Am descoperit ceea ce pot numi o micuta comoara, am gasit cateva fotografii facute de un cetatean american in Bucurestiul anului 1964. Fotografiile se prezinta sub forma unor diapozitive stereografice, lucru cu atat mai interesant. Nu par facute de un profesionist dar puse cap la cap imaginile se transforma intr-un reportaj de calitate.
Slide-urile vin cu insemnarile personale ale autorului. Sunt scurte si la obiect dar compun foarte bine atmosfera generala. Nu reusesc sa identific scopul vizitei in Romania, numele sau ocupatia “fotografului” dar americani in Bucuresti in anul 1964 nu cred ca se gaseau pe toate drumurile. Cert este ca omul nostru s-a plimbat prin centru cu o camera stereografica si a fotografiat diverse scene, pastrand o obiectivitate interesanta.
In total sunt 28 de imagini dar le-am selectat doar pe cele mai importante. Pentru ca sunt stereo, imaginile pot fi vizualizate tridimensional cu ajutorul unor aparate speciale. Nu este cazul nostru, pe internet trebuie sa ne limitam la 2D.
Cele 28 de slide-uri stereografice contin insemnari ale autorului.
Vizualizate cu dispozitive speciale, fotografiile devin tridimensionale.
Fotografiile sunt facute in septembrie, asa cum citim intr-una din insemnari. In mai toate imaginile se observa steagurile nationale asezate ca de sarbatoare. Este vorba de o vizita oficiala a presedintelui imparatului Etiopiei ce se desfasura in paralel, o sa descoperim lucrul acesta un pic mai tarziu. Bucurestiul arata interesant, fara cabluri, trafic sau reclame. Oameni sunt imbracati elegant, considerand criterile actuale si par destul de optimisti. Imaginea de mai sus este realizata in Piata Universitatii in statia de autobuz din zona statuilor. Autorul noteaza: “Buses are a popular form of transportation”. Se pare ca aparitia fotografului nu impresioneaza pe nimeni. Doar doua persoane il privesc prin parbrizul autobuzului din prim-plan.
Dupa toate criteriile de styling, femeia este atent imbracata.
Doar doua persoane observa ca sunt fotografiate.
Continuam cu Piata Universitatii dintr-un unghi opus. Autorul spune: ” University Bucharest – 43 faculties and higher institutes – 250 elementary & secundary schools”. Nu stiu cat de reale sunt cifrele, probabil ca sunt la nivel de oras, dar e de remarcat interesul pentru acest gen de informatii. Trebuie sa observam inca o data ca nu exista trafic rutier, nu sunt cabluri sau reclame si nici indicatoare rutiere grosolane asemanatoare celor instalate in zilele noastre. Parca si iarba e mai verde.
Ramanem in zona dar ne intoarcem un pic spre dreapta catre Biserica Rusa. Nu pot sa nu repet, parcarea este goala, orasul este aerisit si luminos. Blocul de pe stanga a cazut la cutremurul din 1977. Este locul in care a murit actorul Toma Caragiu.
Parasim Piata Universitatii si ne indreptam spre Sala Dalles. Fotografia este deosebit de interesanta, bucurestenii sunt eleganti ca in zi de sarbatoare. Autorul relateaza: ” Streets crouded night & day – people strolling”
Mergem un pic mai sus, spre Piata Romana. Fotograful revine cu o remarca generala: “Population of Bucharest 1300000 – economic art & cultural centre”
Intorcand camera spre dreapta, americanul descopera ca: “There is a sustained effort by citizens to develop city and increase public confort”. Eu inteleg ca personajul cu matura nu este un angajat al salubritatii ci un simplu cetatean ce curata strada. Probabil este o situatie scoasa din context, imi este greu sa cred ca bucurestenii matura asa, din proprie initiativa. Fotografia imi place, are valente artistice. Poate fi oricand o buna imagine de coperta. Detaliile sunt si ele interesante.
Tiganii nu s-au schimbat de atunci dar nici reactia noastra fata de ei.
Autorul traverseaza si indreapta camera spre hotelul unde a fost cazat. Pe diapozitiv este notat: “Ambasador Hotel Bucharest – Arrived 3 PM sept. 25 from Warsaw via Budapest”. Interesante sunt masinile parcate in fata hotelului. Intodeauna m-am intrebat ce s-a intamplat cu ele, cum de nu mai exista nici una.
Fotograful profita de ocazie si realizeaza o imagine de la una din ferestrele hotelului Ambasador, din camera unde este cazat. Noteaza imaginea ca fiind un: “View from 11th floor. Ambassador Hotel – Bucharest”
“Lunch on terrace of Lido Hotel – Tuesday Sept 29/64”
Peste drum de Lido, americanul vede un chiosc de ziare. Noteaza imaginea intr-un mod firesc: “Magazine store – Bucharest”. Printre titluri gasim revista Flacara dar si un manual de Evidenta Contabila.
Omul nostru mai merge un pic si observa o scena ineresanta. In parcarea din fata sediului Oficiului National de Turism este parcat un Jaguar ce nu ii lasa indiferenti pe barbatii din zona. Noteaza pe slide: “Curious Romanians examing Jaguar from N.Y. State”. Intrebarea este evidenta, ce cauta un Jaguar in Bucuresti in 1964? Cu atat mai mult unul inscris in New York? Sunt nu mai putin de 16 oameni in jurul automobilului, asta da curiozitate.
Ultima imagine realizata in centrul orasului, il duce pe strain in zona cinematografului Patria. Pe fundal se vede casa ce avea sa devina libraria Carturesti. “Borcanul” politistului este de-a dreptul amuzant. Diapozitivul este notat: “Policeman’s depot. – Bucharest”
Uneori costumul se poarta cu umbrela dar fara ciorapi.
Fotograful paraseste centrul si fotografiaza Arcul de Triumf, cu punct de statie aproape de Piata Scanteii. Comentariile despre trafic sunt de prisos.
Urmatoarele cadre devin foarte interesante. Ne dau o idee despre motivul vizitei in Bucuresti si poate despre ocupatia personajului nostru. Sigur, pot sa lansez cateva teorii conspirative dar nu am informatii sa le sustin. Probabil ca lucrurile se pot interpreta in multe feluri.
Aeroportul este Baneasa iar personajele de la scara avionului sunt evrei ce parasesc Romania pentru Israel. Nota explicativa ce insoteste imaginea spune: “Rumanian Jews leave Bucharest for Israel”
Grupul pare unul restrans dar acopera toate categoriile de varsta.
Fotograful noteaza: “Relatives of jews leaving for Israel”. Pe cladire in fundal sunt arborate steagurile Romaniei si Etiopiei alaturi de o inscriptie alb pe albastru “Traiasca prietenia dintre poporul roman si poporul etiopian!”. Se pare ca oficialitatile etiopiene sunt in vizita in oras, fara nici o legatura cu evreii ce pleaca sau cu fotografiile de fata.
De remarcat tristetea rudelor lasate in urma.
Ultima fotografie este notata sec: “Guide – Rumania”
Sigur, se nasc intrebari. Ultimile trei imagini pot spune multe. Avand in vedere dificultatea cu care se putea pleca din Romania, operatiunea pare un eveniment important. Evreii plecau in cazul de fata intr-un mod oficial, cu stirea autoritatilor si cu o aeronava Tarom. Nu cred ca plecarea asta a fost o manifestare publica, nu cred ca era la indemana sa te afli acolo cu atat mai mult sa si fotografiezi. Fotograful se afla dupa gardul de protectie atunci cand fotografiaza rudele, practic este in incinta aeroportului ceea ce ii ofera un statut special. Putem presupune ca a plecat cu aceeasi cursa dar si-a permis sa ramana in urma avand ocazia sa ii fotografieze din departare si pe cei ce pleaca. Logica spune ca poate fi unul din organizatorii acestei plecari sau un om apropiat acestora. Sunt curios sa aflu cine este ghidul?
UPDATE! Cativa vizitatori (thx Ady, Surge) au observat o asemanare intriganta intre personajul numit “ghidul” pe insemnarile de pe fotografii si Henry Kissinger, celebrul secretar de stat american din mandatul presedintilor Ford si Nixon. Implicatiile ar fi extraordinare. Mai multe detalii aici.
UPDATE 2! Pentru o imagine obiectiva sau doar de dragul comparatiei, cred ca merita sa analizati si alte cateva imagini realizate in capitala. De data asta din 1986. Mai multe detalii aici.
UPDATE3! Povestea a ajuns si in ziarul Cotidianul.
Pingback: Sister Candy » Lessons from the past: Brasov and Bucharest
COMENTARII ASUPRA FOTOGRAFIEI AVIONULUI DIN BANEASA
In 1963 am terminat liceul Cantemir. Examenele de intrare la Universitate erau foarte populare, de multe ori cu peste 20 de aplicanti pentru un oc, dintre care un percentual important era reservat ai fiilor de buna origine, adica din clasa muncitoare membri de partid, etc.
Eu am reusit sa intru la Ingineria Civila.
La sfirsitul primului an, inainte de celebrarea ultimelor doua examene, numele meu a fost publicat, impreuna cu alti 60 de “norocosi”, pe usa principala a universitatii, si cu conotativul de “Dusman al Poporului” dat afara din Universitate.
Partea curioasa, sau nu,a fost ca majoritatea numelor publicate erau asa zis “evreiesti”
Partea interesanta a istoriei de abea incepe. Ce nu stia inteleptul care a concepus acest act descriminatoriu, a constituit baza si cauza plecarii familiei noastre din tara, renuntind de forma “voluntara ” la cetatenia romina, Ma explic:
1. Tatal meu era unul din inginerii cei mai cunoscuti in Rominia. A fost el care, in calitate de Inginer Sef, a construit Teatrul de Opera din Bucuresti, terminat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului di 1953, mentionat de Shony (incredibil ca i-si aminteste de atitea lucruri de Bucuresti)
2. Gherghiu Dej la informat pe tatal meu ca nu o sa-l lase sa plece din tara niciodata, in schimb a aranjat ca tatal luisi bunicul meu, plecat in Israel in 1954, sa se intoarca pentru o vizita in tara in 1964. IN ACEASTA PERIOADA NU EXISTAU RELATII DIPLOMATICE CU ISRAEL. De acea sint aproape convins ca acest avion nu pleca, ci venea via Paris, cu bunicul meu pe care il asteptau sute de evrei care au aflat ca cineva se intoarce din Israel. Ceva cu totul neorganizat si spontan. Nu a-si fi surprins ca in mijlocul acelori spectatori de la Baneasa sa ma gasesc si eu.
3. Romania semnase in Paris, in cadrul unui acord international sponzorat de UNESCO, un Tratat de Nedescriminare in Invatamint, transformind o actiune sporadica al unui om fara suflet sau educatie intr-un act ilegal.
4. Bunicul meu a fotografiat lista cu numele publicate la universitate si, in trecere prin Paris, intorcinduse in Israel, a presentato la UNESCO in Paris.
Ambasadorul romin in Paris, dupa citeva zile, a explicat ca acesti studenti au primit, in urma solicitarilor prezentate in trecut, viza de iesire din tara si pentru asta s-a considerat ca Statul Romin n ar trebui sa ocupe locuri si sa cheltuiasca bani aditionali pentru mentinerea acestor cetateni in Universitate.
CULMEA a fos ca pe toti aprox 60 de famili ne-au obligat sa placam, unele nici nu mai puteau, dupa 15 ani de cind facusera cerere, dar in van. Am plecat toti.
Eu la Viena, intrun avion simisla, dupa care m-am stabilit cu familia in Italia, am terminat acolo Facultatea de Constructii, si dupa 20 de ani lucrind in Canada, Statele Unite si Sud Americam ma gasesc fericit de peste 15 ani in sudul Spaniei.
In 1993, dupa aproape 30 de ani, m-am intors la Bucuresti sa celebrez impreuna cu alti 40 de prieteni din toata lumea 30 de ani de la sfirsitu liceului Cantemir.repetind acest eveniment deja in alte 3 ocazii,
Fotografia acestui avion la Baneasa a trezit in mine toate aceste amintiri aproape uitate.
Si o intrebare. Cum functiona acest frumos oras fara atitea fire electrice pe toate strazile. Probabil totul in nimele progresului.
Multumiri d-lui Adrian Gilbert care arata clar ca nu toti cei care au plecat au facut-o din propria initiativa, ca multi au fost “incurajati”, fiind de fapt niste pioni pe tabla de sah a istoriei.
Pingback: Football » Blog Archive » Incredible! « Rock, Spock, and Jock’S
Am vazut pozele de citeva ori deja si pot sa spun ca mi-au adus si mie aminte de anii de demult. Spre deosebire de D-ul Gilbert eu am terminat liceul Matei Basarab in 63. In 64 cind probabil ma aflam pe aceasi lista de 60 de studenti dati afara de la constructii nu m-a incurajat nimeni sa plec. Din contra n-am primit aprobarea. Am pierdut doi ani din viata ( am lucrat un an) si am intrat din nou la Petrol unde am terminat in 1970. Poate mai aveti o copie dupa lista de 60 de studenti dati afara de la constructii. Pe vremea aceea mai faceam si niste emisiuni la televisiunea pentru copii impreuna cu Camelia, Razvan si Irina. Am fost dat afara si de acolo – tot ca dusman al poporului. Din 81 sint si eu in Canada
Este interesant cat de multi dintre cei ce comenteaza de pe tribuna oferita cu atata gratie de Dl. Galmeanu, incluzand sus-semnatul, au parasit tara pentru ca au luat pozitii in 1956 si, in consecinta, nu au primit repartizari la terminarea facultatii, sau au primit repartizari absurde. Sau au fost dati afara, ori fost fortati in “cariere” de termen scurt ca hamali sau producatori de ladite pentru a nu isi pierde “buletinul de Bucuresti” si a castiga o paine onorabila.
Pe unde am fost, absolventii scolilor din Romania s-au dovedit exceptional de bine pregatiti, chiar atunci cand fortati de imprejurari au trebuit sa angajeze cariere diferite de pregatirea lor scolara sau de experienta profesionala cu care s-au prezentat peste hotare.
Imi amintesc de cazul cand, in timpul campionatelor mondiale de football din 1998 (Croatia-Romania 1-0, ce durere…) stateam langa un grup de vorbitori de limba romana intr-o cafenea in Toronto si am aflat ca ei toti reprezentau intrega sectie de “Information Technology” a uneia din cele mai proeminente institutii de valori din Toronto.
