Continua seria fotografiilor realizate de soldatii germani in Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Selectia de acum este una oarecum intima, are un aer domestic. Avem ocazia sa ii vedem pe militari in unghiuri subiective, alaturi de camarazii lor in fotografii cu abordare mai degraba familiala. Cate ocazii ati avut sa vedeti fotografii cu “bravii” soldati germani intinzandu-si rufele la uscat? Multe sau putine, mai aveti o ocazie acum.
In acest cadru de la tara vedem doi soldati aflati pe o ulita mai mult sau mai putin desfundata. In fundal se afla niste localnici iar in dreapta langa casa din prim plan, o scroafa cu purcelusi.
Tot undeva la tara, nemtii sunt adunati in jurul containerului cu mancare calda.
Se pare ca germanii preferau sa se gospodareasca singuri. Aici ii vedem in rol de tarani romani.
Pe prispa unei case tot dintr-o zona rurala. Germanii obisnuiau sa foloseasca si bicicletele pentru transport, apropo de bicicleta rezemata de perete. O sa mai vedeti cateva intr-o fotografie ce urmeaza.
Caii reprezentau inca un mijloc de transport eficient. Echipamentul pe care militarii il tracteaza, un fel de tun sau ceva asemanator, pare foarte greu avand in vedere numarul de animale folosite.
Intr-o pauza, la soare.
Intr-o alta pauza, de data asta in interiorul a ceva ce pare o sala de clasa a unei scoli rurale.
O fotografie ceva mai oficiala. Pare o depunere a unei coroane de flori. Alaturi de cei trei soldati germani din prim-plan, gasim si soldati romani, in dreapta in plan secund.
Va spuneam de cadrul cu bicicleta, le vedeti si aici sprijinite de copacii din stanga. Interesanta pozitionarea trupei in santul de pe marginea drumului dar si vaca din extrema mijloc-dreapta din plan secund.
Un cadru realizat pe un drum la marginea unei paduri, intr-o intersectie prafuita. Vedem in centru o masina decapotabila dar si catva soldati pe motociclete.
Un portret intr-un interior de tren.
Inca un cadru realizat intr-o sala de clasa. Probabil are legatura cu fotografia anterioara. Coincid niste personaje, imaginea pare realizata din unghi opus.
De data aceasta o fotografie realizata in Bucuresti, asa cum ne indica inscriptia de pe spate. Remarcati felul special in care pozeaza militarii.
Probabil cea mai amuzanta dintre fotografii. Soldati germani intinzand rufele la uscat. Imaginea este realizata intr-un camp iar sarma de rufe este agatata intre doua camioane. Prajina pe care o tine soldatul din centru imgini ajuta la stabilitatea intregii constructii.
_________________________________________________________
Drepturi de autor si preluare
Acest material se poate prelua liber pentru orice fel de utilizare, exceptand utilizarea comerciala. Singura conditie o reprezinta mentionarea sursei.
Donatii
Muzeul de Fotografie reprezinta o initiativa independenta realizata in scopul de a pune in valoare si de a aduce la cunostinta publicului subiecte si materiale fotografice deosebite. Daca va place, puteti sa ne ajutati sa mergem mai departe. Suportul financiar este foarte important atat pentru costurile de intretinere ale acestui site cat si pentru noi achizitii. Statisticile arata ca suntem urmariti de un public numeros, chiar si sumele mici sau foarte mici devin importante in acest context. Daca vrei sa ajuti, afla aici cum poti sa o faci.
Misto!Ce ar fi si mai interesant este identificarea zonei respective.Cred ca relieful si “arhitectura” acelor “case” ar putea da cateva indicatii.Dobrogea?Baragan?Lunca Dunarii?E tare si tractorasul ala mecanic(sau ce-o fi) din poza cu germanii in rol de tarani.Nu stiu de unde le tot scoti,dar e incredibil.
