Am descoperit ceea ce pot numi o micuta comoara, am gasit cateva fotografii facute de un cetatean american in Bucurestiul anului 1964. Fotografiile se prezinta sub forma unor diapozitive stereografice, lucru cu atat mai interesant. Nu par facute de un profesionist dar puse cap la cap imaginile se transforma intr-un reportaj de calitate.
Slide-urile vin cu insemnarile personale ale autorului. Sunt scurte si la obiect dar compun foarte bine atmosfera generala. Nu reusesc sa identific scopul vizitei in Romania, numele sau ocupatia “fotografului” dar americani in Bucuresti in anul 1964 nu cred ca se gaseau pe toate drumurile. Cert este ca omul nostru s-a plimbat prin centru cu o camera stereografica si a fotografiat diverse scene, pastrand o obiectivitate interesanta.
In total sunt 28 de imagini dar le-am selectat doar pe cele mai importante. Pentru ca sunt stereo, imaginile pot fi vizualizate tridimensional cu ajutorul unor aparate speciale. Nu este cazul nostru, pe internet trebuie sa ne limitam la 2D.
Cele 28 de slide-uri stereografice contin insemnari ale autorului.
Vizualizate cu dispozitive speciale, fotografiile devin tridimensionale.
Fotografiile sunt facute in septembrie, asa cum citim intr-una din insemnari. In mai toate imaginile se observa steagurile nationale asezate ca de sarbatoare. Este vorba de o vizita oficiala a presedintelui imparatului Etiopiei ce se desfasura in paralel, o sa descoperim lucrul acesta un pic mai tarziu. Bucurestiul arata interesant, fara cabluri, trafic sau reclame. Oameni sunt imbracati elegant, considerand criterile actuale si par destul de optimisti. Imaginea de mai sus este realizata in Piata Universitatii in statia de autobuz din zona statuilor. Autorul noteaza: “Buses are a popular form of transportation”. Se pare ca aparitia fotografului nu impresioneaza pe nimeni. Doar doua persoane il privesc prin parbrizul autobuzului din prim-plan.
Dupa toate criteriile de styling, femeia este atent imbracata.
Doar doua persoane observa ca sunt fotografiate.
Continuam cu Piata Universitatii dintr-un unghi opus. Autorul spune: ” University Bucharest – 43 faculties and higher institutes – 250 elementary & secundary schools”. Nu stiu cat de reale sunt cifrele, probabil ca sunt la nivel de oras, dar e de remarcat interesul pentru acest gen de informatii. Trebuie sa observam inca o data ca nu exista trafic rutier, nu sunt cabluri sau reclame si nici indicatoare rutiere grosolane asemanatoare celor instalate in zilele noastre. Parca si iarba e mai verde.
Ramanem in zona dar ne intoarcem un pic spre dreapta catre Biserica Rusa. Nu pot sa nu repet, parcarea este goala, orasul este aerisit si luminos. Blocul de pe stanga a cazut la cutremurul din 1977. Este locul in care a murit actorul Toma Caragiu.
Parasim Piata Universitatii si ne indreptam spre Sala Dalles. Fotografia este deosebit de interesanta, bucurestenii sunt eleganti ca in zi de sarbatoare. Autorul relateaza: ” Streets crouded night & day – people strolling”
Mergem un pic mai sus, spre Piata Romana. Fotograful revine cu o remarca generala: “Population of Bucharest 1300000 – economic art & cultural centre”
Intorcand camera spre dreapta, americanul descopera ca: “There is a sustained effort by citizens to develop city and increase public confort”. Eu inteleg ca personajul cu matura nu este un angajat al salubritatii ci un simplu cetatean ce curata strada. Probabil este o situatie scoasa din context, imi este greu sa cred ca bucurestenii matura asa, din proprie initiativa. Fotografia imi place, are valente artistice. Poate fi oricand o buna imagine de coperta. Detaliile sunt si ele interesante.
Tiganii nu s-au schimbat de atunci dar nici reactia noastra fata de ei.
Autorul traverseaza si indreapta camera spre hotelul unde a fost cazat. Pe diapozitiv este notat: “Ambasador Hotel Bucharest – Arrived 3 PM sept. 25 from Warsaw via Budapest”. Interesante sunt masinile parcate in fata hotelului. Intodeauna m-am intrebat ce s-a intamplat cu ele, cum de nu mai exista nici una.
Fotograful profita de ocazie si realizeaza o imagine de la una din ferestrele hotelului Ambasador, din camera unde este cazat. Noteaza imaginea ca fiind un: “View from 11th floor. Ambassador Hotel – Bucharest”
“Lunch on terrace of Lido Hotel – Tuesday Sept 29/64”
Peste drum de Lido, americanul vede un chiosc de ziare. Noteaza imaginea intr-un mod firesc: “Magazine store – Bucharest”. Printre titluri gasim revista Flacara dar si un manual de Evidenta Contabila.
Omul nostru mai merge un pic si observa o scena ineresanta. In parcarea din fata sediului Oficiului National de Turism este parcat un Jaguar ce nu ii lasa indiferenti pe barbatii din zona. Noteaza pe slide: “Curious Romanians examing Jaguar from N.Y. State”. Intrebarea este evidenta, ce cauta un Jaguar in Bucuresti in 1964? Cu atat mai mult unul inscris in New York? Sunt nu mai putin de 16 oameni in jurul automobilului, asta da curiozitate.
Ultima imagine realizata in centrul orasului, il duce pe strain in zona cinematografului Patria. Pe fundal se vede casa ce avea sa devina libraria Carturesti. “Borcanul” politistului este de-a dreptul amuzant. Diapozitivul este notat: “Policeman’s depot. – Bucharest”
Uneori costumul se poarta cu umbrela dar fara ciorapi.