Sunt deci oarecum turburat citind in multe din comentariile publicate pana acum in acest forum exprimarea unor sentimente de profund pesimism, de dor de “timpurile bune”, nostalgia pentru un trecut in care Romania a fost de fapt tinuta in loc, in care geniul poporului Roman nu s-a putut exprima si nu a putut crea, in timp ce in alte tari a fost capabil a inflori nestanjenit.
Voi reveni la Bucuresti dupa 48 de ani, la varsta de 73, cu o afectiune pentru orasul meu, si tara, care nu m-au parasit niciodata deacursul anilor, in pofida imprejurarilor.
Vreau sa sper ca voi gasi un Bucuresti mai bun decat cel pe care l-am lasat nu pentru ca am vrut-o ci impins de imprejurari si forte care nu puteau fi controlate si nu ofereau sperante.
“Beauty is in the eye of the beholder”- cine revine la Bucuresti dupa decenii, poate vedea progresul enorm: abundenta de produse alimentare si industriale care lipseau acum un sfert de secol pentru populatia medie, libertate de opinie, politete si profesionalism in atitudinea tinerilor educati dupa 1989 care lucreaza in banci, farmacii, policlinici cu plata, oriunde am apelat la serviciile de care am avut nevoie in 2007.
Sigur ca mai sant multe de facut: artere de circulatie moderne care sa acomodeze autoturismale care in 1964 erau rare, fiind privilegiul “alesilor” sau ai celor care se “descurcau” financiar sau economiseau puternic pentru a-si indeplini visul de nu mai calatori ca sardelele sau pa scara mijloacelor de circulatie in comun de la ITB.
O atitudine pozitiva ar ajuta mult la rezolvarea problemelor prezentului “imperfect”, in loc de a tot privi inapoi prin ochelari trandafirii la un trecut care in ceata amintirilor apare “mai mult decat perfect”.
Shony/nagy.koeln@t-online.de 16 February, 2009 at 20:10 SORRY! Ma scuz!
O corectare la postarea semnata Adrian Gilbert: in 1964 Romania intretinea relatii diplomatice cu Israelul. Legatia Israelului era pe str Dr Burghelea, cred ca inca de prin 1949. Relatiile (cu suisuri si coborisuri) nu au fost intrerupte NICIODATA.
Pozele din 64 sunt semnificative si trezesc nostalgii. Nu ieseai pe strada fara haina. Mai buna, mai ponosita, dar ieseai cu haina, asta toamna si primavara cand te obliga vremea.
In toiul verii barbatii mergeau in camasa. Si fara cravata.
Nenea pe care-l acuzi ca nu poarta ciorapi, purta si inca cum, dar erau de culoare deschisa, bej sau albi (gustul lui…). Pun pariu ca purta ciorapi. Romanul purta ciorapi si vara, pe caldura cea mai mare, chiar si cu sandale.
Acum , alta chestiune.
Personal, nu cred ca domnul cu ochelari era Kissinger. La data respectiva numitul ceva mai tanar decat persoana din cliseu. Cred ca avea un profil mai putin ascutit si ceva mai mult par in crestet. El era profesor la Harvard, membru in tot felul de “comitete si comisii” ajutand si Departamentul de Stat, ceea ce ar face plauzibila cumva varianta propusa de un forumist. Chestia e ca 1964 era un an de oarecare relaxare si emigratia spre Israel mergea, picura, nu curgea dar se pleca.
Emigratia stopase in 1958 si se reluase prin 1962, asa ca nu cred ca era nevoie de medieri sau interventii. Deasemeni, in epoca aceea s-a perfectionat sistemul platilor pentru emigranti, la nivel quasi oficial
Bref: nu e Kissinger domnilor!
Incredibile pozele .. si incredibila atmosfera de atunci..eu unul sunt fascinat de acele timpuri si cele ce-au urmat..
cu riscul de a parea cinica: excelenta ideea de a alatura “americanului” link-ul http://www.norc.ro care in cazul de fata joaca rolul camerei rosii din gluma cu evreii plecati din romania in israel (cei de la aeroport??). daca ma uit la fotografiile din 1964 si ma cuprinde nostalgia, ma pot duce oricand sa ma “plimb” cu ajutorul lui norc prin bucurestiul de astazi, si asa imi trece…
Pentru Alexandra (SA) says: 23 February, 2009 at 13:39
Te scuz numai daca imi spui cine esti si cum te cheama.
1. Am primit aceste imagini [1964 sau Un american la Bucuresti « blog_alexgalmeanu_com.mht] de ziua mea de nastere, fiind un cunoscut împatimit colectionar de “vechituri” (orice).
2. Am copilarit si crescut în aceasta zona. De remarcat autobuzele Skoda si troleibuzele “Autobuzul” din dotarea ITB-ului (astazi RATB). Imaginea luata din camera de hotel este spre latura nordica a Hotelului LIDO, unde se afla, pâna la cutremurul din 1977 o statie mica Peco, ce se vede si în imagine (între fatada blocului si stâlpul de lumina).
Referitor la autovehicule, se remarca cele de fabricatie sovietica (majoritara în acei ani). În fata Hotelului Ambasador, sunt în ordine: Ceaika (masina de lux – care nu se afla la persoanele particulare), Pobeda (model furat dupa Opel 1938 (1939), Volga M22.
În imaginea unde apare Libraria Cartarescu, la aceea data se afla, ca institutie, o casa a pionierilor. Blocul din stânga, fusese dat recent în folosinta, pe locul unui spatiu verde. Tot în imagine se mai pot vedea liniile de tramvai (16 si 24), care veneau dispre Gradina Icoanei, catre bulevard.
3. Cele doua blocuri de partea stanga a bulevardului Magheru, fusesera date in folosinta prin 1960-1961, construite pe locul uni parc.
4. Avionul din imaginea de la Aeroportul Baneasa este de fabricatie sovietica, tipul IL-18.
—- Multumesc mult celor care au realizat “aceasta lucrare”. Sper ca micile informatii adaugate de mine sa satisfaca pe urmatorii “vizitatori”.
Semneaza: George.
Vin in completarea domnului George:
Jaguar E-Type (XK-E), unii spun ca e cel mai frumos model jaguar al tuturor timpurilor iar englezii spun ca ar fi sex pe 4 roti. in orice caz o masina exceptionala. Si chiar e curios ce cauta un jag in acea poza.
p.s. modelul a fost lansat in 61. exemplarul din imagine nu poate fi mai vechi de 62. Deci masinile de ultima “fitza” nu sunt doar o placere a romanilor post-decembristi.
Shony, prefer a nu rosesc mai mult decit am rosit deja :). Nu conteaza, dar cam asta a facut comunizmul din noi – neurotici! Ti-am admirat descrierile, jos palaria. Nu vazusem prima ta postare in care spui ca ai facut scoala germana. Abea mai tirziu am vazut. Ne-am revazut la intilnirea din Kiedrich 🙂
Pingback: Bucure?ti 1964 at bucurenci.ro
Citind comentariile m-am decis sa mai scriu inca odata fiindca sunt f. multe lucruri care trebuiesc spuse:
In primul rand majoritatea comentariilor sunt “subiective”, scrise doar din experienta sau p.d.v. al fiecaruia, fara a se gandi ca mai exista si altii, alte generatii, alte straturi sociale, alte situatii… Mama mea era pensionar? si tata fusese dat afara… Cat de buna a putut fi viata mea? Am cunoscut destule persoane carora li se luase absolut tot si n-aveau ce manca, nu numai pe cei saraci…
1). @ Cris says: 29 January, 2009 at 12:25
”To?i oamenii aceia la costum au plecat din ?ar? ?i ne-au l?sat ?iganii”…
Este adev?rat, pe de-o parte, c? f. mult? “lume BUNA” a plecat, mai bine zis a FUGIT din România respectiv a ”RAMAS” pe unde a putut, dac? se afla deja pe-acolo sau dac? a avut ocazia s? se duc? undeva, oriunde, s? fie chema?i, invita?i, ca turi?ti… etc., mul?i ”fugind” îns? din DISPERARE, cum au putut, numai cu ce au avut pe ei, l?sând totul în urm?, ducându-se în lume, unde nu-i a?tepta nimeni ?i nimic, riscându-?i via?a sau chiar pierzând-o, dac-au fost prin?i, aresta?i, batu?i sau omorâ?i cumva… Puteau pleca armenii, grecii, italienii, EVREII si NEMTII, dar ROMANII nu puteau emigra. Ei au trebuit sa-si CREEZE singuri un drum si dincolo nu-i astepta nimeni. F. mul?i erau îns? ”oameni de vaz?”, mai cunoscu?i sau importan?i, poate chiar valoro?i, cu studii f?cute deja în ?ar? ?i prin str?in?tate, cu func?ii mari, cu publica?ii ?i rela?ii, uneori de renume interna?ional…, al?ii au avut colegi, rude, prieteni sau cuno?tin?e, unii averi sau bani, al?ii primind mo?teniri… etc. etc. etc. Se mai pleac? ?i ast?zi, ?i se va pleca mereu, dar IN CE CONDITII….
La putere au venit ”fripturi?tii”, cei cu ”ORIGINEA S?N?TOAS?”, ce se tr?geau din “??RANI” sau “MUNICTORI” sau COMUNISTI, fiindc? numai aceste “vite nobile” au fost considerate “BUNE” restul oamenilor fiind doar NISTE ”r?m??i?e” ale fostului regim, ni?te “putori EXPLOATATOARE” care-au supt doar sângele ”CLASEI MUNCITOARE”, tr?ind numai în huzur de pe seama acestora, fie ca ”latifundiari”, ”capitali?ti”, ”fasci?ti” sau ”reac?ionari”!!!
In ?ar? s-au instalat în posturile ?i în casele acestor ”FOSTI” tot felul de MIRLANI, MITOCANI, CIURUCURI ?i SCURSURI care n-au avut de multe ori NICI PATRU CLASE PRIMARE ?i NICI-UN FEL DE MERIT, doar c? s-au dat cu PARTIDUL ?i cu cei de la PUTERE, t?ind ?i spânzurând dup? bunul lor plac, care s-au v?zut repede pu?i în func?iile mari ?i importante cu tot confortul ?i luxul, fiind f?cu?i peste noapte ”ingineri”, “înv???tori” si profesori sau directori si ministii, doar prin PARTID sau prin ?colile acestuia, cum a fost ”?tefan Gheorghiu”… sau “Moscova”. Cei cu studii adev?rate au fost nu numai înl?tura?i ?i da?i pe linie moart? ci li s-a dezis aproape orice fel de posibilitate de trai ?i chiar dreptul la via??, dac? n-au fot b?ga?i la pu?c?rie al?turi de borfa?i, iar copiilor lor NU LI S-A MAI DAT VOIE NICI MACAR S? STUDIEZE… Cam la fel se-ntâmplase ?i la Revolu?ia francez? a lui Danton ?i Robespierre în 1879 în Fran?a, a pacostei ROSII din OCTOMBRIE 1917 condus? de Lenin ?i continuat? de STALIN în Rusia, a lui MAO Tse-Tung din 1929 care mai d?inuie ?i ast?zi în China, dictatura lui HITLER începând din 1933 în Germania, a lui Pol Pot ?i ”Khmerul lui ro?u” în anii 1975 în Cambodgea, ?i se mai men?ine înc? prin Fidel CASTRO în CUBA sau prin Kim Ir Sen II în Corea de Nord precum ?i cu Robert Mugabe în Zimbabve respectiv ar vrea ?i pre?dintele Hugo Chavez din Venezuela….
IDEOLOGIA COMUNISTA a lui MARX, ENGELS, LENIN si STALIN s-a putut îns? baza nu numai pe o teorie definit? ci ?i pe marea experien?? a RUSIEI sovietice, fiind mult mai bine organizat?, ROMANIA având astfel ajutorul ?i exemplul ”MARELUI NOSTRU FRATE”.
Pentru orice fel de DICTATURA cititi în paginile: http://www.dictatorofthemonth.com
Pe de alta, a?a era „moda”, adic? „se purta lumea” ?i tot ?a se mai poart? ?i ast?zi, depinde de cercuri, func?ie, venit sau pozi?ie social?, nu numai în România, dar în toat? lumea! Oamenii care se respect?, care au bani sau poate o func?ie ”mai ridict?”, nu umbl? cu p?rul lung, l??os, ?i cu cercei în ureche sau în buric, sau cu p?rul vopsit în roz ?i / sau verde, ra?i chel sau în diverse modele, tatuati, nici cu belciuge în n?ri, sprâncene ?i / sau limb? sau prin alte locuri. In al treilea rând, oamenii din ”CENTRU” nu erau / sunt cei din ”MAHALA”. Omul se “gãteste când se duce la plimbare, prin centru sau la Sosea… Cei din fa?a Hotelurilor erau de multe ori ”?tabi” precum reies si din masinile parcate, str?ini sau de la SECURITATE pu?i s? spioneze, s?-i toarne pe ceilal?i.
2). @Ana C……… ” La Coada Calului” se afla ”Ministerul Comer?ului Exterior”. Acolo se g?seau articole cosmetice str?ine, precum: pudr? „Caron” sau „Helena Rubinstein”, rimeluri „Max Factor”, firma „Hollywood”-ului!, rujuri „Revlon”, accesorii precum: baticuri din mãtase naturalã, cordoane de piele, m?rgele, coliere, parfumuri: Elizabeth Arden, Balenciaga, Coty, Dior, Cacharel, Chanel, Givenchy, Lancome, Rochas… etc. ?i mai ales ciorapi de nylon!!!… Lumea se mai întâlnea îns? mai ales la CEASul din colt de la Universitate, fiindc? ceasuri erau rare ?i nu exista telefon mobil…
3).@DS…….. says: 29 January, 2009 at 12:48
…Americani ?i nu numai se g?seau chiar DESTUI ???????? în urma “dezghe?ului” permis din 1958 de la Moscova..
Ma indoiesc f. tare. Eu n-am vazut sau cunoscut.
4)@Raiden …….. says: 29 January, 2009 at 14:22
Da, normal c? în 1964 nu putea sa fie traficul de azi. Sau cel putin, nu in RPR. Oamenii par mai “eleganti” ca pur si simplu asa era moda – cu bun-simt 🙂 Am cateva observa?ii:
1) Poza cu “Biserica Rus?“ este foarte valoroasa deoarece in ea apare blocul c?zut în ‘77 la cutremur. Este prima poz? de aproape cu acest imobil pe care o v?d!
2) Poza “spre P?a Roman?” “Muzeul Simu” fusese recent demolat pentru a se construi anostul bloc “Eva”.
