căruță, să vă vedeți mai bine!”. Pot să-mi închipui și mai puțin amabilul scenariu în care soldații le văd pe femei trecând cu căruța, le opresc ca să se fotografieze în glumă și le deshamă calul ca să nu-l jeneze pe fotograf, dar puțin probabil. Pe scurt, atmosfera, micile detalii și vestimentația relaxată a soldaților mă fac să cred că suntem ”acasă” la soldați, că cele două sunt niște cunoscute, poate furnizoare de materii prime sau alimente pentru unitate, poate localnicii în gospodăria cărora au fost încartiruiți cei doi. Mai departe, ține de imaginația fiecăruia.

Coming back to our photo: so there is nothing unusual in two German soldiers sitting for a picture, smiling, with two Belarusian peasant women. Besides if we take a look at their faces, everybody seems to belong to the rural world and that occasions a different type of closeness compared to the way an amused officer poses together with a Gypsy family for example, as will be seen in another post. A snapshot with two foreigners or a memory with two campaign friends? Hard to tell. The soldiers pose haughtily but are far from the rigidity of typical military or family photos, with a flirty tinge in front of the camera. The wide palm of one of them definitely leans on the wooden body of the wagon, the cigarette is burning while one can barely notice that the other’s elbow touches the knee of one of the women. Hands in their lap, feet closed, kerchiefs well tied, the women’s attitude is typical to rural decency and apparently contradicts the Germans’ familiarity but both seem to be delighted with being photographed. The rhythm of the scene is intensified by the fact that two of the photographed people look at the lens in complicity while the other two are amused by something they are looking at beyond the photographer: the soldier has been gazing at something, the woman seems to be distracted in the very moment when the button is pushed, which accounts for the blurry face. The curious locals, “die Kamaraden” whistling? As far as the age is concerned, the woman on the left seems younger, although she is not a teenager either, while the “chaperon” seems to be no longer in her primes – but again, the 21^st century eye can be misled by people who would still marry at 16… Symmetrically the soldier on the left seems a lot younger and the difference between the bulky chap who takes his pose seriously and the amused look of his fellow-in-arms is perhaps not very far from their age. Apparently the horses were not harnessed when the photo was taken (the photographer is positioned in their place), which gives a humoristic note to the entire scene and makes me suspect that the soldiers said something like that to the peasants “Get in the wagon so that you stand out!” I can also imagine the less respectful scenario in which the soldiers see the women passing by in their wagon, stop them to photograph them for a joke and unharness their horse so as not to hinder the photographer but that is not likely. In short the atmosphere, the little details and the relaxed aspect of the soldiers make me believe that we are at the soldiers’ “house” while the two are some acquaintances of theirs, perhaps raw material or food providers for the unit or perhaps the locals in whose household the two were cantoned. The rest depends on each person’s imagination.