Fotograful paraseste centrul si fotografiaza Arcul de Triumf, cu punct de statie aproape de Piata Scanteii. Comentariile despre trafic sunt de prisos.
Urmatoarele cadre devin foarte interesante. Ne dau o idee despre motivul vizitei in Bucuresti si poate despre ocupatia personajului nostru. Sigur, pot sa lansez cateva teorii conspirative dar nu am informatii sa le sustin. Probabil ca lucrurile se pot interpreta in multe feluri.
Aeroportul este Baneasa iar personajele de la scara avionului sunt evrei ce parasesc Romania pentru Israel. Nota explicativa ce insoteste imaginea spune: “Rumanian Jews leave Bucharest for Israel”
Grupul pare unul restrans dar acopera toate categoriile de varsta.
Fotograful noteaza: “Relatives of jews leaving for Israel”. Pe cladire in fundal sunt arborate steagurile Romaniei si Etiopiei alaturi de o inscriptie alb pe albastru “Traiasca prietenia dintre poporul roman si poporul etiopian!”. Se pare ca oficialitatile etiopiene sunt in vizita in oras, fara nici o legatura cu evreii ce pleaca sau cu fotografiile de fata.
De remarcat tristetea rudelor lasate in urma.
Ultima fotografie este notata sec: “Guide – Rumania”
Sigur, se nasc intrebari. Ultimile trei imagini pot spune multe. Avand in vedere dificultatea cu care se putea pleca din Romania, operatiunea pare un eveniment important. Evreii plecau in cazul de fata intr-un mod oficial, cu stirea autoritatilor si cu o aeronava Tarom. Nu cred ca plecarea asta a fost o manifestare publica, nu cred ca era la indemana sa te afli acolo cu atat mai mult sa si fotografiezi. Fotograful se afla dupa gardul de protectie atunci cand fotografiaza rudele, practic este in incinta aeroportului ceea ce ii ofera un statut special. Putem presupune ca a plecat cu aceeasi cursa dar si-a permis sa ramana in urma avand ocazia sa ii fotografieze din departare si pe cei ce pleaca. Logica spune ca poate fi unul din organizatorii acestei plecari sau un om apropiat acestora. Sunt curios sa aflu cine este ghidul?
UPDATE! Cativa vizitatori (thx Ady, Surge) au observat o asemanare intriganta intre personajul numit “ghidul” pe insemnarile de pe fotografii si Henry Kissinger, celebrul secretar de stat american din mandatul presedintilor Ford si Nixon. Implicatiile ar fi extraordinare. Mai multe detalii aici.
UPDATE 2! Pentru o imagine obiectiva sau doar de dragul comparatiei, cred ca merita sa analizati si alte cateva imagini realizate in capitala. De data asta din 1986. Mai multe detalii aici.
UPDATE3! Povestea a ajuns si in ziarul Cotidianul.
Ce frumos oras. L-am parasit definitv in Septembrie 1962, tot cu Tarom spre Viena. Cand am revenit pt prima oara in 1991 am devenit f.f.trist. numai era Bucurestiul
pacat….linistea pe care o dadea Bucurestiul odata a disparut odata cu revolutia..democratia pe care am dobandit-o a facut ca un oras, o metropola ( Micul Paris ) sa se stinga printre sutele de masini parcate oriunde se gaseste un loc liber, printre traficul ingrozitor, si din pacate printre muntii de gunoaie si santiere…….A fost odata
Stimat dle Galmeanu,
cateva remarci si corecturi referitoare la comentariile Dv.
Imaginea a 4-a: “Parasim Pta Universitätii spre Sala Dalles…” fotografia este facuta chiar din fata “Hotelului Ambasador”, precum se si poate deduce usor din ramele metalice ale ferestrelor de pe partea stanga (vezi imaginea a 7-a), dintre care cele glisante ale restaurantului se deschideau vara, deci persoana priveste inspre “Sala Dalles” si spre “Piata Universitätii”…
Imaginea a 5-a: “Mergem spre Piata Romana…” Persoana nu s-a miscat din loc, ci a intors doar obiectivul in directia cealalta, privind spre blocul in care era “ONT”-ul si spre cel cu Magazinul “Eva” (supranumit si “Durerea Femeii”, fiindca cine avea bani sa-si cumpere ceva de-acolo!?…).
Imaginea a 6-a: Maturatoarea nu este “o cetateanca bucuresteanca” care face curat, ci tot o tiganca, in slujba orasului. Asa era pe-atunci. Probabil ca si tomberonul ei se afla pe undeva prin apropiere. De multe ori maturile erau din nuiele. Nu exista insa consumul nebun de astazi, nici “Chewing-gum”, nici “Junk-food”, nici “One way” si “Trash”-ul de-acum, si nici mentalitatea de a arunca totul, de a-i da drumul pe jos.
Multi turisti din vest remarcau curatenia, ne-avand habar de lipsurile din aprovizionare si consumatie.
Imaginea a 7-a: Masina de culoare deschis din mijloc este o “Pobeda”, una din masinile rusesti ale timpului. Nu stiu celelalte masini, dar sunt convinsa ca mai exista cunoscatori care se vor putea exprima la acest subiect.
Imaginea a 8-a: Chioscul es afla intre cladirea “ONT” si cea a Magazinului “Eva”, deci pe partea Hotelului “Lido” si nu “peste drum”!
Salutari,
Bucuresteanca din generatia de imediat dupa razboi
Stimat dle Galmeanu,
cateva remarci si corecturi referitoare la comentariile Dv.