3) Poza f?cut? din Hotelul “Ambasador”, de sus, este cu “blocul Simu”, a c?rui jum?tate stâng? s-a pr?bu?it în ‘77, dar a fost refacut? întocmai.
4) “Ultima imagine realizat? în centrul ora?ului” – nu ?tiu dac? te-ai referit la casa din spatele casei de la bulevard. Într-adev?r, aia e casa C?rture?ti. Cea de la bulevard a fost între timp demolat?. Casa care adaposte?te “Libr?ria C?rture?ti” nu avea vedere direct? la bulevard.
5) Poza cu Arcul – ?os. Kiseleff cu piatr? cubic?!
Un an mai tarziu, în 1965, Ceau?escu prelua puterea si in scurt timp, incepeau demol?rile masive.
In blocul c?zut la cutremurul din 4.3.1977 a murit si actorul regizor TV Alexandru Bocanet, sotul scenografei Doina Levintza.
Da, numai numele strazii Simu mai aduce aminte de acel Muzeu in poza cu blocul in triunghi cu strada Franklin.
Las altcuiva ocazia sa scrie despre ce-a mai facut si celalalt criminal cu numele ce N.C. pe care-l mai deplang inca atatia…
5). @ marie jeanne says: 29 January, 2009 at 15:35
Pot sa iti spun eu ceva. In avionul acela a plecat un unchi de al meu iar in poza cu cei ramasi in urma o vad pe bunica mea. Nu stiu sa iti dau ff multe detalii, dar multi ani la rand a fost permisa plecarea persoanelor de religie mozaica, legal, in Israel, ca urmare a unui acord intre cele doua tari.
Iata o marturie despre unul din adevarurile istorice trait in propria familie.
6). @ tomahawk….. says: 29 January, 2009 at 18:53
… “?iganii nu s-au schimbat de atunci dar nici reactia noastra fata de ei.”….
Hai sa te întreb eu ceva daca tot iti place sa faci remarci inteligente. Ce-au f?cut ?iganii astfel încât s? ne schimb?m noi comportamentul?
Este bine sa mai repet inca odata intrebarea.
Tiganii tot “tigani” au ramas, din pacate, ptr. ca f. putini s-au adaptat la conditiile unei societati.
7). @ Dorel ……….. says: 29 January, 2009 at 19:06
Erau alte vremuri, alt ora?, ?i un pic al?i oameni. Oricum, nu mai poti pretinde in secolul nebuniei si al goanei dupa orice sa mai ai un oras linisitit si calm. Pur si simplu, fizic este imposibil! In primul rind, orasul este peste masura de populat! Sunt peste 3.5 milioane de locuitori incluzindu-i pe cei din provincie, veni?i la o via?? mai bun?. Poate pentru ei ar fi bune aceste poze, sa nu ne mai tot spuna ca Bucurestiul a fost o “groap?”. Groapa, in general, o sap? oamenii…
Asta cam asta este.
8). @Liviu Cump?t………. says: 29 January, 2009 at 20:19
Am ajuns aici de pe motociclism.ro. Nu asta e important. Pozele sunt nemaipomenite. Chestia cu evreii e urm?toarea: Statul român permitea evreilor, contra cost, s? p?r?seasc? România. Banii veneau, de regul?, din SUA, motiv pentru care se afla ?i americanul probabil la Bucure?ti. Iat? povestea complet? aici: http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/01/060119_arena_trailer.shtml
Si asta este adevarat, dar pe ROMANII cine sa-i fi cumparat?
9). @ Ghiocel07 ………… says: 29 January, 2009 at 20:30
Cât? ordine, cât? cur??enie, cât? decen??, cât? civiliza?ie. O lume de mult apus? în “minunata”…
Da, pe undeva, dar la ce pret!??????
10). @ alex_galmeanu says: 29 January, 2009 at 20:34
@tomahawk: Cred c? a?a spun ?i italienii despre români, te sim?i mai bine cu asta?
Cred ca e bine sa mai repet unele comentarii, fiindca nu-si vor face multi silinta sa citeasca tot blogul, din pacate.
11). @ Dorel …………… says: 29 January, 2009 at 20:43
Alex, diferen?a este fundamental?: majoritatea românilor care pl?tesc taxe în Italia este net superior num?rului ?iganilor pl?titori din România…
Alt adevar.
12). @ Myra (Abramovici) Shaked says: 29 January, 2009 at 20:56
Exceptional ! Uimitor si teribil de Impresionant… am fost extrem de impresionata de aceste poze… Imi aduc bine aminte de vizita lui Sellasie (Ethiopya) si poza care arata “?oseaua” in drum spre Arcul de Triumph a fost si traseul pe care el a intrat in Bucuresti (dinspre aeroport) si in ziua aia eu am fost pe sosea… (locuiam atunic pe strada Londra 31, lîng? str?zile Paris, Haga, Roselor, nu departe de parcul/pia?a Lupoaica/Doroban?i…) …amintiri, amintiri…chiar din timpuri grele dar sentimentale…
Fotograful s-ar putea intradevar sa apartina de “Organizatia de ajutor a Evreiilor din USA” sau de alte organizatii de care nu trebuie vorbit…
13). @ Marmorosblanc …………… says: 29 January, 2009 at 22:15
Alex, fotografiile sunt extrem de interesante, cred ca m-am uitat la ele 2 ore. Am o observatie: ma intreb daca autorul fotografiilor era intr-adevar american. Comentariul unei fotografii despre Universitate povesteste despre ‘43 faculties’. In engleza american? ‘faculty’ înseamn? ‘corp profesoral’ sau pur si simplu ‘profesor’, nu ‘facultate’. Facult??ile din cadrul unei universit??i se numesc ‘departments’ sau ’schools’ (“School of Communication”, etc.). Pe urma, la o alta fotografie autorul zice ca strazile sunt ‘crouded’. Corect e, evident, ‘crowded’, si poate ca americanii n-or fi ei cei mai tari la ’spelling’, dar asta e grosolana rau.
Inca una: ‘magazine store’ – nu exist? a?a ceva în englez?, cel putin nu in varianta american?. Orice american ar zice ‘newsstand’.
Marmoroblanc: Multumesc ptr. lec?ia de englez?-american?. Observa?iile sunt absolut corecte.
Mai am îns? câteva remarci privitor la exprimarea in limba engleza a dl. Galmeanu si comentariul sau din CV. In blogul despre executarea lui Ion Antonescu exist? câteva gre?eli de gramatic?: Nu exist? cuvântul ”felled”. Trecutul de la verbul ”to fall” este ”fell” respectiv ”fallen”, el fiind un verb neregulat. Deasemenea, o limb? nu se o poate vorbi „perfect” decat referitor la pronuntia ei in nici-un caz la vocabular si expresii. Nici-un dictionar din lume nu va realiza niciodata aceasta, mai ales ca limba este in continua transformare… Astfel romanii nu mai vorbesc astãzi decât de “oportunitate”, nimeni de ocazie sau posibilitate… si astfel saraceste limba si gandirea.
14). @Liana Saxone-Horodi ………… says: 29 January, 2009 at 23:21
A?a am lasat Bucure?tiul în urm? cu 45 de ani si, in fiecare an cand revin sunt în shoc cum il reg?sesc. La toata lumea povestesc ca blocul in care m-am nascut din Pia?a Amzei 15 era la fel de elegant ca si Hotel “Athene Palace”. Astazi arata de groaza; marmura de Carara a disp?rut, frumosul lift cu cristal în jur a fost mic?orat ?i este înconjurat de tabla iar în hall, in mijloc este o cabine de Change. Nimic din ce a fost nu a mai ramas, singurul lucru care ar mai ramas de facut este sa-l darame.
Fa?adele multor blocuri care apar in fotografii sunt acoperite de afi?e mari publicitare ca sa nu se vada tencuiala care se desprinde. Nu mai spun ca, sunt case pe strada Nicolae Iorga pe care sta scris “cade tencuiala”. Pacat! Te doare sufletul.
Aceasta este valabila in multe privinte.
15). @urbanism grayscale v.1 | deSenator (http://desenator.ro/2009/01/30/urbanism-grayscale-v1/) says: 30 January, 2009 at 0:50
[…] Excelente fotografii. Da, chiar fotografii nu simple poze. Nu intreb cine avea aparat color atunci, cine isi permitea film color sau de unde il ‘completa’. Nu intreb pentru c? ?tim cu to?ii în ce sistem tr?iam ?i în ce stricte?e ?i rigoare ne derulam via?a cotidian?. Cine nu ?tie, poate întreba p?rin?ii. […]
Da, de acord.
16). @C?t?lina ……………. says: 30 January, 2009 at 10:56
Cam tân?r ?i naiv…, bloggerul nostru… Perioada respectiv? a fost perioad? de deschdere… în care era legal s? pleci din ?ar?… A fost perioada în care mai to?i evreii ?i armenii au plecat din Bucuresti, de-aia arat? cum arat? ce a r?mas din “Cartierul evreiesc” acum, ?i de aceea a putut fi demolat cu atâta u?urin?? dup? cutremurul din 77… ?i sigur c? nu erau ma?ini pt c? erau scumpe ?i pu?ine ca în orice alt ora? european… Nu vad de ce ne mir?m atâta! E simpla noastr? istorie strâns legat? de tehnologie!
Oricum felicit?ri pt publicarea pozelor… Poate încep oamenii s? fie mai interesa?i de istoria apropiat?…întunecat? de prejudec??i.
Daca ar fi fost asa atunci ar fi plecat aproape toata tara!!!…..
17). @ Dan Nanoveanu ……………… says: 30 January, 2009 at 11:04
Buna ziua, din cata imi amintesc (aveam pe atunci 15 ani) in septembrie a a vut loc la “Pavilionul Expozi?ional” din parcul Her?str?u o expozitie de ma?ini americane, ocazie cu care am putut verdfea ?i Americani in carne si oase. Sigur va veti intreba de ce nu apar si fotografii cu imensele cozi de la intrarea în pavilion, dar cred c? fotografiile executate ?i g?site de Dumneavoastr? au fost f?cute cu mare precau?ie ?i sc?pând de sub ochii vigilen?i ai ap?r?torilor cuceririlor socialiste.
E doar o paraere, am sa mai fac investigatii si dac mai aflu ceva am sa va scriu. Pentru un semn din partea Dumnevosatra va voi ramane recunoscator
Trebuie scris si pentru cei mai tineri, ptr. nesitutori si celelalte generatii…
18). @ alex_galmeanu says: 30 January, 2009 at 11:31
@catalina: Of… ?i eu care în naivitatea mea am crezut c? Evreii au fost sco?i din ?ar? cu ajutor israelian ?i cu bani americani, cam cum au fost sco?i Sa?ii de c?tre Statul german, bucat? cu bucat?… s?-mi fie ru?ine.
“Deschiderea” despre care vorbe?ti este una u?or stranie. Dej, un stalinist convins, a fost dezam?git de noile reforme ale lui Hrusciov, în consecin?? a încercat ?i par?ial a reu?it derusificarea României. Statele occidentale au v?zut oportunit??i în atitudinea lui Dej. Americanii considerau România “stat comunist prieten” dar asta nu cred c? înseamna mare lucru la nivelul cet??eanului de rând. Nu am v?zut McDonald’s-uri pe strad? în fotografiile de mai sus.
Pân? la urm? regimul lui Dej a fost tot unul dictatorial, nu cred c? au fost vreodat? grani?e libere. Adic? Ion sau Gheorghe din pia?a de la tarab?, un om f?r? importan?? pentru americani sau germani, nu cred c? putea s? plece a?a dup? bunul lui plac, legal, din ?ar?.
Subtil…
19). @ Geo ………….. says: 29 January, 2009 at 17:42
Absolut genial. ?i când te gâde?ti c? nu va mai fi niciodat? la fel!
…C? noi to?i ne vom duce, suntem sorti?i pieririi ca ori?ice…
“Daca a? avea banii, timpul, ma?ina, fata, libertatea?“,
XXX: “Erau îmbr?ca?i mai bine”…. A?a este obiceiul ?i astyi ?i poart? toat? lumea ”serioas?” care are posturi mai importante, în misiuni deosebite prin locurile de soi. Pozele sunt f?cute în centrul ora?ului, în locurile cele mai c?utate ?i umblate, în fa?a hotelurilor mari. Pot fi nu numai ”elita” ci ?i oameni de afaceri, str?ini sau chiar turi?ti, în plus “ginitori” de la Securitate, “bisnitari”, proxene?i…
@ Bogdan, n?scut la 4 ani dup? anul 1964 din acest blog.
@ C?t?lina ?i ptr. to?i ceilal?i inclusiv ce i ce vor citi…
Gheorghe Gheorghiu-DEJ (*8.11.1901 Bârlad-†19.3.1965 Bucure?ti), electrician, angajat la “CFR”, a fost condamnat la închisoare pentru c-a organizat greva de la Atelierele “Grivi?a” din 1933. Din cauza pericolului ce-l reprezenta a fost insa mutat îns? de la închisoarea din “Doftana” la cea din Târgu Jiu. Deja în pu?c?rie lucra în ilegalitate ca secretar al PCR, iar în august 1944, dup? 12 ani de puscarie, a reu?it s? evadeze odat? cu întoarcere armelor contra Germaniei Naziste, ajungând la putere în octombrie cu acordul multicriminalului rus, Josif Visarionovici Dschugasvili numit STALIN, devenind secretar general al “Partidului Comunist Român”. România îi datoreaz? lui: ”NA?IONALIZAREA” institu?iilor bancare, industriale… din 11 iunie 1948 & a imobilelor din 19 aprilie 1950, ”STABILIZAREA” monetar? din 15 august 1947 si din ianuarie 1952, “STALINIZAREA” ??rii ?i organizarea ”SECURIT?TII” dup? modelul rusesc al “NKVD”-ul, “COLECTIVIZAREA” for?at? ptr. desfiin?area MO?IERILOR ?i a CHIABURILOR din 1952, nenum?rate AREST?RI ?i EPUR?RI în dou? etape, în propriile rânduri, prima Ana Pauker, care în 1948 încheiase un contract în secret cu ru?ii prin care le predase ”Insula ?erpilor”, Vasile Luca ?i Teohari Georgescu, a doua …………, aruncarea, urm?rirea, chinuirea, schingiuirea, torturarea, omorârea respectiv pieirea nenum?rator “de?inu?i politici” dintre care f. mul?i erau INTELECTUALI, sau “mici burghezi”, unii ?inu?i ani de zile într-o izolare absolut? în închisorile din: GHERLA, JILAVA, RAHOVEI… etc. ?i/sau lag?rele din ?ar? precum AJUD, Botosani, Brasov, Caransebes, Craiova, F?g?ra?, Gala?i, Miercurea Ciuc, Mislea, Pite?ti, Râmnicul S?rat, SIGHETUL Marma?iei, Suceava, Târg?or, Timi?oara… etc., plus în?bu?irea ”nelini?tilor” din ?ar? ca urmare a REVOLUTIEI din UNGARIA în 1956, deportarea for?at? în satele din B?R?GAN ?i trimiterea lor la ”CANAL” (Canalul Dun?rea-Marea Neagr?) al?turi de criminali de drept comun.
