Am descoperit ceea ce pot numi o micuta comoara, am gasit cateva fotografii facute de un cetatean american in Bucurestiul anului 1964. Fotografiile se prezinta sub forma unor diapozitive stereografice, lucru cu atat mai interesant. Nu par facute de un profesionist dar puse cap la cap imaginile se transforma intr-un reportaj de calitate.
Slide-urile vin cu insemnarile personale ale autorului. Sunt scurte si la obiect dar compun foarte bine atmosfera generala. Nu reusesc sa identific scopul vizitei in Romania, numele sau ocupatia “fotografului” dar americani in Bucuresti in anul 1964 nu cred ca se gaseau pe toate drumurile. Cert este ca omul nostru s-a plimbat prin centru cu o camera stereografica si a fotografiat diverse scene, pastrand o obiectivitate interesanta.
In total sunt 28 de imagini dar le-am selectat doar pe cele mai importante. Pentru ca sunt stereo, imaginile pot fi vizualizate tridimensional cu ajutorul unor aparate speciale. Nu este cazul nostru, pe internet trebuie sa ne limitam la 2D.
Cele 28 de slide-uri stereografice contin insemnari ale autorului.
Vizualizate cu dispozitive speciale, fotografiile devin tridimensionale.
Fotografiile sunt facute in septembrie, asa cum citim intr-una din insemnari. In mai toate imaginile se observa steagurile nationale asezate ca de sarbatoare. Este vorba de o vizita oficiala a presedintelui imparatului Etiopiei ce se desfasura in paralel, o sa descoperim lucrul acesta un pic mai tarziu. Bucurestiul arata interesant, fara cabluri, trafic sau reclame. Oameni sunt imbracati elegant, considerand criterile actuale si par destul de optimisti. Imaginea de mai sus este realizata in Piata Universitatii in statia de autobuz din zona statuilor. Autorul noteaza: “Buses are a popular form of transportation”. Se pare ca aparitia fotografului nu impresioneaza pe nimeni. Doar doua persoane il privesc prin parbrizul autobuzului din prim-plan.
Dupa toate criteriile de styling, femeia este atent imbracata.
Doar doua persoane observa ca sunt fotografiate.
Continuam cu Piata Universitatii dintr-un unghi opus. Autorul spune: ” University Bucharest – 43 faculties and higher institutes – 250 elementary & secundary schools”. Nu stiu cat de reale sunt cifrele, probabil ca sunt la nivel de oras, dar e de remarcat interesul pentru acest gen de informatii. Trebuie sa observam inca o data ca nu exista trafic rutier, nu sunt cabluri sau reclame si nici indicatoare rutiere grosolane asemanatoare celor instalate in zilele noastre. Parca si iarba e mai verde.
Ramanem in zona dar ne intoarcem un pic spre dreapta catre Biserica Rusa. Nu pot sa nu repet, parcarea este goala, orasul este aerisit si luminos. Blocul de pe stanga a cazut la cutremurul din 1977. Este locul in care a murit actorul Toma Caragiu.
Parasim Piata Universitatii si ne indreptam spre Sala Dalles. Fotografia este deosebit de interesanta, bucurestenii sunt eleganti ca in zi de sarbatoare. Autorul relateaza: ” Streets crouded night & day – people strolling”
Mergem un pic mai sus, spre Piata Romana. Fotograful revine cu o remarca generala: “Population of Bucharest 1300000 – economic art & cultural centre”
Intorcand camera spre dreapta, americanul descopera ca: “There is a sustained effort by citizens to develop city and increase public confort”. Eu inteleg ca personajul cu matura nu este un angajat al salubritatii ci un simplu cetatean ce curata strada. Probabil este o situatie scoasa din context, imi este greu sa cred ca bucurestenii matura asa, din proprie initiativa. Fotografia imi place, are valente artistice. Poate fi oricand o buna imagine de coperta. Detaliile sunt si ele interesante.
Tiganii nu s-au schimbat de atunci dar nici reactia noastra fata de ei.
Autorul traverseaza si indreapta camera spre hotelul unde a fost cazat. Pe diapozitiv este notat: “Ambasador Hotel Bucharest – Arrived 3 PM sept. 25 from Warsaw via Budapest”. Interesante sunt masinile parcate in fata hotelului. Intodeauna m-am intrebat ce s-a intamplat cu ele, cum de nu mai exista nici una.
Fotograful profita de ocazie si realizeaza o imagine de la una din ferestrele hotelului Ambasador, din camera unde este cazat. Noteaza imaginea ca fiind un: “View from 11th floor. Ambassador Hotel – Bucharest”
“Lunch on terrace of Lido Hotel – Tuesday Sept 29/64”
Peste drum de Lido, americanul vede un chiosc de ziare. Noteaza imaginea intr-un mod firesc: “Magazine store – Bucharest”. Printre titluri gasim revista Flacara dar si un manual de Evidenta Contabila.