Imaginea a 4-a: “Parasim Pta Universitätii spre Sala Dalles…”
Fotografia este facuta chiar din fata Hotelului “Ambasador”, precum se si poate deduce usor din ramele metalice ale ferestrelor de pe partea stanga (vezi imaginea a 7-a), dintre care cele glisante ale restaurantului se deschideau vara, deci persoana priveste “inapoi”, inspre “Sala Dalles” si “Piata Universitätii” (imaginea 1-a)…
Imaginea a 5-a: “Mergem spre Piata Romana…”
Persoana nu s-a miscat din loc, din fata Hotelului “Ambasador”, ci a intors doar obiectivul in directia cealalta, privind spre blocul de vis-a-vis, in care se afla “ONT”-ul si spre cel al Magazinului “Eva” (supranumit si “Durerea Femeii”, fiindca n-avea lumea bani sa-si cumpere ceva de-acolo!…).
Imaginea a 6-a: Maturatoarea nu este “o cetateanca bucuresteanca” care face curat, ci tot o tiganca, in slujba orasului. Asa era pe-atunci. Probabil ca si tomberonul ei se afla pe undeva prin apropiere. De multe ori maturile erau din nuiele. Nu exista insa consumul nebun de astazi, nici “Chewing-gum”, nici “Junk-food”, nici “One way” ambalaje, farfurii, hartii de tot felul, pahare, paie de plastic, servetele si tacamuri la discretie, deci “Trash”-ul de-acum, si nici mentalitatea de a arunca totul, mai ales de a-i da drumul pe jos.
Multi turisti din vest remarcau curatenia orasului, ne-avand insa habar de penuria din aprovizionare, consumatie si pecuniara.
Imaginea a 7-a: Masina de culoare deschisa din mijloc este o “Pobeda”, una din masinile rusesti ale timpului. Nu stiu celelalte masini, dar sunt convinsa ca mai exista cunoscatori care se vor putea exprima la acest subiect.
Imaginea a 8-a: Chioscul es afla intre cladirea “ONT” si cea a Magazinului “Eva”, deci pe partea Hotelului “Lido” si nu “peste drum” de acest hotel, cum s-ar putea intelege, ci peste drum de Hotelul “Ambasador”!
Multumesc ptr. posibilitatea vizionarii acestor unicate.
Salutari,
O bucuresteanca din generatia de imediat dupa razboi, care a parasit orasul din 1970.
@Silvia:
In Septembrie 2007, am revizitat Scoala Centrala de pe strada Icoanei, pe care am absolvit-o in 1962, pe cand se numea “Zoia Kosmodemianskaia”.
Elevele din curtea scolii purtau si in 2007 uniforme: blazer bleumarin si fuste in carouri de tip scotian, mai stilate de cat pe vremea mea, cand cele din liceu (clasele 7-11) purtam in toate anotimpurile rochia de stofa de lana bleumarin cu guleras mic, rotund din pichet alb.
Parul trebuia prins cu o cordeluta alba, nu aveam voie sa purtam breton, nici ciorapi de nylon, iar paltonul trebuia sa fie de culoare inchisa:maro, gri sau bleumarin, nu stiu de ce, doar eram adolescenti si ne-ar fi placut culorile mai vesele.
Erau prea multe restrictii, unele fara alta logica decat sa ne oblige sa fim supusi si sa ne ingradeasca initiativa.
E drept, in 2007 curtea din spate ar fi avut nevoie de ingrijire, oare nu se gaseste nimeni sa organizeze macar o zi pe saptamana sa aiba grija de spatiul in care isi petrec pauzele?
S-ar putea introduce un curs de gospodarie, in care si elevii sa contribuie la mentinerea aspectului exterior al terenului scolii, sa se amenajeze un teren de tenis, planta flori, gradinarit, si sa se mandreasca cu rezultatele muncii lor.
Aflam cu ocazia asta ca este un pret platit mobilitatii sociale, politice si economice. Este vorba de entropia asociata cu democratia. In cazul nostru, transformarile sunt si mai dramatice din moment ce entropia crescuta a ultimilor 19 ani vine dupa aproape un zero-Kelvin la care eram “tinuti” in anii din urma ai ceausismului.
superb, felicitari pentru acest articol si felicitari fotografului care a pastrat pana astazi acele fotografii si ni le-a expus.
Foarte frumos! Felicitari pentru site si multumiri.
AM PARASIT R.S.R.-UL INDATA DUPA CUTREMUR CIND ERA CERINTA MARE DE APARTAMENTE IN CENTRUL BUCURESTIULUI semi distrus.
am revenit dupa 21 de ani !
am regasit un oras plin de tzigani si ciini vagabonzi insa cu mashini ce n-am vazut la viata mea……….. parcau parca unele peste altele……….
sper un viitor mai frumos ptr.dragul meu orash natal BUCURESTI !
Felicitari din suflet. In 1964 am venit din Focsani la Bucuresti, la facultate. Cu imaginile Dvs. am retrait farmecul Bucurestiului de altadata, cu parfumul inegalabil al strazilor metropolei. Ce este azi Bucurestiul? Un conglomerat de cladiri mari si hidoase si un oras fara personalitate. Pacat! Pacat! Pacat!
Un document cultural deosebit, care mi-a prilejuit o întoarcere în timp plina de culoare si de informatii revelatoare. Mie personal îmi da, tocmai datorita transmiterii lui, speranta unui reviriment al Bucurestiului.
PS Asteptam noi imagini, poate si unele mai recente, cu aspecte îmbucuratoare din Bucuresti!