Tipuri de închisori:
-Închisori de anchet?: Rahova, Malmaison, Uranus.
-Închisori de triaj si tranzit: Jilava, V?c?resti.
-Închisori de exterminare a elitei politice si intelectuale: Sighet, Râmnicu S?rat, Gala?i, Aiud, Craiova, Brasov, Oradea, Pitesti.
Închisori pentru femei: M?rgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbr?veni.
Lag?re de munc?: Canalul Dun?re-Marea Neagr? (Peninsula, Poarta Alb?, Salcia, Periprava, Constan?a, Midia, Capul Midia, Cernavod?, etc.), coloniile de munc? din Balta Br?ilei.
Penitenciarele reeduc?rii – caracterizate prin aplicarea metodelor de tortur? în vederea convertirii la ideologia comunist?: Suceava, Pitesti, Gherla, Târgu Ocna, Târgsor, Brasov, Ocnele Mari, Peninsula.
Penitenciare pentru minori: Târgsor, M?rgineni, Cluj.
Penitenciarele Spital: Târgu Ocna si V?c?resti.
http://www.crimelecomunismului.ro/pdf/ro/investigatii_speciale/sistemul_penitenciar_1945_1989.pdf
Vreau s? mai men?ionez doar ”Marele Jaf” al ”B?ncii Na?ionale Române” ?i procesul înscenat celor 6 evrei, dup? ce-?i-a jucat fiecare rolul în filmul lui Victor Iliu ”Reconstituirea”, dintre care 5 au fost apoi executa?i (vezi documentarul premiat al lui Alexandru SOLOMON) ?i expu?i în strad?, ca pild? înfrico??toare nedemn? de urmat. În timpul lui a fost inventat ?i ”EXPERIMENTUL Pite?ti de Reeducare” ?i cel în care detinu?ii în?i?i s? se iscodeasc?, chinuiasc? ?i divulge unii pe al?ii!!! Deasemenea aducerea si tinerea lui Janos KADAR ca prizonier în tar? dupã Revolutia din Ungaria în toamna lui 1956.
”Deten?ia” despre care se vorbe?te este doar o f. mic? “u?urare” prin îndep?rtarea de ru?i ?i orientarea c?tre ??rile vestice, restabilirea de relatii diplomatice cu acesta, si o amnestie în care s-a dat drumul multor detinuti, dintre care unii au fost apoi arestati din nou, ?i a unor borfa?i de rând. Ca “merit” poate fi numita doar ”industrializarea” ??rii prin înfiin?area ”Combinatului Siderurgic Gala?i”, a ”Fabricii de Rulmen?i Bârlad, orasul natal ?i a ”Combinatului Chimic” de la One?ti, ora? nou, ce i-a purtat un timp numele, de unde se trage gimnasta de renume mondial Nadia Com?neci, ca sã nu fim degradati de a fi doar ”grânarul” ru?ilor precum pl?nuise URSS.
Persoanele care-l mai cred înc? sau îl prezint? ca pe un “p?stor bun”, un “Tãtucã”, sau un om “nevinovat” vorbind despre anii ’60 ca de o “perioad?” bun?, când românii n-ar fi fost chiar atât de “s?raci” ?i n-ar fi suferit atâta, putându-se hr?ni u?or, s? se duc? chiar la restaurantele scumpe din centru de una dou? ori pe lun?!???, sa cumpere respiratoare ?i chiar ?i automobiel…, ducând o “via?? normal?”, putând s? p?r?seasc? chiar ?i ?ara “liberi”, nu numai c? NU AU HABAR, dar “IGNOR?” ADEV?RUL deformând FAPTELE. Nu mai sus?ine?i PROSTII. Citi?i, informa?iv?, uita?iv?, ?i în INTERNETul pe care-l mânui?i atât de bine, mult mai bine decât, noi, cei din genera?iile vechi care AM tr?it aceste timpuri groaznice fiind martorii acestor CRIME, fiindc? el v? ajut? enorm s? cunoa?te?i, s? distinge?i, s? v? forma?i o p?rere proprie ?i s? NU VA mai l?sa?i influien?a?i ?i min?i?i! ?i s? NU uita?i, dar MAI ALES, S? NU MAI PROPAGA?I NEADEV?RURI!!!!!!!!!!!!!!!!
A fost urmat de Nicolae Ceausescu (*26 ianuarie 1918 la Scornice?ti – † 25 decembrie 1989 la Târgovi?te), alt criminal a c?rui fapte fiind mai recente au mai r?mas înc? în amintirea unora. Vezi http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicolae_Ceau%C5%9Fescu&action=history
Cei c?rora le-a mers mai bine au f?cut ori parte din nomenclatur?, fiind cu regimul comunist ?i Partidul atotputernic sau cu turn?tori ?i securi?tii.
Nu exist? decât 4 posibilit??i: ori ai BANI, dar N-AI CE cump?ra, ori AI CE cump?ra, dar N-AI BANI ori N-AI NICI BANI ?i NICI CE cump?ra, cazul MAJORIT??II. Pe cea de a 4-a posibilitate nici nu mai vreau s-o comentez, fiindcã dacã ai si una si alta, poti avea de toate si orice.
Interesant este c? am g?sit în acest blog 3 colegi: pe LUCA, coleg de clas? la “?coala German?“ si inginer f. mândru de acestea, pe CORNELIA de pe Coasta Pacificului care a scris o carte f. interesanta în care face introspectii psihologice in literatura dramatica care ajuta astazi oameni bolnavi psihic, ?i pe Viorel ILIESCU stabilit în Germania, ambii absolven?i ai “IATC“. De?i to?i trei sunt (un pic) mai în vârst? decât mine, dintre care doi sunt si b?rba?i, iar Luca mai este ?i inginer, comentariile lor au fost destul de succinte. L?sasem voit subiectul ma?inilor ptr. cei mai în m?sur?, dar înafar? de @Matei, nu s-a mai aventurat nimeni, de?i am fost sigur? c? el va interesa pre mai mul?i. In primul rând ar fi trebuit s? fie men?ionat “ZIL“-ul, produs de fabrica de automobile pe numele de “Lichatsova“, fosta “STALIN”, construit? de nem?i înc? din 1916, deci de pe timpul… ?arului NICOLAI II, înaintea “Marii Revolu?ii“ din Octombre ?i a MARILOR REALIZARI sovietice. El era Limuzina “?tabilor“, a celor de la putere, apoi urma “Ceaika“ (Pescarusul) dup? modelul american al “Buick“-ului produs de fabrica cump?rat? de la americani, modelul ma?inii „Opel“ produse în sud-vestul Germaniei, la Rüsselsheim, în landul Baden-Württemberg, la “?vabii” silitori ?i economico?i, unde se fabric? ?i vestitul “Mercedes” sau “Porsche”, fabric? ce-a fost îns? cump?rat? prin anii 1930 de c?tre firma american? “General Motors” (GM) din “oa?ul ma?inilor” Detroit., unde se afl? ?i renumita fabirc? “Ford”, dup? criza mondial? din 1932, ?i abia pe urm? “Pobed?“ adic? “Volga“ produse de „GAZ” la Kuibi?ev sau Togliatti achizitionatã din “DEMONTAJUL“ fabricilor nem?esti în 1945 dup? pierderea celui de-al II-lea r?zboi mondial. “LADA“ este o copie a FIAT-uli, iar ”Saporoje” din Ucraina este “Trabant“-ul din fosta RDG. Atât despre marea tehnica ruseasc?. Oricum TEHNICA si TRAFICul au fost dezb?tute deja…
„Warszawa“ = „Pobed?” polonez? aparuta mai tarziu!!!
Colegii mei sunt f. mândrii c-au avut norocul sa URMEZE scoli elevate, ca S-au AJUNS, cã se AFLA în Vestul de AUR si traiesc f. BINE, dar tocmai ei ar fi putut s? scrie mai mult despre ce a fost. Cornelia a publicat o carte minunat? despre caracterele ?i psihologia oamenilor în leg?tur? cu marile personagii din dramele interna?ionale de care n-am reu?it din p?cate înc? s? fac rost, dar meritat cititã fiindcã prea multã lume are probleme. Luca a f?cut bani cu afaceri iar Viorel mai vrea probabil s?-?i vad? numele publicat pe undeva, fiindca si el ar fi putut comenta mai mult.
@Dlui Gâlmeanu: McDonald’s exist? deja din 1940, dar abia din 21.8.1971 s-a deschis prima filial? European? la Zaandam în Olanda. Cum era s? fi ap?rut atunci aceast? marc? în pozele americanului f?cute în anul 1964? Avea s? mai dureze înc? 25-30 de ani pân? s? ajung? ?i în fostele state comuniste.
@Dlui Mihai 60. Cum vre?i s? m? convinge?i pe mine c-am fi dus-o BINE când eu am tr?it toate aceste COSMARURI pe pielea mea??? Poate familia dumitale o ducea bine, ceeace ar putea implica si “participare” la aceste crime, dar ce este cu milioanele de oameni care-au murit de FOAME?????????????????
Repet: exita diverse straturi si paturi sociale si varste si venituri, dar mai exista si neputinciosi, bolnavi, handicapati, pensionari… etc.
Cei c?rora le-a mers poate ”bine”, erau poate mai tineri, în câmpul muncii, dar ce te faci c? populatia mai consta si din analfabeti si din tot felul de sarmani nenorociti, someri si altii. Ce ar fi fost dac? ai fi avut parinti care se trageau din nobili, mosieri, “chiaburi” sau “capitalisti”, din ambasadori, directori, functionari înalti, politicieni sau ministrii sau dac-aveai un tat? în puscarie sau la „CANAL”???
Si azi mai fuge lumea… E drept c? acum e liber? s? fac? aproape orice. Repet, EVREII puteau pleca, ca ?i ARMENII, FRANCEZII, GRECII, ITALIENII, NEM?II, orcine mai avea cât de cât pu?intic? ”origine str?in?”, ba mul?i au fost chiar cump?ra?i, dar ROMANII????????? Cineva a vorbit de unchiul lui fost ambasador. Oare cine crede?i ca putea fi AMBASADOR la vremea aceea ?i unde tr?ie?te acest unchi acuma??????? In AMERICA. Am citit despre alcineva care a urmat la liceul “ZOIA COSMODEMIANSKAIA”, scoala la care se duceau numai odraslele stabilor… Aceia da, or fi putut sa se duca chiar si de mai multe ori pe luna la restaurante si prin strainatate si s-or mai putea duce si astazi…
F. mul?i mi-au accesat pagina din Xing, dar n-am primit încã nici-un fel de „feedback”. Romanii cred ca MIZERIA si NEDREPTATEA este numai pe-aicea, prin sarmana ROMANIA, dar aceleasi lucruri exista si pe altundeva. S-a scris deja c? toate orasel mari au MAHALALE, au SARACIME, AU GUNOAIE, CRIMINALITATE si CORUPTIE, dar au si oameni ASCUNSI, MINCINOSI si MARSAVI, ca peste tot.
Multumes @dlui Nagy din Köln ptr. ENUMERARILE ce SUGEREAZA atatea lucruri dintre care nu toate sunt pozitive, din FOSTA noastr? via?? sau VIATA DE ODINIOARA din secoul EPOCII LOR “DE AUR”, cu care pur ?i simplu NE-A ZDROBIT. COZILE la care se statea, INJOSIRILE si FOAMETEA a milioane de oameni ce n-aveau voie nici macar SA VORBEASCA!!!!!!!!!!!!
Mult? lume crede c? GERMANIA este un PARADIS. Ca aici ar umbla câinii cu covrigi în coada, c? totul ar fi perfect, curat ?i cinstit si oamenii civilizati. Alti sau intors împotriva AMERICII. Este aproape la fel de mult? coruptie, prostie, puturo?enie ?i igonoran?? ca peste tot ?i la fel de pu?in? civiliza?ie, doar cã oamenii din vest au fost si sunt mai BOGATI si n-au fost pusi NICIODATA la INCERCARILE GRELE!!!!! Acolo, la proba s-ar putea vedea. Vestul a fost intotdeaua si a ramas BOGAT, mai ales fiindca a suprimat si a profitat de pe urma altor popoare mai mici pe care le-a calcat, a coloniilor ce le-a avut si ale celor pe care le-a exploatat. Si popoarele din RASARIT au exploatat cum si pe cine au putut. CITITI ISTORIE ca se repeta. MEREU CEI DE LA PUTERE FAC CE VOR si li se duce la CAP. Italienii sunt probabil dinte cei mai politicosi, prin compara?ie, dar ce se-ntampla astazi cu bietii romani din Italia e vai de ei. Insa credeti ca in Franta sau in Germania v-ar merge altfel??? Trecerea de la sistemul comunist NU s-a petrecut NICI la NEMTI cinstit ?i în ordine. Au disparut si AICI cel putin la fel de multe ACTE si DOSARE ca si în România pin? s? prind? de veste si s? se opreasca si mai dispar ?i ast?zi. JAVRELE au continuat sa-si traiasc? viata bun? primind PENSII mari inclusiv progeniturile lor, care poate cã nu au o vinã, dar profitã, iar disidentii sau refractarii au pierdut tot si nu s-au mai putut reculege, fara a primi vreo RASPLATA. F. putin au recunoscut insa ceva sau s-au spasit. NU VA MAI FACETI DECI NICI UN FEL DE ILUZII!!!!!!! TOTUL ESTE DOAR O MINCIUNA MARE.
SI MAI ALES NU MAI DEBITATI PROSTII. CITITI si INFORMATIVA, dar mai ales CITITI. AVETI INTERNETUL LA-INDEMANA, CITITI acolo ca exista de toate si e absolut la-ndemana.