Omul nostru mai merge un pic si observa o scena ineresanta. In parcarea din fata sediului Oficiului National de Turism este parcat un Jaguar ce nu ii lasa indiferenti pe barbatii din zona. Noteaza pe slide: “Curious Romanians examing Jaguar from N.Y. State”. Intrebarea este evidenta, ce cauta un Jaguar in Bucuresti in 1964? Cu atat mai mult unul inscris in New York? Sunt nu mai putin de 16 oameni in jurul automobilului, asta da curiozitate.
Ultima imagine realizata in centrul orasului, il duce pe strain in zona cinematografului Patria. Pe fundal se vede casa ce avea sa devina libraria Carturesti. “Borcanul” politistului este de-a dreptul amuzant. Diapozitivul este notat: “Policeman’s depot. – Bucharest”
Uneori costumul se poarta cu umbrela dar fara ciorapi.
Fotograful paraseste centrul si fotografiaza Arcul de Triumf, cu punct de statie aproape de Piata Scanteii. Comentariile despre trafic sunt de prisos.
Urmatoarele cadre devin foarte interesante. Ne dau o idee despre motivul vizitei in Bucuresti si poate despre ocupatia personajului nostru. Sigur, pot sa lansez cateva teorii conspirative dar nu am informatii sa le sustin. Probabil ca lucrurile se pot interpreta in multe feluri.
Aeroportul este Baneasa iar personajele de la scara avionului sunt evrei ce parasesc Romania pentru Israel. Nota explicativa ce insoteste imaginea spune: “Rumanian Jews leave Bucharest for Israel”
Grupul pare unul restrans dar acopera toate categoriile de varsta.
Fotograful noteaza: “Relatives of jews leaving for Israel”. Pe cladire in fundal sunt arborate steagurile Romaniei si Etiopiei alaturi de o inscriptie alb pe albastru “Traiasca prietenia dintre poporul roman si poporul etiopian!”. Se pare ca oficialitatile etiopiene sunt in vizita in oras, fara nici o legatura cu evreii ce pleaca sau cu fotografiile de fata.
De remarcat tristetea rudelor lasate in urma.
Ultima fotografie este notata sec: “Guide – Rumania”
Sigur, se nasc intrebari. Ultimile trei imagini pot spune multe. Avand in vedere dificultatea cu care se putea pleca din Romania, operatiunea pare un eveniment important. Evreii plecau in cazul de fata intr-un mod oficial, cu stirea autoritatilor si cu o aeronava Tarom. Nu cred ca plecarea asta a fost o manifestare publica, nu cred ca era la indemana sa te afli acolo cu atat mai mult sa si fotografiezi. Fotograful se afla dupa gardul de protectie atunci cand fotografiaza rudele, practic este in incinta aeroportului ceea ce ii ofera un statut special. Putem presupune ca a plecat cu aceeasi cursa dar si-a permis sa ramana in urma avand ocazia sa ii fotografieze din departare si pe cei ce pleaca. Logica spune ca poate fi unul din organizatorii acestei plecari sau un om apropiat acestora. Sunt curios sa aflu cine este ghidul?
UPDATE! Cativa vizitatori (thx Ady, Surge) au observat o asemanare intriganta intre personajul numit “ghidul” pe insemnarile de pe fotografii si Henry Kissinger, celebrul secretar de stat american din mandatul presedintilor Ford si Nixon. Implicatiile ar fi extraordinare. Mai multe detalii aici.
UPDATE 2! Pentru o imagine obiectiva sau doar de dragul comparatiei, cred ca merita sa analizati si alte cateva imagini realizate in capitala. De data asta din 1986. Mai multe detalii aici.
UPDATE3! Povestea a ajuns si in ziarul Cotidianul.
Comentariul este de prisos. Dureros este faptul ca nici una dintre vocile publice de radio sau televiziune nu educa in mod autentic. Ori sunt critici ori sunt nostalgici. Romanul este latin si fara sa fie un pic strunit, aici ma refer la legislatie si simt civic stimulat prin amenzi,nu va invata prea curand. Batranii sunt dornici sa mai roada ce se poate de pe unde se poate ca azi maine se duc iar tinerii fac un soi de concurenta vestului sau oricui in distractie si dezinteres via limbaj argotic sau sintagme americane la moda! Mai jalnic de atat se poate oare? Romanul este frate cu orice drac numai cu un alt roman nu! Pana la politicieni care sunt toti niste exemplare ale unei subspecii nedefinite si analisti care sunt niste roboti ai cifrelor si statisticilor, oamenii de cultura, cei mai multi innacriti si frustrati isi uita propria menire: aceea de a educa. Pacat de atata risipa de energie in teorie si lipsa de originalitate!!! Chiar daca tonul va pare critic este doar constatativ, altfel eu nu abandonez cauza educatiei mai ales ca profesez in invatamant. Va doresc minte luminata si si constiinta curata!