Ma bucur sa revad Bucurestiul copilariei mele. Aveam 6 ani in 1964 si, intr-adevar, nu iti era frica sa traversezi o strada…Eu asa mi-l amintesc. Din pacate nu mai locuiesc in Bucuresti din 1990 si acum aproape k nu il mai recunosc. Merg in fiecare an la Bucuresti. Copilaria mi-am petrecut-o pe “Magistrala”, actualul Dimitrie Cantemir, arhicunoscut si pot sa afirm k pe atunci copiii kiar stiau sa se joace….Acum computere…si…cam atata. Multumesc pentru review…
Masinile sunt doua Volgi incadrand o Pobeda sau o Warshava.
Atat Pobeda cat si Washava erau copii reusite dupa Opel, copii realizate ca urmare a transplantului uzinei Opel din Germania in Rusia la sfarsiul razboiului.
Eram copil in vremea aceea si am amintiri frumoase de atunci. Era un oras normal, ingrijit, plin de verdeata. Nu mai este cazul acum.
In primul rind felicitari pentru acest emotionant cadou. Pe atunci eram cu totii mai tineri (si mai frumosi) cu aproape 45 de ani.
Fotografia cu doamnele apartinind etniei romilor este facuta din fata hotelului Asmbasador, privind peste drum (Bulevardul Magheru). In stinga imaginii se afla cladirea hotelului “LIDO” iar in dreapta, retrasa de la frontul strazii si acoperita partial de autobuz, asanumitul (omonim) bloc de locuinte, prabusit la cutremurul din 4 martie 1977, “Lido”. Este cladirea fotografiata de la etajul 11 din camera hotelului “Ambasador”.
Pozele stereografice ilustrind adevarata Piata a Universitatii prezinta un loc cu “proaspete” conotatii istorice. Aici, in dupa amiaza duminicii lui 10 decembrie 1989, cu o saptamina inaintea Timisoarei, 11 romani patrioti au incercat sa declanseze, nestirniti de securitate, revolta anticomunista. Unul dintre participanti implineste chiar astazi, 8 februarie 2009, virsta de 57 de ani. Alti cinci s-au raspindit intre timp in lumea libera astfel: doi in Germania, unul in Elvetia, un altul in Statele Unite si cel ce va scrie in Italia.
In ce priveste poza cu “borcanul”, am dubii c-ar fi vorba de acela plasat in apropierea cinematografului “Patria”, cladirea alba, cu un singur nivel, contrazicind (parca) nota fotografului.
Eu as crede ca se trateaza de borcanul situat la intersectia Caii Victoriei cu Calea Grivitei (?!).
Ca nu-i cel de linga “Patria” o afirm cu autoritatea ce-o poate avea marturia unuia ce a locuit pentru 37 de ani la nici 300 de metri de locul cu pricina si anume, in Piata Lahovari, fosta, pe rind Kuibisev si Cosmonautilor, la numarul 1A, in blocul CAM-ului (Casei Autonome a Monopolurilor) tinatoare de RMS (Remiza Monopolurilor Statului).
Ei bine,
Cine nu este emotionat cind isi revede urbea unde s-a nascut si unde pasii l-au purtat prin frumosul Bucuresti?
Pentru mine, care am reusit sa inving reiztenta guvernului comunist de a ma lasa sa plec spre libertate numai dupa 21 de asteptari, orasul meu preferat a ramas tot Bucurestiul pe care l-am re-vizitat adesea.
Aminitiri speciale reinascute de acest frumos web site-sunt :
1-Fotografia Hotelului Atene Palace-unde am semnat dealul cu atoritatile comuniste ca sa -mi elibereze pasapoartle mult doirte (daca vreti sa stiti detalii-va pot oferi cartea publicata de mine in Romania intutlata “Intre doua lumi”
2-Avionul Tarom care transporta Evrei spre Tara Sfinta-eu le-am tras chiulul si am plecat spre Italia de unde am ajuns in America
3-Jaguarul- cu care a sosit la Bucuresti prieienul meu Mike Adrian in 1970 la Bucuresti ca sa ne epateze cu masina. De fapt el lucra la un garaj din Los Angeles!
Raman un bun Roman American de origine Judaica!
cereti informatii despre cariera mea literara la livsolrose@aol.com or la Amazon.com
Extraordinare marturii. Abia ma nascusem cind au fost facute aceste fotografii dar totusi razbate din ele si pentru mine un sentiment de nostalgie. Nostalgia unui oras frumos si linistit …
Multumesc pentru ocazia oferita …
Am iubit Bucurestiul cu dragostea romanului pentru capitala tarii sale si, inca de cand eram mica, ma bucuram foarte mult de cate ori mergeam cu parintii mei in capitala….acum trebuie sa recunosc ca, imi displace total cand trebuie sa merg cu treburi diverse in Bucuresti….pe strada nu poti respira din cauza gazelor de esapament, vara este cel mai cumplit, vezi numai mizerie, oriunde te-ai uita, si mii de caini vagabonzi…oameni agramati…nu mai este capitala pe care o iubeam cand eram copil…nu mai sunt mandra de capitala tarii mele…candva i se spunea micul Paris; nu mi-a placut niciodata ca Bucurestiul de altadata era asociat cu Parisul si nu invers…dar acum mi-as dori sa i se mai spuna “micul Paris”…consider ca suntem o tara cu o capitala care nu ne mai reprezinta tara…
Cu timpul devenim nostalgici. Amintirile se epureazà de ceea ce a fost trist si iau culorile tineretii noastre. Sa nu uitam totusi cat de asupriti eram in acea perioada, lipsiti de libertate si de bunuri de trai elementare.
Simpaticul nostru american nu a fotografiat rafturile goale si “curate” ale alimentarelor, cozile interminabile din fata lor sau penibilele defilari in care eram obligati sa ne preamarim dictatorii.