NU MAI DEBITATI însã PROSTII si NU MAI ALES NU MAI RASPANDITI NEADEVARURI. FAPTELE conteaza…
Corectie la cel putin un “NEADEVAR” din logoreea Magdalenei Radulescu- Moller de mai sus:
Scola Nr. 10 de pe strada Icoanei a fost botezata “Zoia Kosmodemianskaia” cu ocazia vizitei mamei eroinei sovietice.
Avea si internat pentu fete, si se putea inscrie orice eleva care locuia in zona: Icoanei, Dumbrava Rosie, Aurel Vlaicu, plus fete care locuiau la internat, unele din provincie, altele orfane, deci nu aveau parinti sus pusi, unele chiar numai un parinte, altele deloc.
Prin 1955 a devenit mixta, asa ca am avut si colegi in clasa, cam 5-6 intr-o clasa de vreo 35 de elevi.
Printre ei au fost Adrian Paunescu si Tantareanu Cristian.
Scoala la care se refera Magdalena Radulescu-Moller era liceul cu limba de predare rusa, care de asemenea fost onorat cu numele Zoiei Kosmodemianskaia tot in decursul aceleiasi vizite a mamei ei la Bucuresti, dar pentru foarte scurt timp, cand s-a observat ca doua scoli din Bucuresti au primit acelasi nume.
Pentru intrebarea lui Alex, referitoare la ce s-a intamplat cu masinile vechi de la hotel Ambasador, cu simpatie, un posibil raspuns…
http://www.flickr.com/photos/18804344@N05/3336075008/
@Anita………..: S-a scris in acest blog de mai multe ori despre bun simt si educatie, si despre faptul ca f. multa „lume buna” a plecat. Ma-ndoiesc c-a plecat toata „lumea buna” si numai aceasta…
Suntem de aceeasi generatie. Lectia data lui Bogdan referitoare la salarii, la situatia economica si posibilitatile de acumulare a bunurilor de larg consum si a investitiilor intru achizitionarea valorilor mai mari ale populatiei in anii ’60, precum masinile si mai ales apartamentele, a fost si este f. valoroasa. Dupa atatea remarci corecte, exacte si lucide, de ce atunci nu o atentionare „civilizata” ca au existat doua scoli „Zoia Kosmodemianskaia” care nu trebuiesc confundate ci imediat trecerea la „atac” si la „afront”? Cat despre faptul ca si Adrian Paunescu a urmat aceasta scoala, acesta nu este ptr. mine un criteriu de a-mi consolida increderea.
Salariul stagiar, adica in primul an, era intradevar, fie ca erai actor, inginer sau medic, de 1050 lei pe luna. Dupa 3 ani ca actor te ridicai de la categoria a V-a la cea de a IV-a cu 1.300 lei pe luna. Dar cu remarca am fi putut iesi la resturantele mari NU pot fi de acord! Parintii mei au muncit de tineri pe la ministere, intre cele doua RAZBOAIE MONDIALE, ca sa se poata intretine singuri si urma facultatea. NU AU FUMAT, NU AU BAUT, NU au putut petrece si iesi pe la RESTAURANTE, fiindca ei au trebuit sa-si creasca intai FRATII si SURORILE in urma pagubelor suferite deja din PRIMUL RAZBOI MONDIAL, in care MAMA mea si-a pierdut atat MAMA cat si BUNICA, deci practic „familia” deja din 1917/18, la varsta frageda de numai 13 ANI, ramanand cu un frate de 8 ani, o sora de 3 ani si alt frate de 9 luni, TATAL aflandu-se pe front. Dupa ce acesta s-a reintors, s-a recasatorit, si si-a dat copii afara bandu-le si averile… Abia reusisera sa scape de aceste angarale si si-au putut face o casuta de „tip ieftin”, cand a venit AL DOILEA RAZBOI MONDIAL peste ei, urmat cei 45 de de ani de MARE FERICIRE COMUNISTA.
BUNICA mea din partea mamei a murit deci cu 27 de ani inainte de a ma naste eu, iar pe BUNIC l-am vazut doar o singura data cand l-au gasit, prin 1952, prin Bucuresti, dand zapada… La fel, pe BUNICII din partea tatalui, pe care i-am vazut de doua ori, o data cand au facut nunta de aur prin 1952, dupa care-au fost declarati chiaburit, dati afara din casa, lor, batuti, injositi, chinuiti, si li s-a luat penisa pe 2 ani si jumatate…, iar a doua oara cand au venit prin Bucuresti, intai Bunicul si peste vreo 15 sau 20 de ani, Bunica. Parinii mei au parasit deci satul deja de prin anii ’20 venind la Bucuresti, dar au dus-o mereu f. greu, din cauza celor doua razboaie, inafara de prima parte a copilariei lor si pe sfarsitul anilor interbelici, pana sa intre Romania in razboi, in 1916 repectiv in 1941. Majoritatea oamenilor s-au inmultit insa cam la fiece 20-25 de ani producand cate-o generatie… Dar Mama, nu si-a crescut numai fratii si sora, ci a ajuns sa fie profesoara cu examen de CAPACITATE din 1933, la marile licee din Bucuresti: ”Iulia Hasdeu”, „Gheorghe Lazar” si „Mihai Viteazu”, a fost insa data la-nceputul anilor ’50 la mahala, la „Liceele Serale” din comuna CATELU, dincolo de BALTA ALBA, in care nu existau inca blocurile care au fost constuite abia pe urma, prin anii ’60, si sa faca alfabetizarea pe la sate, noaptea, pe jos, pe sinele caii ferate, fiindca nu exitau mijloace locomotie in comun, fara a avea MASINA, pentruca spunea copiilor ca nu este adevarat, cand se facea „caz” doar de inventiile si marile realizari in exclusivitate ruse si sovietice, pentru c-a refuzat sa invete limba rusa fortat la varsta de 50 de ani, fiindca-si avea copii la „Scoala Germana”, ptr. care s-a luptat ca sa se reinfiinteze „Liceul German” din Bucuresti, desfiintat in anii 1953-56…etc., fiind facuta „DUSMAN AL POPORULUI” si PENSIONATA cu forta in 1956, la numai 52 de ani, in ”epoca poststalinista”, c-o pensie f. mica, desigur. MAMA ar fi putut sa faca o cariera mare, fiindca avea STUDII si fusese saraca lipita, DACA S-AR FI DEDAT CU EI!!! Astazi toti sunt f. mandrii de aceasta scoala, in primul rand profesorii de origine germana, care si-au gasit servici atuncea, apoi parintii si copii care-au putut urma toate materiile in limba lor materna, inclusiv Statul German care vorbeste acum de peste 250 de ani de „existenta” si „continuitate” a acestei scoli numind-o „Colegiul Goethe”, dar toti „se fac ca ploua”, nevoind sa recunoasca sacrificiile facute de mama mea si suferintele cauzate familiei… Mai mult, am fost obligata s-o urc in avion, in decurs de 48 de ore, cand nu i s-a mai putut face infuzie dupa o operatie f. grea de cancer in 14. august 1996…, fiindca si in Germania trebuie sa ai ORIGINEA respectiva, altfel TE DAU AFARA, indiferent de FAPTELE ANTERIOARE care, din PACATE NU CONTEAZA!!!
Au existat, mai exista inca si vor exista mereu OAMENI ADEVARATI, de probitate, cu „mintea si inima” la locul lor, si cu tarie de caracter, dar din pacate acestia sunt f. rari. Majoritatea…. este cum este, deplorabila, sireata, mincinoasa si profitoare!
Nu pot sa cred ca ceea ce am scris despre nenorocirile si chinurile oamenilor, despre politica dusa de proprii nostrii semeni, fara sa am pretentia de „atotstiutoare”, sunt doar o simpla „LOGOREE”! Trebuie reflectat mai mult asupra acestei remarci cel putin rautacioase, scrise intr-un moment de ratacire cred…
Am insa dooa intrebare de pus: de ce n-am fost atentionati de la bun inceput, ca referinta nu este la liceul cu acelasi nume sau macar pusa „eroina sovietica” in ghilimele? De parca n-ar exista destule eroine romane, care sa fii meritat sa dea numele unei scoli???
Timpul meu este f. limitat fiindca lucrez o norma plina, desi anul acesta voi implini 65 de ani, de-o vrea Domnul, in timp ce verisoarele mele si alte cunostinte din tara, care vor sai aibe, astepata ba chiar cer, nu mai lucreaza de la varsta de… 40 de ani, iar cei din generatia mea si chiar si mai tineri, sunt probabil de mult la pensie… In plus mai fac si naveta intre doua orase la 650 km distanta…
Sunt insa prea multi oameni care NU au o PARERE, care NU se informeaza, care sunt INFUIENTABILI sau OSCILEAZA „dupa cum bate vantul”, care nu au CURAJ, care pasivi, lasa ca totul sa se petreaca si nu se exprima in nici un fel, care ii dau direct drumul fara sa se gandeasca. Primul meu comentariu a fost strict la fotografii, dar daca am vazut ca forumistii pun tot felul de lucruri de multe ori eronate, atunci m-am hotarat sa clarific putin situatia. Deaceea scriu. Hai sa facem un „pot pourri” si sa punem concoctul sa fiarba ca lumea, nu sa aruncam numai surogate.
N-am sa-l inteleg nici-odata cum a fost posibila preluarea carmei, desi majoritatea populatiei nu era comunista!? N-am sa pricep niciodata personalitatea lui Petru Groza si tot ce s-a intamplat atunci, mai ales ca se trage dintr-o familie bogata, precum multi altii: MARX, ENGELS, CHE GUEVARA sau Fidel CASTRO, un stalinist convins fara sa fi fost comunist, dezmostenindu-si propriile odrasle.
Proletariatul la Putere… Rezistenta din Muntii FAGARASI… pana prin anii ’50.
In 1947, seceta mare.
Rationalizarea alimentelor pe cartele la paine elementele principale: faina, malai, zahär si ulei… Batiste la metru, bocanci si berete, basti pe cupoane, chistoace de tigari si golanisme…
Granarul Rusiei. Impartirea care se vroia facuta: Moldova la Rusi, Dobrogea la Bulgari, Ardealul la Unguri, Bucovina oricum era deja la Ucriana, ca si Gagauzia, partea de sud din asarabia.
Infiintare SovRomurilor…
Exploatarea Minei de Uraniu de la Stej, fost Petru Groza. Si Rusii si-au muls bine „COLONIILE”.
Generatiile din anii 1953-56 au trebuit sa termine liceul numai cu 10 clase si NU au avut NICI-o LIMBA STRAINA. Stefan Radoff: http://www.nottara.ro/bio_stefan_radof.htm
Generatiile ce au urmat, au trebuit sa invete limba rusa din clasa a V-a si abia pe la liceu un pic de engleza, franceza sau germana…
Cofetaria „Nestor” cu prajiturile si cafelele sale, Cafe Glace, Mazagran, Casata casei, Profiterol, inghetata de caise, de fistic… Cofetaria particulara de pe strada Dorobanti, aproape de intretaierea cu bdul Stefan cel Mare.
Scolile de balet particulare ale dnei Elena Penescu-Liciu, care-ar fi murit de foame, fiindca i s interzisese sa profeseze, de pe strada Braziliei nr. 14(?), sau a lui Mitita Dumitrescu si Floria Capsali…
Nu existau carti, nici aparate de copiat. Ma duceam la marile biblioteci „Centrala” si „Universitara”, sa citesc MANUSCRISE, altele erau interzise, ca de ex. Biblia si dusul la Biserica, psihanaliza lui Freud sau romanul vizinar al lui George ORWELL „1984”…
Membrii de PARTID. O groaza.
Mihai Pacepa cu „Orizonturile lui Rosii”
Actorul Mitic? Popescu, care-a f?cut pu?c?rie fiindc? l-a turnat cineva…
Irina Bora maritata cu cantaretul Dan Iordachescu, si Andra Teodorescu, actrita la Teatrul „Ion Creanga” din Piata Amzei, maritata cu fost fotbalist la „UTA” Arad, Vasile Ion, mama moderatoarei TV Cristina Teodorescu. Ah, Piata Amzei, o alta „distrugere” a fostei pieti si a atmosferei de-acolo….
Regizorul Cornel Popa, actorul Valentin Platareanu cu ”Clubul Tineretii” la TV, unde un coleg actor, Radu Cristea, a cantat un cantec de Adriano Celentano fiindca pleca a doua zi in Armata… si a fost data afara!…
Florian Pittis avea 11 ani in 1964, dar erau altoi actori mari: Marcel Anghelescu, Ludovic Antal, Costache Antoniu, rectorul IATC, Geo Barton, Nicolae Brancomir, George Calboreanu, George Carabin, Stefan Ciubotarasu, Nicolae Gardescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Mircea Septilici, Florin Vasiliu, Mme Lucia Sturza Bulandra, Beate Fredanov, Irina Rachiteanu-Sirianu, Marcela Rusu si multi altii, dar mai ales Elvira Godeanu, amanta lui Gh. DEJ. Am uitat sa scriu ca acesta ne-a mai lasat un cadou, pe nea Nicu CISMARUL, invatacelul lui din Doftana, care si depasit cu mult profesorul mai apoi si intru totul. Tocuri cu diamante, cantare de aur, studii in strainateate, petreceri la Londra in care se cheltuia intr-o zi venitul tarii…
Azi exista filme pe DVD in care se pot redvede ascesti mari „monstrii sacrii”…
In Blocul daramat la „Continental” a murit si cantareata Doina Badea care canta la barul din subsol…
Un exemplu de cum au fugit unii:George Pietraru in „Secera in Lanul de Porumb”, http://conexiuni.net/autori/George%20Pietraru/pornire_George%20Pietraru.htm
@Geo…..