@ Angelica Oprea si altii care au inca suparari inutile
Nu ne e rusine ca suntem romani din cauza faptelor acelora din alte “culturi”, ci din cauza ca nu ne putem complet delimita moral de prapadul infaptuit chiar de romanii nostri, in Romania, si nu numai.
Cu putina rabdare, veti cunoaste ca nu numai americanii au fotografiat Romania si Bucurestiul in anii 60, dar si multi fotografi romani, unii pe drept considerati artisti ai genului. Din pacate, imaginile luate de cei dinauntru, dupa ce au facut deliciul unor albume sau expozitii, au zacut pana in 1989 arhivate cu grija in edituri si alte institutii. Apoi, in 1990 – cand s-a dat liber la furaciunea pe scara larga – au fost culese de cei care avusesera acces la ele, pentru a-si face propria colectie, pentru a le vinde prin talciocuri sau pentrtu a le distruge pur si simplu. Uite, asta ar fi un bun motiv sa ne fie rusine ca suntem romani: ca ne-am vandalizat propria istorie. In nici o alta tara “fosta socialista” nu s-a intamplat asa ceva pe scara atat de larga.
Din fericire, mai sunt si oameni care simt ca o bucurie nu e completa daca nu o impartasesti cu altii. Multumiri lui Alex Galmeanu, pentru ca s-a orientat si de data asta impotriva curentului si a comis generozitatea inadmisibila de a nu pastra pentru sine ce a gasit. Un fapt aparent mic, dar ce scanteie mare a declansat.
parca mai regasesti un pic acest farmec al Bucurestiului, cateodata tarziu in noptile de toama…alex, super post. mers’
Eu consider ca Alex Galmeanu este un patriot si e o picatura intr-un ocean. Abia astept sa vad si alte fotografii. Probabil ca in loc sa ne fie rusine ar trebui sa facem mai mult. Ar trebui sa le fie rusine celor care fac astfel de fapte si celor care nu fac si nu zic nimic ca sa-i impiedice.
Sper din toata inima ca acei care au adunat in colectii particulare ramasite ale istoriei noastre le vor proteja si prezerva asa cum merita.
Mie nu mi-e rusine ca sint romanca numai pentru ca o clica de netrebnici jefuiesc tara si nimeni nu le zice/ face nimic. O mai apare un nou Tepes sa salveze ce a mai ramas. Sint mindra ca sint romanaca si nu uit nici o clipa sa spun asta. dar nici nu uit sa imi mentin verticalitatea si luciditatea. Atita timp cit eu sint ROMANCA adevarata, nu mi-e rusine. Le explic tuturor ca majoritatea romanilor sint oameni minunati, muncitori care isi iubesc “glia” si au rezistat multor nemernicii de-a lungul secolelor.
Imi amintesc de Bucurestiul din aceste poze, dar prin prizma virstei de atunci si cum se zice cu ochelari colorati. Am vizitat Bucurestiul recent cu nevasta mea americana din Nebraska, Impreuna am vizitat mai toate orasele significante din Europa si reactia ei despre cum arata Bucurestiul azi a fost foarte pozitiva, desigur ignorind anumite zone in special cartierele de blocuri. Poti face azi un montaj de poze spectaculare in Bucuresti! Sun in agrement cu alti “bloggers” ca limba vorbita e diferita si nu in bine. La fel manierele. Progress? Posibil, nimic nu e static. Ati fost la Atena recent? Excluzind Acropolis, arata ca un oras din Mexico, nu Europa. Asta e mult mai trist pentru ceace reprezinta Atena in istorie. Si la ei decaderea a inceput cu reintoarcerea a 1 milion de turci, multi stabilindu-se in Atena, ca Romii nostri la Bucuresti. In aceasta privinta putem fi multumti ca Bucurestiul azi arata mult mai bine decit Atena, Belgrad, etc.
Bucurestiul in care m-am nascut dar in care nu mai traiesc de 31 ani a fost, este si va fi un oras frumos pentru cine are in inima sa-l vada frumos. Am calatorit mult prin toata lumea, nicaieri nu este perfect.
Ce ar fi ca din New York sa vedem numai casele paraginite din Harlem?
Este asta totul in New York? A incercat cineva sa mearga pe jos in Chicago South noaptea?
Peste tot sunt probleme, lucruri neplacute dar si lucruri frumoase.
De ce sa vedem numai partea negativa si sa nu vedem progresul enorm
facut in Romania/Bucuresti dupa revolutie.
Am fost in Bucuresti aproape in fiecare an dupa revolutie si de fiecare data am vazut progres. Societate moderna, case noi, transport in comun modern, programe interesante si variate la TV, mancare foarte bune.
Oamenii din Busuresti nu sunt mai buni sau mai rai. Sunt la fel, aceiasi
cu preocuparile si problemele lor cotidiene.