Da, era mai curat Bucurestiul, dar acum suntem liberi, calatorim unde vrem si vorbim ce gândim. Libertatea are si neajunsurile ei dar avantajele sunt…nepretuite. Ar vrea cineva sa retraiasca “curatenia” anilor 60?
Revazind pozele Bucurestiului de odinioara, realizez de ce dupa mai bine de 35 de ani , ma reintorc an dupa an in cautarea orasului in care e drept circulam mai mult pe scarile autobuzului decit in interiorul lui , e drept ca oamenii se imbracau elegant , dar numai cei care isi permiteau sa se imbrace de la “pachet”, dar un Bucuresti in care se vorbea o Romana aleasa si nu limba ciudata de azi, un oras in care o tinara de 18 ani se putea plimba chiar la miezul noptii neinsotita fara spaima in suflet, populat de o generatie care credea in valori ca omenie, prietenie si punea prea putin pe puterea banului; oricum nimeni nu poseda nimic. Sa fie nostalgia dupa tinerete sau dupa o epoca care a fost si nu va reveni?
Interesant periplu bucurestean… In septembrie 1964 m-am mutat cu parintii de la Bod / Brasov in Bucuresti. Am fost impresionata atunci de iuresul orasului, de forfota, du-te- vino de pe strazi si magazine, de aglomeratia masinilor… Pozele de mai sus nu corespund impresiilor lasate de amintiri, timpul realmente prea îndelungat pare comprimat…
Acum când ma uit înapoi (sau revad imaginile daruite de american) mi se pare ca a fost o alta viata in alt spatiu, optic ideal, aerisit, romantic, de bun gust si elegant. Eram copil pe-atunci.
M-a impresionat grupul de evrei. Am avut si eu un amic, când eram eleva la liceul Gh. Sincai, pe care l-am condus tristi la aeroport. Parasea cu familia tara si s-a stabilit in Tel-Aviv. A revenit dupa 10 ani. Era schimbat. Nu mai atim nimic de el. Lucian Solomon, pe unde mai existi? Ne întrebam toti de tine!
Din 1990 traiesc in Germania si vizitez uneori Bucurestiul devastat si depersonalizat. Caut cotloane autentice si flair – ul pastrat in amintire si ma bucur atunci când le le gasesc. Le fotografiez si le aduc cu mine acasa.
Multumesc pentru clipele de reverie…
Dorul nu sta in loc – nu se-ntoarce din drum, Aurelian!
Orasul tau a ramas tragic in urma dorului vostru, atomizat azi doar de
curgerea sunatorilor.
Ati plecat oameni buni, au ramas ochiul si numarul Fiarei… Este insa cutremurator cum sunt alaturati oamenii de paginile istoriei. Iata, oameni necunoscuti unul altuia au dezvoltat un sentiment camaraderesc ce ii uneste peste atatea veacuri. Ce sunt diapozitivele, dar nepretuite sunt comentariile lasate. Cate informatii disparate din memorie leaga acest raport, cate jaloane din tinerete capata utilitate prin indicarea unei destinatii, dupa atata timp. In fapt, e teribil sa vezi valoroasa educatie capatata in celula unei agenturi. De remarcat modul de transmitere a datelor socio-etnice in subsolul unor instantanee facute “in timpul vizitei”, dar complet disociate de aceasta. Este clar interesul agentului pentru caile, mijloacele de comunicatie si manipulare a cetatenilor unei capitale, punctele de observatie si subsolurile unor activitati, altminteri, aparent cotidiene.
Sint foarte impresionata sa revad centrul Bucurestiului, acolo unde am fost nascuta, am locuit primii opt ani ai vietii mele si am studiat ulterior; acolo unde am strabatut zilnic in lung si lat aceste strazi de placere sau in interes de serviciu. Eram atrasa de frumusetea cladirilor, magazinelor, in mod special “Suspinul Femeilor” asa cum era poreclit magazinul Eva, unde chiar daca nu intentionam sa cumpar ceva, intram sa vad ce este nou si de calitate, “magazinele arhitectilor” cu imbracaminte si obiecte sofisticate si de bun gust, galeriile de arta, restaurante cu acel A La Carte savurant si Alba de Jidvei…., teatrele cu acei actori desavirsiti oferind spectatorilor piese de neuitat intr-o interpretare care era cu mult peste limita calificativului “foarte bun”, oamenii erau buni ca vecini, colegi de lucru, prieteni, veseli cu priviri sincer optimiste si nicidecum fabricate pentru societate, ospitalieri, se comportau decent si erau elegant imbracati dupa un cod de etica nescris si impus, un cod ce venea cu educatia primita din familie si scoala romanesca care era ” very tough” la vremea aceea ceea ce ne-a fost de folos la toti ulterior. Am revazut Bucurestiul in ’99 cind a trebuit sa particip la funerariile tatalui meu. Am fost total deceptionata. Nu era ce am lasat cu ani in urma. Imaginile orasului de atunci si profesionalismul expunerii acestui site mi-au rascolit foarte multe amintiri pacute care vor disparea o data cu mine.
Multumesc pentru imagini, si sper sa apuc sa le vad si stereo. Eu nu eram pe vremea aia, asa ca imaginile reprezinta un oarecare soc, comparind cu cele de dupa ’89.