Superbe poze… Cred c? la acea vreme înc? nu începuser? construc?iile la marile platforme industriale ce au trebuit umplute repede cu “muncitori”…(are Alex. Andrie? un cantec pe albumul “Interzis”, …ce ora? frumos, fabrici ?i uzine). Dupa chestia asta au ap?rut g?ini ?i coco?i prin balcoane, florile din gr?dini au fost (în multe cazuri) înlocuite cu zarzavaturi iar pomii decorativi t?ia?i ?i plantat? (vi?? de) vie, pe o bolte de fier-beton. Gunoiul se putea arunca ?i peste balcon, tot asa cum se puteau scutura bine mersi ?i covoarele (pre?urile). Men?ionez c? existau aspiratoare, chiar daca erau numai ruse?ti… Gurile rele vorbesc ?i despre porci crescu?i în cada de baie… ! Am tr?it lucrurile astea, oricât de incredibil pare, ar mai fi multe de spus dar nu are rost. E posibil sa trec drept r?ut?cios. Prea bine nu era nici atunci dar mai existau reminiscen?e ale perioadei interbelice… Nu va gândi?i la ce-a?i v?zut prin filmele f?cute de comuni?ti despre acea perioad?!! ?i sper s? nu trag? cineva concluzia c? ?i în perioada interbelic? era r?u c? nu era internet, c? nu avea nimeni. Nici m?car CIA! Revenind la perioada anilor ‘60… în compara?ie cu ce a urmat erau ani dulci! Demol?rile nu începuser? masiv iar marea majoritate a elitei intelectuale ori posibilii oponen?i ai regimului erau deja mor?i (sau cei mai noroco?i în exil). Atmosfera era mai “destins?”. Spunea cineva despre mahalaua Bucure?tiului… a?a ceva au absolut toate ora?ele din lume, dar nu toate ora?ele au mahalaua în centru ?i ca model existen?ial. Asta a f?cut regimul comunist, o inversare a valorilor. Mutilarea capitalei continu? cu frenezie, facem parte din Europa dar avem creierii imp?ienjeni?i de Americi…. Marile ora?e ale lumii î?i respect? trecutul, sunt împ?r?ite în “ora?ul vechi” ?i “ora?ul nou”, iar alte na?iuni care nu au istorie. ?i-o inventeaz?. Noi ne batem joc pentru c? “ne permitem”. Mie mi se pare c? suntem cam Pro….
Curaj, trebuie sa existe curaj civic si marturii celor ce au trait toate acestea, spus ce-a fost ca SA NU SE MAI REPETE NICIODATA!!! Visezi o calatorie cu motocicleta in Vest… F. multi oameni de-aici, nu-si pot permite aceasta, dar-mi-te cei fugiti… Unii ar fi putut colinda lumea, dar fiindca aveam familiile in tara unde saracia era si mai mare, ne-am dus mereu acolo, am venit, am carat, i-am chemat. Le-am trimis, si am bagat bani f. multi in ei, ca sa-i tinem in viata, si in copii, in toate acestea. Un zbor spre Mallorca costa 99 DM, dar un drum spre Romania era de cel putin de 3 ori pe-atat, cu avionul… In 1977/78 m-au obligat sa schimb 25 de $ pe zi, desi eram CETATEAN ROMAN venit la mine in TARA!!!!
@Bogdan „Decreteii”!!! Ceauseii…
Nu existau CONTRACEPTIVE si AVORTURILE erau INTERZISE. Au murit f. multe femei.
Controale prin fabrici, daca femeile sunt gravide. Si asa s-au inmultit TIGANII, la propriu si la figurat!!!
Exista un fotograf faimos pe Calea Victorei, dar si unul care-a rezistat indelung pe strada Franklin, nu stiu, mi-amintesc de Fotograful Bielinschi?
@peromaneste.com Zero-Kelvin….
Da, SA MORI DE FOAME si de FRIG in CASA!!!!!!!
Au fost timpuri cand gradinile si parcurile, inclusiv parcelele verzi ale Bucurestiului au fost plantate si ingrijite, dar acestea alternau cu timpuri cand ele se stricau si decadeau. Intr-un tim, in fata „Cercului Militar” a existat un ceas urias din flori, cu doua limbi imense, inclinat spre strada, spre Calea Victorei, cu un diametru de vreo 2 m. Ce frumos era. Apoi a disparut iara…
Am trecut in vara lui 2007 pe strada Brezoianu. La colt cu Bdul Regina Elena, fosta 6 Martie, unde erau Cinematografele…, era Braseria „Gambrinus”, o catastrofa in ruina astazi. Batalia pe terenuri, apartamente si blocuri, nenumaratele procese de retrocedare, specula incredibila imobiliara… Se taie curentul, se-nchide apa si gazul ca sa se dea locuitorii afara…
@Mihai Cantuniari… Bonjour, Mihai. Ma bucur c-ai descoperit blogul… In cartea ta descrii minunat atmosfera anilor ’60 si acele „CEAIURI” dansante pe muzica de Rock-and-Roll a lui Bill Halley, Paul Anka, Pat Boone, Ricky Nelson, Steevie Wonder, dar mai ales a lui Ray Charles, cat si „twistul” lui Chubby Checker etc…
@Aleandru Nagy/Shony…….
Unele intrebari din forum ma surprind, ca d. ex. Cea referitoare la adresa de e-mail a dlui Galmeanu, cand participantii scriu tocmai in blogul lui!??? Alta este d. ex., daca mai stie cineva ceva despre Mihaela Penes, cand trebuie doar sa bagi un CUVANT sau un Nume in „GOOGLE” si obtii tot ce vrei, atat de simplu este astazi. Exista articole despre ea, atat cu date biografice cat si depre realizarile si parerea ei de, cat este de dezamagita de ce se petrece astazi in sport in Romania si ca s-a fi retras la manastire… Nu trebuie sa fie accentuata originea GERMANA, fiindca este in acelasi timp pe jumatate ROMANCA, iar faptul ca nu a emigrat niciodata poate exprima si ce atitudine a luat fata de viata ei…
Sunt nascuta si crescuta pe in Vatra Luminoasa, pe strada in care a fost tinut arestat maresalul Ion Antonescu o saptamana inainte de a fi dus la Moscova si de a fi impuscat apoi. Ani de zile locuitorii caselor de tip, fiind proprietari, au fost o comunitate f. stabila, in care fiecare-si cunostea vecinii de la bun inceput, inainte de schimbarile petrecute prin cel de-al II-lea RAZBOI MONDIAL si mai ales, dupa aceea.
Primul val de vecini noi a aparut prin 1953, odata cu plecarea EVREILOR. „MICII BURGHEZI”, care n-au fost EXPLOATATORI, fiindca nu posedau decat o SINGURA CASA pe care o locuiau ei insisi, degradati si deposedati de restul, au trebuit sa primeasca un vecin nou dintre cei „valorosi”, pe Seful Securitatii sub regimul lui DEJ, Vasile MARIN, care-a pus mana pe una din „vile” in care sotia lui mai traieste si astazi.
„La Gropi”, unde venau inainte MOSII, s-a construit in 1952, cu ocazia „FESTIVALULUI INTERNATIONAL AL TINERETULUI” stadionul 23 August, numit apoi „Lia Manoliu”, rebtezat NATIONAL. Era nenorocire in zilele de Meci de Futbol, fiindca din cauza microbistilor si huliganilor nu mai puteam veni acasa de la scoala…
Chiriasi cu forta la subsol!!! TBC-isti, hoti si violenti…
In 1970 terenurile au fost declarate „proprietatea statului”, deci nu ne-a mai ramas decat imobilul, incalzit cu lemne si carbuni, fiindca n-au vrut sa ne traga gaze de pe strada vecina, ca eram „burghezi”. Casa se degrada, acoperisul, tencuiala, instalatiile.
1975 Criza de ulei internationala… Ai mei incalzeau cu motorina… Curtea neagra…
Prin 1985 in fundul curtii a aparut, in casa familiei unui farmacist a caror fiice fugisera in America, „omul zilei”, Vasile BALASA, unul dintre cei doi aghiotanti ai tovarasului Ceausescu, cel „care I-A DUS UMBRELA” sau poate ca-i facea doar pantofii…, in orice caz, cel care l-a ajutat sa se suie in helicopter cand a plecat inspre Targoviste, pe 21.12.1989… http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1198577-aghiotantii-lui-ceausescu.htm
In 1987, cu 2 ani inainte, cand m-am dus ptr. ultima data cu copii mei cu masina la parinti, si am mirosit gratarul, baiatul meu mare s-a bucurat zicand ca-l asteapta bunicii cu friptura, mai ales, dupa doua zile de calatorit, dar sarmanii mei parinti nu mai vazusera carne de 2 ani de zile!… Zilnic auzeau insa cum se petrecea alaturi, la noul vecin, cum pocneau dopurile de la sticlele de sampanie si se frigeau cotlete si ptr. cainele lup… Fiica se suia pe zid si le tragea mascari dandu-le cu tifla… Doua case mai departe s-a instalat unul de pe la Pasapoarte…, poate tot asa, vre-un portar, in casa in care s-a nascut pianistul Mircea MANOLE, fugit in 1970 prin Grecia in Canada…
Dupa Revolutie, fiica securistului Marin, care a colindat toata lumea in calitate de securista, fara sa fii avut vreun studiu, casatorita cu directorul Bancii Romane din Zürich si pe urma al celeui din Frankfurt/Main, trebuind sa se reintoarca, a mai dobandit inc-o casa pe care-a marit-o inca pe-atata.
Vecinul Balasa si-a baricadat casa si s-a ascuns, ptr. vreo doi ani, dar pana la urma nu l-a mai deranjat nimeni…, si chiar daca el intre timp a murit, sotia lui mai traieste si astazi in casa luata cu japca de la proprietarii veritabili, care va ramane fiicei si urmasilor ei, in timp ce mostenitoarele de drept vor trebui sa-si ingroape oasemintele prin America, ca si copii familiei Manole…
Noii vecini de dupa 1990 sunt numai fost SECURISTI, Nicolae TARANU, seful Securitatii din Oltenia, sau delapidatori de la banca „BANCOREX” si tot felul de alti afaceristi dubiosi, noi imbogatiti, care se uita stramb la mine, cand mai trec din cand in cand pe-acolo, ca si cum ei s-ar fi nascut acolo si nu eu…
Nu se mocheaza nimeni de valoarile de milioane revendicate de catrea fiul adoptiv, Valentin Ceausescu, din bunurile furate ce ar trebui sa revie patrimoniului national, care ii vor fi redate!!!
N-OR fi fost PROGENITURILE celor de la putere vinovate de aceste FAPTE, dar ei PROFITA si ASTAZI si vor profita PE VECI… Si candva totul va fi dat uitarii daca nu vor mai fi pomenite.
Na-m prea vazut regrete nici la Mihaela Moraru-Ceausescu, fiica fratelui Marin:
http://nicolae-ceausescu.blogs.ro/2009/02/01/mihaela-moraru-ceausescu-stiam-ca-a-avut-loc-un-complot-soarta-lui-ceausescu-era-hotarata-5483922/
Ar mai fi inca f. multe de spus. Am f. mult material de la mama in manuscris, din care doar prima parte nefinisata se afla in http://buzau.com/moller/moll.htm pe care as vrea sa-l public si mult material de-al meu, din care o parte este in limba romana, vezi despre familia si satul Salciile, Prahova, din care se trage tata: http://adriancalarasu.wordpress.com/2007/09/07/despre-originile-mele-sanatoase/, alta in limba germana, o mica parte in engleza si f. putin in franceza sau spaniola.
In final sugerez si propun o intrunire a forumistilor la Bucuresti, la vara, daca se poate, cu o conferinta de presa in care sa se dezbata acest subiect si sa refacem drumul parcurs de american in 1964 in dragul nostru BUCURESTI.
PS Vreau sa mai mentionez ca ceeace am asternut aici imi apartine ca „Proprietate Intelectuala”. Sper ca nu va insusi si folosi nimeni textul sau parti din el, fara consimtamantul meu sau indica cel putin sursa.
Mutumesc din nou dlui Galmeanu pe care-as vrea sa-l cunosc.
Pentru Alexandra (SA):
Am o poza din iarna lui 1954, “In care maldarele de zapada depaseau inaltimea unui tramvai” asa cum bine ai spus. Nu stiu exact cum sa procedez sa o postez pe site, probabil trebuie sa o trimit dlui Galmeanu.
Ti-as putea-o trimite si prin email daca imi dai adresa
Salutari din Calgary
George (60 ani) spune: 3. “Cele doua blocuri de partea stanga a bulevardului Magheru, fusesera date in folosinta prin 1960-1961, construite pe locul uni parc”.
Pe locul acela a existat Muzeul Simu, o constructie splendida in stil templu grecesc, asezata usor oblic fata de axul strazii. Mare pacat a fost demolarea acelei constructii.
Magdalena Radulescu-Möller spune probabil despre despre mica cofetarie particulara de pe Eminescu, in apropiere de intretaierea cu Dorobanti, lanfa Mon Jardin: cofetaria se chema Coterbic si in drumul meu spre scoala de pe General Brosteanu, ma opream acolo pentru cele mai bune prajituri mancate in Bucuresti.
Va recomand calduros cartile doamnei Victoria Dragu Dimitriu, 4 la numar, aparute pana acum, la Editura Vremea: Povesti ale Doamnelor din Bucuresti, Povesti ale Domnilor din Bucuresti, Povesti ale Doamnelor si Domnilor din Bucuresti, Povesti ale Doamnelor si Domnilor la Rascruci din Bucuresti. O incantare, dar care se lasa cu lacrimi… Nostalgii, tristeti, dar si vocatii de luptatori.
Pentru Aurel Stanca, mii de multumiri, as fi atit de recunoscatoare. Va dau adresa mea de e-mail, daca Shony 🙂 imi promite ca nu ma face cu oua si cu otet 🙂 wuusch@hotmail.com. Inca o data felicitari lui Alex Galmeanu pentru initiativa!
Trebuie sa fac o corectura: anul Revolutiei Franceze este desigur 1789. Am o “entorsa” de numere din gresala. Deasemenea, anul in care NEMTII m-au obligat s-o trimit pe mama acasa, desi am dat in scris ca nu voi cere NICI UN BAN de la Statul German, NICI MACAR IN CAZ DE NEVOIE, si acolo N-O astepta NIMENI si NIMIC, decat tata in varsta de 85 de ani si o mizerie f. mare, este 1992 si nu 1996…
Apoi, numele actualului Presedinte al Coreii de Nord nu este Kim Ir Sen ci Kim Yong Sen, ceeace nu schimba nimic la situatie.
@Aurel Stanca says: 10 March, 2009 at 0:27
“Am o poza din iarna lui 1954, “In care maldarele de zapada depaseau inaltimea unui tramvai”
Si eu as vrea poza, dar ar fi si mai frumos dac-ar putea s-apara-n blog ca s-o putem vedea cu totii…
Cand a-nceput sa ninga ma aflam in oras, fiindca Scoala Germana era pe strada Luterana la nr. 2, in curtea Bisersicii Evanghelice. N-a mai mers nici tramva si nici autobuz sau troleibuz, a trebuit deci se vin pe jos.