In concluzie intotdeauna imi place sa ma duc la Bucuresti unde am si o locuinta chiar daca de 31 ani traiesc si muncesc in strainatate.
La Bucuresti sunt acasa.
Multumesc, George P. Probabil reactia mea a fost putin deplasata, dar comentariile negative si cuvinte de genul “mitocanii”, “mahalagii” apasa niste butoane sensibile. Am vazut noi si mai rele decit ce se intimpla in Bucuresti, dar cei care le au nu le critica si nici nu le fac publicitate. Oricum, valoarea istorica a fotografiilor(doar ce le-am vizionat si pe celelalte) ramine acolo. Tiganii de care ne plingem cred ca sint parte din noi- nu sintem noi, romanii, renumiti ca sintem ospitalieri? Si apoi, toti europenii, cei care pe vremea lui Ceausescu ne criticau ca nu avem grija de ei, acum ii trimit, ghiciti unde, inapoi in Romania.Probabil ca si noi, cei ce traim in strainatate ar trebui sa publicam niste fotografii care sa arate si cealalta fata a asa ziselor minunatii, poate asa o sa avem mai putine comentarii negative si mai multa intelegere a fenomenului international. Nu ca ar trebui sa ne resemnam…
nu ma pretind expert, dar ‘Kissinger’ comparat cu poze scoase la intamplare de google:
http://www.weirdasianews.com/wp-content/uploads/2008/02/kissinger-mao.jpg
http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/images/Schmidt%20and%20Kissinger1.jpg
http://www.gonomad.com/roundworldphoto/uploaded_images/henry-kissinger-745156-769828.jpg
asemanarea este izbitoare, varful nasului, semnul din barbie, onduleurile din par, linia urechii…
sunt un pic miscat de pozele astea, nu stiu prea clar de ce …; m-am nascut abia in ’70 si totusi ceva de-atunci regasesc in pozele astea … de fapt chiar mai mult … nu stiu daca e vorba doar de mine sau mai simt si altii asa: atunci cand rememorez imagini ale Bucurestilor din anii ’70, asociez automat asta cu primavara; poate atunci (poate doar in mintea mea ?) iarba era mai verde, aerul mai curat, oamenii mai relaxati … chiar si pozele de aici, indiferent in ce perioada a anului au fost facute, mie-mi par luate primavara; apoi, in anii ’80 toate imaginile din memorie devin mai sterse mai zile de toamna mohorata … ’89-’96 trec in zile de iarna, cu ploaie marunta si rece; … de-atunci incoace, nu mai am amintiri despre oras … e prezentul: parcari imprastiate prin tot santierul asta mare
… a … si oricata imaginatie cred eu ca am … mi-e greu sa am vreo imagine din viitor, in afara de senzatia de o caldura sufocanta, deci cred ca vine o vara cu miros de asfalt; stiu … sa ma duc sa ma caut 🙂
Sunt nascuta in Buc in 1961,este orasul copilariei mele,orasul tineretii mele,orasul primelor flirturi,orasul celor mai frumoase amintiri.
Acum locuiesc in Montreal,dar…..imi dau seama cit de mult imi lipseste BUCURESTIUL Merci pt aceste frumoase imagini,si FELICITARI
@ surge, adevarul e ca seamana izbitor, o sa scot stirea intr-un post separat sa vedem ce mai cred si altii.
ce fotografiii frumoase, ce amintiri : un bucuresti al copilariei mele, curat, civilizat, elegant, nestresat si nestresant. multumim, alex galmeanu.
Excelent comentariu si reamintiri ale lui “zvoner”. M-am nascut la 3 feb. 1962 in Bucuresti. Pot sa-mi aduc aminte de pe la 8 ani destul de multe. Cind se punea in folosinta un nou autobuz sau tramvai, eram pe el cu prietenii ore intregi. Mincam o piine graham, o eugenie si sorbeam de la tisnitori apa curata. Totul era perfect.
Prezentul in Bucuresti este intr-adevar sufocant, traficul este infernal, iar daca mergi pe jos trebuie sa fii f. atent la excrementele de caini ce le intalnesti la tot pasul pe trotuare….Nu cred ca municipalitatea ar trebui sa mentina curat, ci oamenii care au caini si ies la plimbare cu ei pe strada…Imi povestea o prietena recent intoarsa din Canada, ca plimbandu-si catelul in Parcul Circului si inarmata cu punga de plastic, lopatica si faras, oamenii ce au vazut-o utilizandu-le radeau de ea….E adevarat ca cei 7 ani de acasa nu pot fi de nimic inlocuiti, dar nici amenda nimeni nu primeste pentru ca face murdarie…Eu lucrez in invatamant de peste 25 de ani si transformarile generatiilor de copii s-au facut sub ochii mei. Nu prea am nici o explicatie pentru schimbarile de comportament la care asistam cu totii, dincolo de “progresul ” in sine, constat ca inca mai exista familii demne de tot respectul, dar numeric din ce in ce mai putine… In scoala sunt eforturi mari pentru a se face o buna educatie dar totul se izbeste de un zid al unor mentalitati deja imprimate din familie…Aflu despre fostii elevi cei mai bine educati ca au plecat din tara… Oare asta sa fie explicatia? Nu stiu daca sa mai sper totusi la ceva bun pentru Bucurestiul meu drag …..