Pentru a vedea imagini stereoscopice se pot scana diapozitivele individual apoi se pot converti in format stereo (ex.: JPS = Stereo-JPG). Exista drivere pentru cei care folosesc placi video bazate pe chipset nVIDIA cu ajutorul carora poti vedea imaginile stereo in modul Page Flipping (aici ai nevoie de ochelari si de un monitor cu un timp de raspuns mic si frecventa verticala mare, avind in vedere ca fiecare ochi o va percepe la jumatate) sau in modul Anagliph (se folosesc ochelarii cu o lentila rosie si una bleu). Asus aveau si ei un soft proprietar care permitea vizionarea in modul Interleaved (bazat tot pe Page Flipping, cu o depreciere a rezolutiei verticale). Mai multe softuri pentru producerea si vizionarea imaginilor stereoscopice se pot gasi la adresa http://www.stereoscopy.com/downloads/
Emotionante poze, mai ales pentru mine care am peste 50 de ani si-mi aduc aminte ca am trecut prin acele locuri. Multumim ca le-ati oferit spre a le vedea cat mai multa lume.
http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sec_of_State_Kissinger.jpg
Asta se intampla in 1973, adika 9 ani mai tarziu… si din cate stiu in 9 ani imbatranesti nu intineresti! Ne-am agitat degeaba!
Multumim pentru acest insignifiant dar, insa purtand o rezonanta uluitoare in sufletele celor care am trait in Bucuresti si care am mai prins cate cava din parfumul bucurestean.
– Se vad liniile tramvaiului (19, 24) pe B-dul Bratianau;
– Va mai amintiti statuile din centrul P-tei Romana si de la Leonida unde noi copii ne jucam de-a hotii si vardistii fara sa ne pese de masini? Nici nu le vedeam, ne ocoleau probabil ele pe noi!
– dar pomii cu vrabii din statia de la Dalles?
– va mai amintiti doamnele cu palarii, rochii largi pe jupon si pantofii aceia superbi , ascutiti si cu toc cui, comandati la “Fracea” vis-a-vis de Telefoane, care se plimbau seara pe bulevard, la magazinele deschise pana la ora 21:00? Pai iesai pe Calea Victoriei fara rochie de matase?
– da, bucurestencele erau tare elegante; mai am inca o colectie de rochii din vremea aceea unele le-am am dat dintr-un romantism revolutionar unei mari case de moda imediat dupa revolutie. Comparati : in 1964 trecusera 20 de ani de la razboi si acum au trecut 20 de ani de la revolutie , dar cata diferenta.
– persoana care matura strada, in fata la Ambasador cred ca era una din femeile de serviciu ale hotelului sau ale pravaliei: legea obliga la spalarea cu detergent (nerecomandat ecologic) a trotuarului si a 1/2 din carosabilul aflat in dreptul magazinului.
VREM BUCURESTIUL NOSTRU INAPOI ! Oare chiar au disparut toti arhitectii romani? Nu vorbesc de cei mai tineri care au avut ca modele profesorii cu “origine sanatoasa muncitoreasca” . Chiar sa-l lasam pe zarzavagiul ajuns primar si ministru sa ne traga un supermarchet in Piata Palatului ?
Aveam 4 ani in 1964 dar atmosfera din aceste poze s-a pastrat relativ aceeasi pana inainte de cutremurul din ’77 !
Imi permit sa-i spun doamnei Magdalena Radulescu ca lipsurile pecuniare si de consum au survenit mult mai tarziu !
Din amintirile mele, dar mai ales din ce-mi spuneau parintii, nascuti dupa primul razboi mondial, incepand cu anii ’60 pana in ’74-’75 nu existau lipsuri majore in magazine, nici privari de lumina, caldura etc !
Cumparam 100 gr.de parizer si 1/2 de franzela, 50 gr. de cafea proaspat macinata si rulade de 1.5 lei/buc (toate dintr-o hartie de 10 lei) din alimentare de cartier in care “gemeau pe rafturi” sticle de Martini, Ricadona, Vermut Mamaia etc pe care nu prea le cumpara nimeni…Laptele era la sticla (cel cu capac rosu, mai gras cel cu capac argintiu mai slab). Bucurestiul era bine luminat, plin de reclame si mult mai curat si cu un aer aparte ! Cine-si aminteste de zona Antim, Uranus, 13 Septembrie inainte de demolare imi va da dreptate…
Nu regret vremurile, cu toate ca ele coincid cu anii de tinerete, dar viata cu mari lipsuri a inceput cum spuneam, candva inainte de cutremur !
Acum avem un oras murdar (nu neaparat prin gunoaie, cat prin cenusiul constructiilor haotice, aglomeratia si poluarea de pe aceleasi drumuri ca si in ’64, dar mult distruse)
scrieti la una din fotografii urmatorul comentariu: “Ultima imagine realizata in centrul orasului, il duce pe strain in zona cinematografului Patria. Pe fundal se vede casa ce avea sa devina libraria Carturesti.”
“Casa” despre care spuneti ca avea sa devina etc. este de fapt blocul Eva, numit asa de la fostul magazin de la parter care a devenit de putina vreme librarie
@Radu: eu cred ca este blocul de peste drum (nottara, simeza).
Multumesc!
O initiativa absolut laudabila!
Mi-a readus in memorie nu doar un alt oras, ci si o alta viata. O viata mai linistita, intr-un mediu mai curat din toate punctele de vedere – inclusiv social, uman, politic -, intr-un timp in care OMUL adevarat, cu majuscule, chair exista si isi croia drum prin viata respectand alte valori.
Toate acestea sunt frumoase si emotionante. Ramasite burgheze intr-un oras care a fost si este devorat de ‘tovarasi’.
Observ ca avem dileme in a identifica locuri din orasul in care am trait multi ani, sau inca mai traim. Cred ca asta spune ceva despre cat de mult ne iubim orasul, cat de linistiti suntem in el, cat de mult este ‘acasa’.
Adica, cum toate acestea lipsesc.
Ne simtim bucuresteni, sau ne mandrim ca suntem?