P.S.:Eu n-as numi un act brav exterminarea unor intregi populatii,insa cel mai probabil acestia erau soldati simpli.
Totul e o questiune de interpretare. Soldatii germani erau si ei niste barbati, cu familii, prieteni, prietene. Incercau sa supravietuiasca si ei, cum puteau. Romania era tara aliata, pana la 23 august 1944. Apoi a venit armata sovietica, asa-zis eliberatoare, cu violurile si jafurile despre care nu se prea spune nimic. De ce? In fine, revenind la subiect, sunt niste poze remarcabile prin banalul lor, tocmai neavand nimic spectaculos. Niste baieti care isi racoresc degetelele de la picioare la soare… Sau pozeaza in vedete de cinema! Asta pare cea mai artistica dintre imagini.
“Inca un cadru realizat intr-o sala de clasa.” –> pe perete, in spate si flancat de steaguri, este portretul M. S. Regelui.
Felicitări pentru achiziţie!
În pozele a doua şi a treia se poate vedea o bucătărie de campanie, alimentată cu motorină (şi nu tractoraş). Lângă roată de află două marmite pentru cărat mâncarea până la locul de consum.
În poza a şaptea (prima poză din clasă) am remarcat: soba de teracotă cu ocniţă, de care aveau şi bunicii mei; diversele planşe educative cu imagini legate de agricultură şi alte tehnici rurale – planşa de lângă sobă prezintă dispozitive pentru prelucrarea strugurilor; precum şi planşa de pe peretele din stânga jos, cu două portrete, probabil ale M.S. Regelui Mihai şi Conducătorului.
De remarcat ca în primele 3 fotografii casele sunt acoperite cu stuf si majoritatea copacilor sunt arţari, cea ce indica o zona de câmpie aproape de un curs major de apa. Faptul ca face parte dintr-o subunitate de artilerie a unei unităţi a Wermacht-ului il plaseaza destul de aproape de front. Tunul tractat este un “10.5 cm leFH (leichte FeldHaubitze) 18”.
Cea mai importanta poza mi se pare a fi cea de la depunerea de coroane la un monument sau troiţă realizată în stil neromânesc. Preotul care este de fata este o inalta fata bisericească (episcop sau staret dupa odajdii si baston) care ar fi usor de identificat si prin urmare am putea sa aflam si locatia soldatilor germani.
vremuri de razboi.aliati care au devenit dusmani.as vrea sa fak un link pe blogul meu catre accest blog.ce vad este saracia si inapoierea din accea vreme
Chiar si pe timpul razboiului, unii soldati au ramas tot oameni…ce pacat ca in zilele noastre au mai ramas putini oameni!
Am câteva informaţii despre fotografii:
– fotografiile din sat sunt făcute în modul cel mai sigur în zona Olteniei, foarte probabil jud.Dolj sau Olt
– fotografia cu onorul la troiţă este sigur(!!) într-un sat de pe traseul Craiova – Bucureşti. Sunt foarte sigur deoarece în satul bunicului meu din Dolj este una foarte asemănătoare şi este ridicată în memoria soldaţilor căzuţi la datorie în primul război mondial. Foarte probabil în satul respectiv au fost înmormântaţi şi soldaţi germani.
– Bucătăria de campanie este de tipul FK98(t) cu tracţiune animală şi nu era alimentată cu motorină ci cu lemne. Sunt sigur deoarece am realizat macheta acesteia. A fost utilizată şi de armata română până în anii “60 -” 70, iar la trupele de vânători de munte şi în anii “80.
– Fotografia identificată ca fiind făcută în Bucureşti este tipică soldaţii din unităţile de comandament. Automobilul este un Wanderer 1938 cu înmatricularea WL16778, probabil aparţinea de Deutsche Luftwaffe Mission Rumänien.
RIP camarazilor nostri germanii!
Pingback: Tornado Aircraft Pictures | Airplane Prints