F.intresante toate comentariile. Nu cred ca mesenii de la Athenee Palace erau bucuresteni, fiindca desi oamenii obisnuiti isi puteau permite din cand in cand sa mearga la restaurant dar nu la Athenee Palace, acolo seveau masa doar strainii cazati acolo. Automobile erau f. putine dar nu toate erau obtinute din bacsisuri ilegale, chiar daca erau destul de scumpe, din 2 salarii obisnuite ale unei familii care muncea cinstit, care renunta la alte placeri, intr-un orizont “rezonabil ” de vreo 10 ani puteau sa-si cumpere o masina…Oricum, totul era altfel, nimic nu se mai intoarce…
Se pare ca timpu’ trebe’sa “patineze” astfel incit fiintzele(umane sa speram) sa poata sa progreseze…acu’ 65.000.000 de ani datorita unui cataclism neiertator, suprematzia dinozaurilor suverani ai soartei in acele moment, a fost curmata…I zilele noastre, datorita avansului tehnologic, in primul rind, ne confruntam cu o regresie sociala atroce…Intuitiv gindesc despre specia umana ca fiind dotata cu caracteristici demiurgice, dar precum toate speciile care nu au evoluat in timp cu schimbarile impuse de sensul natural al progresului, ele au fost anihilate astfel incit noi entitatzi le iau locul, iar viteza cu care se vor fi adaptat va creshte exponentzial…Inca sintem AICI…Iata ca avem de spus ceva innainte ca totul sa alunece pe panta unde ne vom afla ” at the point of no return”. Am patruzeci shi…Daca miine nu mai voi exista in acest univers carnal, nu pot sa regret decit virsta frageda a fiului meu de aproape cinsprezce ani shi Inocentza Sa… Restu’ e tot o Apa shu’n Pamint…
Si bacsisurile erau “cinstite”- vroiai sa fii tratat mai bine, dadeai “cinste”.
Sant de acord cu Iancu Georgeta Pusa: daca renuntai vreo 10 ani sa iesi la un restaurant mai elegant, sa-ti comanzi haine la Casa de Moda pe Calea Victoriei si sa cumperi pantofi Guban sau Salamander de 380 lei de la Romarta, si te multumeai sa porti acelasi palton vreo 8 ani, era posibil sa strangi bani pentru masina mica.
Mai ales daca ai avut noroc sa ti se repartizeze garsoniera sau cele doua camere alocate familiei cu unul sau doi copii (amandoi baieti sau fete), ca daca nu aveai rabdare sa astepti ani de zile sa-ti vina randul sau vroiai ceva mai mult spatiu, cel putin unul din cele doua salarii mergea sa achite imprumutul pentru avans si ratele la apartamentul proprietate personala pe care puteai sa-l cumperi din 1967.
Iar cu cele 6 luni de tinut banii la CEC si inca cel putin odata pe atat pana venea instiintarea ca poti s-o ridici, aveai masina “la scara” tocmai la timp sa-ti duci copilul la sarbatoarea de absolvire a liceului.
In 1969 inca puteai sa iei masa la Athenee Palace, si chiar sa cumperi cu lei cate un cartus de tigari Kent la Lido sau Ambasador, ca sa ai ce da ciubuc oriunde vroiai sa fii servit mai bine pe loc si sa nu ti se spuna “vino maine”.
Ce-mi plac pozele din trecut.Imi amintesc de bunicii mei care erau foarte fericiti in acele timpuri.Totul era atat de aerisit si zambetele oamenilor nu lipseau niciodata.Ce prajituri bune erau la Cofetaria Ambasador si cat de elegant era totul.Ma bucura mult faptul ca un strain a facut aceste fotografii si ca cineva le-a dus mai departe.Foarte frumos.Imi place eleganta romanului de atunci.La barbati nu lipsea palaria si costumul,iar de femei nu mai vorbesc.Ce se intampla cu noi acum???Cu haosul si mizeria din Bucuresti??Chiar mi-au placut foarte mult fotografiile si m-au facut sa traiesc un pic in trecut.Minunat!Si totusi se mai pastreaza cateva locuri in Bucuresti,care sa-ti aminteasca de “Bucurestiul de altadata” cum ar fi Cafeneaua “Festival 39″de la Hanul lui Manuc.
Alex, bravo pt. aceasta realizare. Pozele au o mare valoare documentara. Inclusiv pt. comunitatea evreiasca originara din Romania. Eu m-am nascut in Bucuresti in anii aia, dar locuiesc de vreo 15 ani in Israel. Am sa recomand blogul la cit mai multi cunoscuti.