Ne simtim apropiati, uniti, la fel cu majoritatea concitadinilor nostri?
Adevarat este ca noi acum suntem liberi, atunci nu eram, dar… despre care ‘noi’ vorbim? Suntem ‘noi’ demni, responsabili, respectabili? Daca nu toti, macar majoritatea? Astfel, putem ‘noi’ sa fim liberi-ca-oameni, intre ceilalti ‘noi’ care sunt liberi in alt fel?
Tovarasii au fost si sunt liberi. In felul lor. La fel si cuvantul lor, si economia lor, si cainii de pripas, si gunoiul. Toti si toate sunt libere, in felul lor.
Dar cred totusi ca mai intai oamenii trebuie sa fie liberi.
nice
interestning
FFF Frumos si comentariile la fel. Impresionant si nostalgic.
Eu m-am nascut nu cu mult inainte de revolutie.
Nu reusesc sa recunosc nimic din acele poze, par a fi facute intr-o tara straina. Pur si simplu, este o discrepanta mult prea mare intre cum era bucurestiul candva (si chiar mi-as dori sa vad mult mai multe astfel de poze, neoficiale) si cum este acum.
Nu imi ofera deloc sentimentul de “Romania” ci mai degraba sentimentul de Franta sau Germania asa cum apar in filmele clasice.
Raspuns pentru Daniel: dragul meu Daniel, spre deosebire de tine, eu m-am nascut cu mult inainte de revolutie, in exact acel oras (la vremea cand erau facute acele poze aveam vreo 10 ani si ma plimbam mandru prin peisaj).
Spui ca ai sentimentul ca vezi Franta sau Germania? Si gandeste-te ca era o tara comunista care se numea Republica Populara Romana!!
Pe vremea aceea populatia intregii planete era mai putin de jumatate din numarul celei de astazi, scoala era scoala adevarata unde se facea carte si se venea in uniforme….unde iti era teama sa contrazici un profesor (dara mi-te sa-l mai iei la bataie)…unde pur si simplu inghetai la gandul ca ai putea sa aprinzi o tigara, iar azi isi fac venele ferfenita pe coridor…isi baga cercei in nas, in buze, in pleoape…vin imbracti ca la circ si in masini de zeci de mii de Euro, cumparate de parinti mitocani, nesabuiti dar cu bani gramada….
Intrega omenire s-a degradat inspaimantator si goneste intr-o directie a totalei autodistrugeri.
Pe vremea aceea, taranii erau tarani, cu bun simt si frica de Dumnezeu, nu niste mutanti monstruosi care nu vor mai fi niciodata nici tarani, dar nici oraseni, si de care nu mai avem astazi loc in Bucuresti.
Toate astea le datoram…”PROGRESULUI”? Daniel, imi pare sincer rau pentru tine….esti condamnat sa vezi toata piesa, pana la sfarsit…noi, cei care traiam in pozele astea, avem sansa sa “iesim din sala” inainte de caderea cortinei. Si stii ce…? Nu-mi pare rau deloc, ba chiar ma bucur…
Daca “dincolo” ar fi posibil, atunci L-as ruga pe Dumnezeu sa ma mai lase sa traiesc inca o data in Bucurestiul dintre anii 1960-1980!…
acum femeile sunt mai bune
articol placut cu parfum de alta data si de “mai vreau”….
cine a copilarit in Bucurestiul de atunci il intelege atat de bine,
excelente comentarii care arata ca inca ne mai pasa de ce este in jurul nostru.
Nu este de mirare ca audienta pe blog a crescut…a cresut si pe cele ce au publicat adresa acestui articol…!!
To Alex Galmeanu – Felicitari! Pt. poze si pt. comentarii – unele admirabile, altele… mai putzin… Un mic amanunt: Statuia lui Mihai Viteazu era denumita de bucuresteni “la coada calului” … “Ne vedem la ora X la coada calului”…
Despre plecarea evreilor s-ar putea scrie tomuri. Si o planta smulsa din radacini e o mini-tragedie, dar mi-te un suflet de om… Sa ajungi sa VREI sa pleci din tara de care te leaga structura ta sufleteasca, cultura si amintirile de o viata e in sine o Via Dolorosa!
In incheiere : plecarea e inceput de drum, sosirea – e speranta realizata.
Felicitari! Foarte interesant. Consider ca nu are rost sa aflam cine a fost “ghidul” american.Fotografiile sunt foarte bune tinanad cont ca multi din noi nu stim cum era pe atunci.
Felicitari inca o data pentru efortul depus!
Cu stima!
rar m-am bucurat la primirea unui attach ca acum. la vederea in premiera a unor imagini care nu trebuie sa lipseasca dintr-o istorie in imagini a Bucurestiului…..multumesc foarte mult, eu sunt nascut in dec 66 la maternitatea Polizu, nu foarte departe de locurile din fotografii…mi-ar place sa vad mii de asemenea imagini, va rog, daca mai aveti, sa-mi trimiteti la mannix1972@rdslink.ro mi-as dori sa vad si imagini filmate si nu doar din 1964 ci si inainte dar si dupa acest an care pentru sute de mii de romani a insemnat eliberarea din inchisoare=fostii detinuti politici paraseau mica inchisoare-unii dupa 16-18-23 de ani!!!-pentru a intra in marea inchisoare Republica Populara Romania
e valabila si adresa rosualbastru76@gmail.com
Multumesc Mihai, foarte interesant,
am regasit alte materiale facute de un spion american pe la noi.
http://lcweb2.loc.gov
putine poze si destul de deprimante – din anii 80, cand deja se strepezise viata in oras si in tara. sunt si scheme si descrieri, fara o valoare artistica, doar ca ne pot ajuta sa ne amintim cum era.
facand o comparatie intre pozele din 1964 si cele de dupa 20 de ani, se vede cum a murit speranta
iar acum, cred ca a crescut la loc consumul si graba. speranta unde ar mai avea loc.