Zapada la noi pe strada a ajuns, chiar in fata casei noastre, pana la etajul intai, astfel incat ptr. prima data ne puteam uita in dormitoarele vecinilor, desi casele au “Hochparterre”, dar numai pe partea de vizavi a strazii. Vecinul, avocatul N. Beldie, a trebuit doar sa batatoreasc-un pic zapada, si gata a fost partia, ca sa ne dam cu saniuta si, mamaaa, ce concursuri!…
Pe partea noastra fiind mai mica, am facut cazemate si catacombe, unde ne-am jucat pana in primavara.
A fost intr-adevar o iarna minunata si absolut de neuitat…
@ Delia Marc says: 11 March, 2009 at 13:16
Nu, nu ma refer la mica cofetarie particulara de pe Eminescu, ci intr-adevar la una de pe Calea Dorobantilor, pe partea dreapta, cand ma duceam la Balet, venind cu tramvaiul 26 din Vatra Luminoasa pe Stefan cel Mare si pe partea stanga cand ieseam.
Studioul dnei Penescu era pe str. Brazilia, cotind pe strada Madrid, exact “in fund”, doar sa treci strada. Intrai in curte pe partea dreapta a cladirii si intrai la stranga la subsol. N-aveam dusuri, ci doar o mica salita sa ne schimbam hainele si o toaleta…
La pian canta insa dna Iser, sora pictorului Josif Iser, iar ajutoarea organizatorica era dna Lulu, fiica unui General, tot un “FOST”. Maestrul Filip facea niste papuci de balerina f. frumosi si de calitate, in comparatie cu ce-am vazut apoi si prin Germania.
Intr-o zi a aparut Pastorel Ionescu, casatorit acum cu o colega de-a mea, Ioana Casetti, fosta sotie a regizorului de TV Lazarov. El trebuie sa mai stie, fiindca eu eram mai mica, sa fi avut vreo 14 ani, dar nu erau decat vre-o doi baieti la noi iar el era un tanar f. bine ca si frumosul sot al dnei Penescu, dl. Genatini, un italian care nu muncea…
Am avut doua colege f. frumoase, fiecare in felul ei, care-au murit f. devreme: pe Rolanda, o fata f. subtire si sofisticata, balerina talentata, care s-a maritat cu un violonist de la Filarmonie, dar a murit de cancer, si pe Wanda, o fata blonda ci ochii verzi, ce se uita un pic crucis, rusoaica albva, ce a murit la cutremur.
Uneori, cand ieseam, mama imi dadea cate-o prajitura, la unul din ultimii meseriasi particulari, cofetarul de pe Dorobanti, vizavi, intre strada Amman si Intr. Ar…
Ah, ce Cataifuri… Niste patratele de vreu 5×5 cm, umplute cu frisca, acoperite cu un “capac” dintr-un aluat crocant in forma de “vermicelli”, deci niste macaroane f. f. fine… Dar ce Eclairuri, Savarine, Sarailii… Avea niste Piersici facute din martipan, o minune.
Alta cofetarie buna era la Scala, dar aceea nu era asa de “sic”, cat a fost cea de la “Nestor”. Mai tarziu s-a deschis una in Blocul Turn de langa Palat. Acolo avea Amandine, Joffre si Mascote bune.
Acum 2 ani am cautat mult pana sa dau de o cofetarie-n centru ajungand la una f. mica in Piata Amzei, “care are si Laborator propriu” se lauda vanzatoarea, dar nici macar un loc sa stai… Ce pacat.
Mai tarziu s-a deschis “Barul Katanga” pe Bulevardul Magheru, dar acolo era lume mai dubioasa si pestrita… Si apoi s-a mai deschis “Casata”, visavis, mai spre Piata Romana, in care astazi este McDonalds-ul, daca nu ma-nsel.
Mutlumesc Delia Marc si ptr. indicare cartii lui Victoria Dragu Dimitriu.
Poetul Mihai Cantuniari descrie-n cartea lui “Barbatul si cele 3 morti ale sale” cum “decade” si “apune”-o clasa de “mari burghezi”, cam ca-n romanul “Ghepardul” al lui Tomasso di Lampedusa. Familia lui a mai posedat inca prin anii ’60, o VIE si o VILA la BREAZA care s-au pierdut pe parcurs… Ma impresionat f. mult o fraza care zice totul: “Imbatranind tacut pe Canapele roase”. Cata pasivitate si cata resemnare…
Cristian Tantareanu s-a casatorit cu Doina, fata Arh. Smantanescu de la coltul unei strazi vecine cu a mea, moarta prin 1984, la numai 40 de ani de cancer. Asa si-a inceput el cariera de imbogatire…
Un alt vecin nou venit prin anii ’80 este un taran badaran afacerist, care-a castigat cu taxiul… Fosta proprietareasa a facut prostia sa-si vanda casa ajungand la sfarsit in strada murind, f. saraca…
Alt vecin mi-a devenit fostul nostru SECTORIST, probabil cu ajutorul lui “Secu”. Si el s-a facut dupa ’90 taximetrist avand bani cu carul…
Cam asta este societatea noua, o RASTURNARE de CLASE si OAMENI.
Am citit aricolul si citesc comentariile.
Citesc si recitesc.
Si deodata imi dau seama ca cea mai mare parte a comentariilor fac parte din articol.Sunt comentarii de oameni care vad,care stiu, care simt diferenta, dar care au ramas cu inima mai departe alaturi de Bucurestiul linisit,curat,elegant,plin de spuma culturala si artistica.
Desigur sunt cei care nu au scapat ocazia de a arata peste tot in lume pozele Bucurestiului,incercat macar partial sa schimbe impresia asupra lui si a Romanilor.
Trebuie insa sa ne impacam si sa ne adaptam.Doar speranta nu ajunge daca stam pe gard privim si asteptam.Sunt oameni,sunt bloguri,sunt site-uri care se lupta cu dintii sa pastreze parfumul de alta data si coloana vertebrala dreapta si cinstita a romanului,a romanului cel ce il stim si il vedem asa de putin…
Sa nu-i lasam singuri.
Ce s-a-ntamplat cu blogul, ca nu mai scrie nimeni? Oare s-or fi speriat intr-atata unii, ca s-au dat acum la fund? Ar fii mare pacat.
Dl Galmeanu, n-am vrut sa-ti stric blogul acesta minunat, in niciun caz…
Revin insa iar cu un comentariu, desi as mai avea f. multe de spus, dintr-un motiv f. actual…
Mai inainte vreau insa sa-i multumesc dlui Barbu, ca a mai scris ceva.
Da, suntem multi romani printre cei plecati, cu dragoste si dor de patrie, dar sunt si f. multi venetici, mai ales pe-aici, ce nu mai vor sa stie, insa am vazut ca se improasca f. multi cu noroi si prin tara. Nu-mi place cum se exprima Mircea CARTARESCU si nici Horia PATAPIEVICI despre noi, si ce bine ca s-a mai gasit cineva, ca dr. Dumitru Paduraru, sa-l dea in judecata…
Shalom evreilor care-au aparut aici si-n numar atat de mare, cei care au crescut sau trait cu noi si inca ne apreciaza, desi-s plecati poate de mult, fara sa ne fi uitat, si rusine ptr. cei, ce-si spurca tara sau o dau uitarii.
Am mai asteptat cate va zile, crezand ca voi gasi vreo reactie la atatea intrebari puse, la problemele-arzatoare, la punctele atinse si relatarile intinse, la care s-ar putea exprima oricine. Nimic, sau aproape nici una…
Ma asteptam insa ca @Anita…… sa mai fi revenit, c-a asa ar fi fost de datorie, dupa “lectia de istorie rusa” pe care ne-a dat-o despre scoala ei atat de veche, un monument istoric, fostul “Liceu de Fete” pe numele frumos de “DOMNITA BALASA”, dar nimic din toate acestea…
Deasta scriu, ca sa nu uitam, sau sa ne reamintim de valorile noastre si ca sa aflte si altii si sa-nvete, nu ca sa ne indoctrinam din nou cu povestile altora… Pacat ca tocmai cei ce stiu, NU SE PRONUNTA, ce sa mai astepti sau ceri de la altii!? Deci se continua tot asa, din pacate, precum am apucat in anii aceea de mare luminozitate, in loc sa se atraga atentia d. ex. despre articole precum:
“LOCUL SAPTAMANII – SCOALA CENTRALA”
“Liceu, cimitir Al tineretii mele, Pedanti profesori, Si examene grele…
Si azi ma-nfiori Liceu, cimitir Al tineretii mele!” Cuvintele lui George BACOVIA trezesc copilul nostalgic din fiecare dintre noi. Fie ca a fost bine, fie ca a fost rau, liceul este ceva… viu. Anii TINERETII cand TOATA LUMEA ITI STA LA PICIOARE. Mai mult sau mai putin, oricine tanjeste dupa acele vremuri. De aceea am facut un popas la ”Scoala Centrala”, unul dintre liceele cu cea mai bogata ISTORIE din Bucuresti.
Scoala Centrala are doua zile de nastere. Pe 19 martie 1851, domnitorul Barbu STIRBEY a aprobat prin edict regal infiintarea unui “Pensionat Domnesc de Demoazele” la Bucuresti. Abia pe 20 noiembrie 1852 scoala a fost deschisa oficial. Un an a trebuit sa treaca pana sa se gaseasca cladirea potrivita, personalul potrivit. Daca pana in 1864, nivelul cursurilor este hibrid, plasand-o intre scoala primara si secundara, din 1864 este transformata in scoala secundara de cinci ani.
In 1890, Ion MINCU construieste actualul edificiu al Scolii Centrale, care pana atunci isi cautase gazduire in Casa lui MANUC, Casa TURENESCU, unul dintre Palatele GHICA. Cladirea lui Mincu este astazi un monument arhitectonic, pozitionat in inima Capitalei, langa Gradina Icoanei si Parcul Ioanid, intre Piata Romanei si Piata Universitatii.
Constructia are la baza un model clasic, cu o curte interioara inconjurata de coridoare si galerii. Gheorghe Ionescu a precizat in lucrarea sa, Arhitectura pe teritoriul Romaniei de-a lungul veacurilor, ca Scoala Centrala este “opera cea mai izbutita a maestrului”.
Secolul XX aduce cu el schimbari pentru Scoala Centrala, la fel ca pentru intreaga Lume. In timpul PRIMUL RAZBOI MONDIAL scoala este convertita in SPITAL, iar apoi in POSTA. In timpul iernii au fost arse piese de MOBILIAR si materiale stiintifice pentru caldura. Cursurile sunt reluate in luna septembrie a anului 1918.
In 1924 Scoala Centrala a capatat noua denumire de Scoala secundara de Fete, gradul doi internat iar in 1928 cea de Marica BRANCOVEANU, sotia domnitorului Constantin BRANCOVEANU (NB. al Tarii Romanesti, *1654, omorat de TURCI, alaturi de cei patru fii ai sai si de ginerele sau, la Istanbul, pe 15.8.1714…, MM).
Dupa 1948, COMUNISTII isi impun sistemul de invatamant restrictiv. Scoala isi schimba denumirea frecvent: Liceul de Fete nr. 10, Scoala Medie nr. 1, Scoala Medie nr. 10, Scoala Medie Mixta Zoia K…., Liceul real-umanist ZK, Liceul de filologie istorie ZK (nume pe care-l va pastra pana in 1993). Dupa caderea comunismului, liceul isi recapata numele si devine scoala bilingva ROMANO-FRANCEZA.
Scoala Centrala a reflectat prin evolutia sa schimbarea TIMPURILOR si a MENTALITATILOR, poate mai mult decat orice alta scoala din Bucuresti. A inceput ca un pensionat de fete de demnitari, unde acestea erau invatate cum sa fie “sotii bune si iubitoare”. Programa s-a modificat treptat, iar materiile stiintifice au capatat o importanta din ce in ce mai mare. Din pacate, trecerea timpului poate insemna si lucruri bune si lucruri rele. Astfel, Scoala Centrala a avut portia ei de scandal si de violenta. In prezent, numai prin prezentarea carnetului de note se poate intra in scoala, iar vizitatorii au nevoie de legitimatie.
Cu tate acestea, anul 2006, anul Francofoniei, nu avea cum sa nu aiba o semnificatie speciala pentru Scoala Centrala. Joi, 28 septembrie, sotiile presedintilor de tari francofone au vizitat Scoala Centrala pentru a face cunostinta cu elevii acesteia. Dansele au petrecut o ora jumatate (atat cat le-a permis programul) in incinta scolii. Trupa de teatru condusa de profesoara Despina Ionescu si formata din elevii Scolii Centrale a pus in scena cateva fragmente din dramaturgia franceza de referinta.
Doamnele demnitare au apreciat si proiectul de invatamant bilingv creat de elevi impreuna cu profesorii lor, unicul de felul sau in liceele din Romania.
La Scoala Centrala vei intalni copii bucalati de 9 ani laolalta cu adolescenti de 17 ani care deja se gandesc la facultate. Fie ca o doreai sau nu, ai o viziune de ansamblu asupra Bucurestiului tanar. Unde in trecut vedeai o domnisoara sfioasa, acoperita din cap pana in picioare, acum vezi copii cu mobile atasate de urechiusa. Ei vin sa invete ceva nou intr-o cladire veche, pe care sa speram ca nu o vad ca pe un cimitir.
Inca. 🙂 Surse – Scoala Centrala, Universitatea Bucuresti
#18 “ASOCIATIA PRIETENII SCOLII CENTRALE”
Dragi absolventi si profesori ai Scolii Centrale,
Va scriu pentru a va informa ca de curand a luat fiinta “Asociatia Prietenii Scolii Centrale”, creata pentru a reuni fostii elevi si profesori ai Scolii si pentru a proteja si sprijini interesele acestei institutii.
Prima intalnire va fi prilejuita de ziua Scolii, joi, 19 MARTIE 2009. Evenimentul incepe conform traditiei, la ora 15 :00, insa puteti veni pana seara tarziu. Ora recomandata este ora 19 :00.
Profit de oportunitate pentru a va aduce la cunostinta ca Asociatia Prietenii Scolii Centrale, organizeaza marti, 17 martie, intre orele 12:30 si 14:30 o actiune de sensibilizare cu privire la necesitatea restaurarii Scolii Centrale precum si pentru a cere respectarea zonei protejate de importanta istorica si patrimoniala din strada Icoanei.
Actiunea are loc in fata scolii, la adresa str. Icoanei nr. 3-5, si se va desfasura in cadrul campaniei “Scoala Central? – trecutul care obliga”.