Pozele mai dovedesc (daca mai era nevoie) ca cel care a hotarit schimbarea “macazului” in orientarea politicii externe a fost Gh. Gheorghiu-Dej. Ceausescu n-a facut decit sa continue linia (la inceput mai bine, apoi… stim cum).
Data fiind importanta si sensibilitatea “afacerii” in contextul epocii, eu am mari banuieli ca cel din ultima poza e chiar H. Kissinger in persoana. Ar trebui poate colaborat cu vreun istoric pt. confirmare…
P.S. Ca o curiozitate: autobuzele rosii (cu care si eu ajungeam la gradinita) erau marca Skoda. Ele au fost inlocuite prin ’71-72 cu autobuze cu forma paralelipipedica provenite din… Israel (pe scaune erau stantate instructiuni scrise in ebraica). Asta, inaintea autobuzelor Ikarus (unguresti).
Felicitari in primul rand pentru publicarea fotografiilor si consecutiv pentru toate emotiile pe care le-ai prilejuit (a se citi celalalte posturi). Ma alatur si eu observatiilor si comentariilor de mai sus cu emotia pe care aceste fotografii mi-au declansat-o. Vreau sa te felicit si pentru calitatea reproducerii fotografiilor, sincer nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca nu sunt scanate, ci fotografiate (bun 5D Mark II-ul).
@bogdan: Da, sunt fotografiate cu un diaduplicator montat pe un 5D markII
Dumnezeu sa-ti dea sanatate si inspiratie, Alex! Felicitari pt imaginile astea… sunt o cronica parfumata si nostalgica a unei alte lumi, definitiv pierdute. Cate explicatii prozaice: da, era un Bucuresti aerisit, pt ca aproape nu existau masini, dar nici nu facea nimeni din ele un scop in viata. Da, iti permiteai sa iesi la restaurant. Da, Romania se dezvolta frenetic, ajutata si de creditele occidentale. Cand ni le-au stopat si au inceput sa ne santajeze politic si au mai dat si de un incapatanat ca Ceausescu, s-a intamplat ce stim cu totii in anii ’80.
Sistemul de EDUCATIE si invatamant functiona, apuca sa instruiasca si sa asimileze pe nou-venitii in Capitala. Invazia ulterioara a lumpen-proletariatului adus pt industrializarea fortata a dus la populatia analfabet-interlopa de astazi. Evreii fotografiati in aeroport plecau – cu voie de la stapanire! – in ceea ce considera a fi patria lor, statul Israel. Regimul comunist al lui Dej, apoi al lui Ceausescu, incepuse acea mega-afacere: exportul de evrei! Li se acorda pasaport si dreptul de a emigra in Israel contra unei taxe anume.
Vorbim de o epoca in care inca se traia decent. Sufeream inca de pe urma razboiului, dar ne dezvoltam, incet-incet. Si, mai ales, exista speranta.
Extrem de interesante fotografiile. In 63 am plecat din Bucuresti si nu sunt printre acei evrei depictati la Baneasa in 64 dar asi fi putut fi insa un an mai devreme.
Si toate parerile individuale exprim sentimentul de nostalgie pe care il simt si eu.
N-am fost acolo de 4 ani si sper ca nu se va face si mai multe daune orasului, mai mult decat a “reusit” sa-i face Ceausescu.
Ari trebui sa fie restaurat la gloria anilor inaintea razboiului mondial; asa ari putea deveni/redeveni un mic Paris (nu chiar asa mic acum).
Multumesc pentru oportunitatea de a vedea poze asa frumoase. G/L M.
As vreau sa stiu daca esti d-l Galmeanu care a lucrat la studioul Alexandru Sahia din Bucuresti.
Pozele sunt frumoase si parca Bucurestiul arata mai bine atunci, oamenii si locurile erau mai ingrijite.
@ Laura: Vorbesti de Pompiliu Galmeanu, tatal meu. A fost regizor de film documentar si a lucrat la Sahia timp de aproape 40 de ani.
@cris: oamenii aia in costum sunt batranii de-acum. Unii dintre ei poarta inca acelasi costum, din pacate. Pensiile nu le permit luxul de a-si cumpara altul.
Ah! Amintiri, amintiri, amintiri……Doamne cat de frumos era Bucurestiul de altadata…Ce curatenie, ce de flori, ce aerisit…pacat ca au ramas doar amintiri!
Pingback: 1964. « paraNOIDS
nu s-au schimbat multe de atunci…
Nu am gasit raspuns la intrebarea ta: “sunt curios cine era fotograful?”
La fel de curios sunt si eu mai ales dupa munca de detectiv (Inspecteur Clouzot?) pasionanta si plina de umor pe care ai depus-o (chiar asa costumul sa se mai poarte si fara ciorapi dar cu umbrela!)