Multumesc pentru frumoasele fotografii! Am facut Chimia la Universitate in anii 90. Bucurestiul, un oras care mi-a ramas la suflet. Un oras istoric dar pacat ca nimeni nu a miscat un deget sa pastreze unicitatea orasului.
Ce frumoas oras a fost dar ce poluat si aglomerat a devenit. Este strigator la cer sa vezi ca nici un politician nu ia nici o masura sa gaseasca o solutie pentru parcari, strazi cu sens unic, sa gaseasc solutii sa decongestioneze strazile. Au vindut toate cladirile istorice. Anul trecut am vizitat Bucurestiul dupa sapte ani si m-a intristat cind am vazut cite cladiri gata sa se prabuseasca. Locuiesc intr-un oras cu 17-20 millioane de locuitori, NY, dar nu pare asa de aglomerat ca si Bucurestiul.
Pacat, mare pacat!!!
Intrebare pentru Niculescu Florin sau oricine mai familiar cu web-ul:
sub ce titlu sant materialele la
http://lcweb2.loc.gov ?
In primul rand multumim pentru aceste fotografii extraordinare.
In al doilea rand, de dragul adevarului istoriei vietii traite, trebuie sa mai temperez putin imaginea idilica pe care unii comentatori o au vizavi de Bucurestiul anilor ’60. Orasul ramanea si atunci, in viziunea locuitorilor sau vizitatorilor sai, un oras aglomerat si poluat – in special din pricina cosurilor uriase ale fabricilor care se inmultisera in oras. Curatenia nu era o caracteristica iar civilizatia si politetea era greu de imaginat in randul unor specimene cu cel mult doua-trei clase primare care devenisera peste noapte “cadre superioare” apartinand “structurilor de partid”.
Agresivitatea si atitudinea sfidatoare a mitocanilor aflati la volanul Volgilor negre este similara cu ceea ce observam si astazi in traficul romanesc. Numai ca pe atunci acesti soferi se bucurau de exclusivitate in privinta drumurilor – nu erau stanjeniti de oamenii de rand care mergeau cu autobuzul. Lumea nu era mai putin violenta. Intelectualii potentiali critici ai regimului erau considerati mult mai periculosi decat raufacatorii, agresorii si hotii. Nimic din ceea ce observati cu tristete in buletinele de stiri de astazi nu este nou sub soarele bucurestiului.
In rimul rand ii raspund lui Radu (10 Febr.2009 at.10:15): “Casa” aceea este blocul la parterul careia era o farmacie si Agentia Lufthansa. De fapt spune asta si alex_galmeanu alex (10 Febr.2009 at.10.28).
Ti-o spune unul care a copilarit vis a vis de aripa Hotelulului Athenee Palas de pe Calea Victoriei, pe str. Pictor Grigorescu nr.9. Astazi nu mai exista nici strada si nici cladirea din care mergeam pe jos la gradinita si scoala germana de pe Luterana.
Am 62 de ani impliniti si traiesc de 31 de ani la Köln, intr-o tara de care visam inca din prin primii ani de scoala primara.
Am fost des in Bucuresti in primii ani de dupa “AGLOMERATIA DIN DEC. 89”. Parfumul strazilor, parcurilor si cladirilor Bucurestiului mi-a ramas vie in memorie, dar am fost dejamagit de ce am gasit acolo in 1990. Mizerie, saracie, mitocanie, golanie, strazi desfundate, masini dezmembrate, ruginite si murdare de noroi. M-am plimbat nostagic prin Cismigiu si am constatat cu uimire ca el nu mai era cum il lasasem eu. Inainte ma plimbampe aleile lui, pe un pietris iar acum era afaltat.
Dar m-am lungit cu vorba si am uitat sa spun ca sunt in asentimentul lui DADI FLORENTINA si subscriu aici cu cuvintele ei:
Stimate domnule Galmeanu,
Frumoase poze si care trezesc in mine o groaza de nostalgii, poate si unde 1964 e anul in care terminam liceul: Orasul avea atunci o frmusete si o eleganta pe care, din pacate, acum le-a pierdut odata cu respectul pe care il aveam unii pentru ceilalti. Mare lucru ca se gaseau oameni carora le-a dat prin minte sa imortalzeze vremurile alea si ma bucur cu atat mai mult cu cat, pe computer, am o mica colectie cu un Bucuresti apus, parte din poze fiind din aceeasi perioada, poze pe care mi-ar fi placut sa vi le expediez si eventual sa le postati alaturi de cele deja postate. Poate daca imi dati adresa D-vs. de mail.
Cu stima, F.Manoliu
‘Fugit irreparabile tempus’
Aveam doua luni cand au fost facute fotografiile. Eram prea mic ca sa inteleg problemele de atunci. Atmosfera s-a mai pastrat apropape 10 ani. Cand veneam in Bucuresti intalneam strazile, oamenii, atmosfera de oras mare, spectacolele, autobuzele, magazinele… era ametitor pentru vremurile acelea, totul avea un farmec aparte, probabil si fiindca era judecat din perspectiva vacantei. Chiar si mai tarziu, cand eram student, Bucurestiul ramasese cu un farmec aparte, desi era sfartecat de buldozere… Iar cantecele ramase spun asta… ‘Parfumul strazilor’, ‘In tara-n care m-am nascut’… Minunata initiativa de a oferi o oaza de fotografii de acasa, din copilarie…