Mai multe detalii la adresa http://scoalacentrala.wordpress.com
Colegiale salutari,
Cosmin Pasnicu
Asociatia Prietenii Scolii Centrale
Vice-presedinte
E-mail: prieteniiscoliicentrale at[@] gmail dot[.] com
Pasnicu a spus la 11:20 pe 14 Martie 2009
http://metropotam.ro/Locuri/2006/10/art6830841596-Locul-Saptamanii-Scoala-Centrala/
Multumesc Magdalenei Radulescu-Moller pentru informatia despre Scoala Centrala, care pe vremea mea acolo, intre 1955-1962 era monument istoric, daca memoria ma mai serveste.
Am avut profesoare excelente, mai ales la matematica, d-na Ionescu-Tiu si d-ra Marini, la istorie pe d-na Bercus, la limba si literatura romana pe d-na Ely Coman, cred ca apoi Baraschi, la fizica pe d-na Ailincai, iar la engleza d-na Simionescu-Taranu, pe care fetele au poreclit-o Miss Dops, fiind mai mica de statura.
Se spune ca tatal unei eleve din provincie, a carei diriginta era pe vremea aceea unica profesoara de enlgleza a scolii, a intrat in cancelarie, spunand ca doreste sa vorbeasca cu “Miss Dops”.
Dansa si-a dat imediat seama de siuatie, a vorbit cu tatal fetei fara sa-i spuna nimic, cu o prezenta de spirit extraordinara.
Ii multumesc lui Ge-Ro ptr aceste imagini! care probabil imi lipseau.
In 1964 am venit in Bucuresti sa dau examen la Medicina si am reusit.
Eram mult prea preocupata atunci cu studiul ca sa fac atentie la curatenia orasului s.a dar in comparatie cu ce am trait mai tarziu,in multe,amintirile nu sint inselatoare.Pretioase amintiri!
Extraordinare poze, mereu m-am intrebat cum arata Bucurestiul in a nii ’60. Imaginile din ’86, imi sunt mult prea familiare. Oricum multumesc.
Delia Marc says:
Delia Marc comenteaza: 11 March, 2009 at 13:05:
“George (60 ani) spune: 3. “Cele doua blocuri de partea stanga a bulevardului Magheru, fusesera date in folosinta prin 1960-1961, construite pe locul uni parc”.
Pe locul acela a existat Muzeul Simu, o constructie splendida in stil templu grecesc, asezata usor oblic fata de axul strazii. Mare pacat a fost demolarea acelei constructii.”
Iar vis-à-vis de eleganta cladire a muzeului era Scoala Medie de Muzica si Balet, unde in seara de 20 octombrie 1953 am intalnit la o “reuniune tovaraseasca” persoana care imi va deveni (si inca este) sotie.
Tempus fugit.
In septembrie ne intoarcem la locul… fericitei intalniri.
am si eu o nelamurire,sunt din sighisoara jud mures iar aici sunt persoane care au renuntat la locurile de taxi si primaria refuza sa le dea la cei aflati pe lista de asteptare.platesc anual toate taxele la finante ca sa fiu la zi si nu pot practica meseria de taximetrist legal,in timp ce altii care nici nu platesc taxele si sunt persoane fizice detin 2 masini si 2 locuri de taxi pe acelasi nume. in speranta unei rezolvari cat mai rapide,care speranta incep sa o cam pierd,va multumesc anticipat.
superbe fotografii ! comunismul nu apucase sa distruga inca totul in acei ani. gheorghe, cred ca te-ai cam ratacit pe aici…
Pingback: Catalina Cristea
Hai Nene, te rog frumos, pune si restul pozelor, chiar asa nesemnificative cum sunt. Cineva si-ar putea gasi coltisorul dupa care inca suspina. Multumesc anticipat.
Diapozitivul cu Muzeul satului ar fi foarte interesant de vazut, iar cel cu antrenarea parasutistilor, probabil la aeroportul Baneasa, denota ca fotograful ar fi avut acces la locuri in care nu intra oricine (de fapt asta a mai remarcat cineva mai demult)
O fi asta motivul pentru care sursa e confidentiala ?
Oricum, Poza cu Muzeul Satului nu cred ca ar putea divulga cine stie ce secrete strategice, mai ales ca a fost facuta acum peste 44 de ani.
E interesant ca unii mai viziteaza blogul dupa aproape 3 luni de la publicare, in speranta ca poate mai apare ceva inedit si interesant.
Regret f. mult ca forumistii n-au mai continuat si-astfel blogul “s-a ratacit” fiind “dat uitarii”…
barbu says: 15 March, 2009 at 3:37
Multumesc dlui Barbu ptr. acest comentar. Exact aceasta ar trebui sa fie atitudinea tuturor.
Anita says: 17 March, 2009 at 5:01
Bravo Anita, acum ai inteles. Aceasta este reactia corecta.
N-am uitat remarcile despre viata noastra din liceu si nici multe alte contributii. Vreau sa-i mai multumesc indeosebi si lui zoner si multor altora pe care n-as fi vrut sa-i “nedreptatesc” fiindca nu i-am mai mentionat special.
Si ce daca au trecut 3 luni. Ce, chiar atat de scurta este MEMORIA???
Cineva scria de generatia celor ce au participat la Revolutis din 1956. Ce pacat ca nu au mai revenit ca sa aflam si noi.
Vreau sa mai dau insa neaparat 3 filme de valoare ca exemplu al infernului acestor ani:
1): “Reconstituirea”, un film dupa nuvela lui Horia Patrascu despre doi tineri needucati al lui Lucian Pintilie din 1969, care-a fost interzis la numai 3 zile fiind scos de pe ecrane
http://mirceadumitrescu.trei.ro/reconstituirea.htm
http://www.youtube.com/watch?v=rVGACMuoHc0&feature=related
http://www.veoh.com/browse/videos/category/entertainment/watch/v6243011mzqdEkns#
2). “Binecuvantata fii, Inchisoare” dupa cartea “Benie soi-tu, prison” (“Blessed be you, prison”) de Nicole Valery-Grossu, nascuta in iulie 1919, membra a “PNT” (“Partidului National Taranist”) condus de Iuliu Maniu, jurnalista la ziarul “Dreptatea”, care-a fost arestata in 1949 fiind tinuta si chinauita timp de 4 ani de zile, intai la inchisoarea Jilava, ca sa-si divulge “colegii”, apoi la “malmaison”, la inchisoarea Manastirei din Mislea si la urma la Canalul Dunarea-Marea Neagra, aparuta in 1976 in limba franceza la Paris, film de Nicolae Margineanu din 2002
http://www.cinemagia.ro/filme/binecuvantata-fii-inchisoare-binecuvantata-fii-inchisoare-bless-you-4336/
http://www.youtube.com/watch?v=sq8sdLumirE
3). “Dupa-amiaza unui tortionar” tot de Lucian Pintilie.
http://video.google.com/videoplay?docid=7534685934481778010
http://www.kinokultura.com/specials/6/dulgheru.shtml
Acesta este ADEVARUL, dragi “tovarasi”.
Fotografiile sint extrem de interesante. Nici o conspiratie. In acei ani, evrei, armeni. greci, sasi etc. (minoritati) in general puteau sa paraseasca Romania sub legea “intregiri familiei”. Omul din ultimele fotografii Nu Este Kissinger care era mult mai tinar in anii mentionati.
Bucurestiul meu iubit…
Fetite dulci ca-n Bucuresti…
Vrei sa ne-ntilnim simbata seara, intr-o circiumioara la sosea…
Jumatatea vietii am petrecut-o in Bucuresti. Orasul meu natal care in aceasta forma doar in memoria mea mai exista.
Salutari cordiale tuturor bucurestenilor!
Monica (de peste 25 de ani in München)
Am invatat sa iubim ce avem si nu ce ne place…
Tin sa multumesc creatorului acestor placute amintiri,repet multumiri profunde ce nu le-am adresat pina acum nimanui.Va invit sa continuati cu acelasi sentiment si creatie.
Cu stima,Alex
Senzational. Desi nascut in 62, am amintiri cu imagini similare incepind, sa zicem, cu 65. Totul s-a degradat progresiv, jaloanele fiind 1971 (tezele din iulie, pentru mine interzicerea westernurilor la cinema) 1977 (cu disparitia Caii Mosilor – vechi, intre altele, 1986, ultimele beri nemtesti baute la Lido respectiv National (pe actualul bd. Carol) imediat dupa Cernobâl. Un sit impecabil, sper sa pot aduce documente foto de familie spre intregirea unor imagini.
Dupa parerea mea fotomontajul acesta ar fi mai degraba un exemplu de propaganda a Securitatii. Daca observati, aproape toate comentariile in engleza contin greseli de ortografie si multe sunt neidiomatice – sunt de fapt scrise intr-un fel de romgleza. De exemplu: ‘secundary’ ar trebui sa fie secondary, si gresala nu este una pe care ar face-o un vorbitor de limba engleza, ci unul de limba romana, unde termenul e ‘secundar’. La fel cu ‘crouded’, care ar trebui sa fie ‘crowded’. Pentru vorbitorii de engleza ‘w’ este asociat cu sunetul ‘u’, iar litera ‘u’ nu e, asa ca nu ar fi probabil sa faca gresala asta. ‘Confort’ ar trebui sa fie ‘comfort’, iar ‘magazine store’ nu este o expresie pe care am auzit-o vreodata folosita in cei 20 de ani traiti in SUA si Anglia.
De asemenea, daca ne uitam la selectia de imagini: transport public, magistrale si cladiri mari, oameni eleganti, o biserica deosebit de atragatoare, masini, o femeie imbracata destul de ingrijit maturind strada cu o matura care e clar de maturator ‘profesionist’, oameni liberi sa calatoreasca peste hotare, scenele au aerul de a fi fost alese cu grija si scop anume. Si apoi ultimele imagini: cine ar fi avut voie sa faca poze pe un aeorport? Nu cred ca ‘ghidul’ sa fie Kissinger- intr-adevar se aseamana, dar daca era el, ar fi venit in vizita de stat. M-ar interesa detalii asupra felului in care v-au parvenit fotografiile acestui ‘american’. 😉
Pingback: Pauperizarea României, un deziderat al comuniştilor » Naţional-Liberal
Pingback: Pauperizarea României, un deziderat al comuniştilor | wikipolitic.info
Pingback: Pauperizarea României, un deziderat al comuniştilor » Naţional-Liberal
Am descoperit intamplator aseara site-ul dvs. – acum e aproape dimineata.
Sunt cateva ore de cand ma uit la fotografii si nu ma satur.
Sunt cateva ore de cand citesc comment-urile si nu ma satur.
Dincolo de colectia deosebita de fotografii mi se pare extraordinar efectul pe care acestea il au asupra celor care va viziteaza – cata emotie si cate amintiri pot starni fotografiile si cati oameni si-au descarcat sufletul pe acest site.
Va multumesc!
O îmbrățișare tuturor celor care au scris în această pagină!
Întâmplarea a jucat un mare rol în a descoperi rândurile dumneavoastră și m- am oprit din ceea ce aveam de făcut și am început să citesc… și să plâng… și citeam… și plângeam…
Scriați despre București, Bucureștiul dumneavoastră… Bucureștiul meu…
M- a bucurat și impresionat nostalgia cu care au fost descrise anumite locuri ale acestui minunat oraș.
M- am născut și locuit mulți ani pe bd. Magheru, iar tot ce ați pomenit în amintirile dumneavoastră îmi este atât de cunoscut și familiar…
Ce minunată „făptură” este Bucureștiul!
Cât a strălucit și cât a suferit!
Câte colțuri fermecătoare care acum stau în tăcere, uitate, agonizante…
Te răsfăța în serile de vară cu parfumul curților înflorite și te îmbrățișa în nopțile de iarnă viscolite, în care zăpada se depunea în liniște…
Dacă sufletul era în cumpăna era suficient să treci pragul unei biserici, ctitorii care te așteptau primitoare și discrete…
Te puteai duce în curtea casei lui George Enescu (Calea Victoriei) și îti odihneai gândul sub castanul enorm din spate; ridicai privirea în str. Smârdan și- ti aduceai aminte de Cuza…; la sala Comedia (Calea Victoriei) a Teatrului Național erau spectacole excepționale, iar bucuria era întregită și de eleganța publicului; gingășia baletului purta numele Magdalenei Popa- o memorabilă lebădă după Ana Pavlovna; cărțile hrăneau…; pe Th. Aman îl puteai „cunoaște” în casa memorială din spatele Bibliotecii Centrale, ca și pe Nottara în casa din bd. Dacia sau Perpessicius în str. M. Eminescu, pe Nicolae Iorga în casa din Calea Victoriei…
într- adevăr, erau cataifurile, mascotele, eclerurile, tartele cu fructe, choix a la creme, savarinele, baclavalele, joffre, praline, sarailiile, langue de chat, pișcoturile… și toate reprezentau, fără voia lor, o selecție socială.
Era Liana Grill, eleva lui Otto, considerate una dintre cele mai talentate fotografe, pe str. Franklin.
Complicitatea intelectuală a dat Bucureștiilor o bogăție și un farmec unic, pe care nu l- am întâlnit nicăieri în lume!
Cineva, mai sus, scrie ca se găseau Dior, Chanel s. a., da! dar exista în paralel „cafeua neagră” (accepțiune turcească), exista șerbetul cu apă rece, exista obiceiul de a fi tratat cu dulceață și un pahar cu apă, ce sublim melange de balcan- bizantin și occident!
O îmbinare unică, prin care adaptarea la vremuri se desfășura intr- o cheie de lectură fascinantă! Îmi amintesc de 21 decembrie 1989, când bd. Magheru era plin de tancuri o prietenă îmi spune: „Fac o cafea!”
Bucureștiul! Un oraș minunat într- o țara minunată!
M- am oprit asupra unor lucruri frumuase, pentru că Bucureștiul trebuie iubit și amintit pentru ceea ce a avut și are frumos, iar rănile care i s- au adus trebuiesc îngrijite cu dragostea amintirilor frumuoase.
Sa nu- l uităm, oriunde am fi!
Dumneavoastră, celor care ați scris, vistiernici îndepartați ale unei frumoase melancolii, vă doresc toate cele bune și vă mulțumesc că mi- ați dat bucuria de a vă împărtășii un strop din rădăcinile mele!
Pingback: Bucureștiul de ieri, acum. Poză comparativă: Piața Universității – 1964 vs. 2013 | București. Acum
Păcat că sunt like-urile WordPress dezactivate, că aș fi dat unul mare de tot! 🙂
Pingback: Blocurile O.N.T. şi Eva, Bucureşti | theNow | Trecutul la timpul prezent