Bineintzeles asta este exact Bucurestiul ala gol si curat pe care mi-l amintesc si eu, copilarind in Pta Amzei, Scoala Generala nr.5, Calea Victoriei si perimetrul “americanului” bineintzeles.
Multumesc pentru articol tau.
recunosc starea de fapt,fiind in bucuresti in perioada 1960-1968,dupa care am plecat la severin.
frumoase zile si tot respectul pentru ce-l care a aratat cum a fost capitala noastra.
am revenit dupa 30 ani ,dar totul este imbacsit.pacat.poate viitorul va fi mai deosebit fata de ce este acum
bucuresti 5 febr.2009
Toti cei care am emigrat din tara stim ca emigrarea este o cale grea,
cu multe eforturi si nu intotdeauna success.
Este impresia mea ca “romanul care traieste in tara altuia” cauta mereu
sa-si justifice cumva decizia de a emigra si a depune efortul de a se adapta in tara altuia.
Una din caile de a justifica decizia este continua comparare cu situatia din
tara de unde am plecat si cautarea de a gasi probleme acolo chiar cand
in realitate s-au facut progrese imense adica de a vedea numai partea
goala a paharului nu partea plina.
Este de inteles aceasta stare sufleteasca. Cu cat trecem mai repede peste acest stadiu din integrarea in strainatate cu atat este mai bine pentru noi toti.
S-a spus atat de multe, dar oricate s-ar spune tot ar mai ramane cate ceva de zis…inimile noastre sunt pline de nostalgie si revolta, in acelasi timp, si cred ca era nevoie de asa ceva, ceva care sa ne aduca aminte ca totusi avem o umbra de bun simt in noi, ca nu suntem tocmai adunati de pe Dunare, ca suntem urmasii unei generatii de indivizi civilizati…M-am nascut in 1967 dar, nu stiu de ce, m-am simtit intotdeauna atras de Bucurestiul anilor 60’si mi-am dorit sa vad imagini cu acest Bucuresti. Este extraordinar ceea ce am vazut; Alex, iti multumesc alaturi de toti ceilalti! Imi aduc aminte anii 72′-76′, cand mergeam cu parintii in oras, ne opream la acele minunate chioscuri de unde tata cumpara covrigi cu mac si suc de capsuni(ala ne placea cel mai mult) cu sifon, gogosi “fantezia” si cico, priveam fascinat reclamele luminoase de pe marele bulevard si de pe Lipscani si ne plimbam cu barca in Cismigiu, printre lebede, si alergam paunii in Herastrau! Tiganii….doar flori, “ciunga”, mingea cu elastic, maruntisuri cu care nu puteau sa-si cumpere Audi A8 sau Q7, erau in lantul lor cu frica de militie si de OPINA PUBLICA! Ma opresc aici ca din nostalgie o dau in alte sentimente mai putin ortodoxe. Inca odata, MULTUMESC!
erata: am inceput prost! “S-au spus” in loc de “s-a spus”. Scuze, emotiile…
normal ca Bucurestiul arata mult mai bine…..
atunci incepea industrializarea fortata a Capitalei….
de la 1300000 de locuitori la 3000000 locuitori adunati fortat in mare parte cu obiceiuri nu tocmai potrivite care s-au perpetuat pana azi din tata in fiu .
Extraordinar. Fara cuvinte. Multumesc Alex Galmeanu pentru amintiri.
si eu am inca in suflet amintirea copilariei – sunt nascuta in 1967 – dar, in ultima vreme gandurile de a-l parasi sunt din ce in ce mai dese.de ce? pentru ca Bucurestiul MEU nu-mi mai apartine! acel Bucuresti in care bunicii si parintii mei s-au nascut si crescut nu mai exista!Bucurestiul de acum este lasat prada celor mai de jos specimene de caractere pe care le poate crea umanitatea si nu am speranta sa se schimbe ceva!Voi aveti?
Cunosc mult mai putin Bucurestiul dar sânt mândru oriunde as fi în lume a posta înaintea tuturora frumusetea rhitectorialä-bunätatea românilor- frumusetea femininä-eleganta. am adus în vizitä pentru prima oarä anul trecut mai multe familii austrice ce au rämas surprinse de ADEVÄRUL rostit cu modestie. Occidentalii ne socotesc mult peste lumea a treia prin filmele “copii sträzi”publicate de mii de ori….Marele dezavantaj al românilor este MÂRSAVA POLITICÄ prin care vând întregul adunat de generatii CAPITALISTILOR ce distrug din interior întregile structuri consolidate-natura si tot ce este bun din oameni.
Genial!
Da Cristina, eu sper sa se construiasca artere noi de circulatie care sa rezolve aglomeratia de masini pe strazile prea inguste, garaje pe mai multe nivele ca in alte orase europene ca sa aiba loc masinile care aglomereaza acum strazile, locuri de parcare subterane, etc.
“Dum spiro, spero” spuneau srtamosii nosti latini.
Deja RATB-ul functioneaza mult mai bine ca ITB-ul din 1964, cand de multe ori calatoream pe scara sau mergeam pe jos de la Politehnica din Polizu, aproape de Gara de Nord, pana acasa, pe soseaua Stefan cel Mare aproape de strada Aurel Vlaicu, ca trebuia sa astepti mult pana venea tramvaiol 26, si era asa de aglomerat ca o cutie de sardele.
Populatia multor metropole a crescut in ultimele peste 4 decenii, cat au trecut de la fotografiile care au adus atatea amintiri frumoase ale tineretii noastre, si unele municipalitati au rezolvat aglomeratia urbana construind sosele suspendate cum e Gardiner in Toronto, retele de transport rapid cum e metroul, suburbii in care oamenii locuiesc in case cu gradina in loc de blocuri inghesuite si multe altele.
Bucurestiul va apartine si in viitor celor care privesc cu optimism si cauta solutii pentru a rezolva problemele, in loc sa tot lamenteze un trecut fara sa vada si aspectele pozitive.
Intradevar ,imagini emotionante si pentru noi cei nascuti mai tarziu(1965 de ex.)urmaresc cu deosebita atentie sesizarea d-lui care l-a “identificat”pe Kissinger…………..o fi real????????????????
i-am aratat postarea fiului meu de 19 ani. a fost uluit – nu isi putea imagina ca Bucurestiul si locuitorii lui au aratat asa. pe unde prin lume or fi toti oamenii aceia din fotografii? nu cred ca mai sunt pe aici.
Foarte interesant cum ai gasit diapozitivele facute de un american in Bucurestii anilor ’64. Foarte interesante sunt si locatiile pe care a ales sa le fotografieze, de asemenea mesajele trecute pe fiecare diapozitiv.
Bucurestiul in 1964 era plin de optimism. Reiese clar din peisajele surprinse de fotograf. Pentru mine anul 1964 a fost cel mai frumos an pe care l-am trait in Bucuresti, datorita optimismului pe care il citeai in ochii oamenilor. Chiar si cei care plecau si cei care ii insoteau la aeroport, erau optimisti. Bucurestiul a ramas un oras optimist, cu toate necazurile pe care le-a trecut. Va inflori, creste si dezvolta in ciuda tuturor greutatilor.
Persoana din fotografia luata pe aeroportul Baneasa nu cred ca poate fi Henry Kissinger. Pare un barbat de o anumita vîrsta (60 – 65 ani ?), or in 1964 HK avea 41 ani. Pe de alta parte, barbia foarte proeminenta nu seamana cu cea a omului politic; partea de sus a urechii – la fel. Si, in fine, “servieta” de pe umar, vizibil facuta din pinza, nu ar fi putut apartine unui american cu stare, implicat in plecarea evreilor din Romania, oricit s’ar fi vrut (dar de ce, de fapt ?) ca acesta sa se “topeasca in peisaj”.
Nemaivorbind ca e greu de crezut ca un tip de anvergura lui Kissinger intovarasea, “supraveghea” ?, ca un simplu ghid ONT plecarea grupului respectiv.
Amintiri, nostalgie… Pentru mine 1964 a fost al patrulea an dupa absolvirea facultatii. Repartizare in Bucuresti (cu pile – bineinteles) – acest frumos Bucuresti era mentinut cu o populatie aproape ideala pentru ca fara buletin de Bucuresti erai arestat si in cel mai bun caz exilat in provincie. Minunatele strazi fara masini. Oamenii, chiar cei mai valorosi, nu aveau masini si daca te apuca o ora tarzie departe de casa trebuia sa mergi pe jos – zece kilometri sau mai mult.
Si “alma mater” – asa cum am cunoscut-o si iubit-o. Si minunatii mei colegi dati afara pentru ca facusera cerere de pasaport sau au fluierat in biserica stalinista a credinciosilor lachei romani.
Amintiri, nostalgie … Bucurestiul primei dragoste, a minunatelor parcuri, Bucurestiul de poezie si cantec… daca mi s’ar da inapoi impreuna cu teroarea care il mentinea, as raspunde fara regret, “Va multumesc, dar prefer Bucurestiul urat si murdar de astazi”.
Multumim Alex pentru poze. Sunt frumoase, de calitate. Majoritatea cladirilor se regasesc si azi pe bulevardul Magheru. Eu sunt nascuta in ’52, deci in ’64 aveam destul de mult discernamant.
1 300 000 de locuitori avea Bucurestiul, asa am invatat la scoala (Geografia Economica) si asta e numarul care mi-a ramas in minte, nici nu stiu care e cel actual (cred ca mai mult decat dublu)
Imi amintasc, cea mai admirata masina in Bucuresti, era Chevrolet (stiam 2 in Bucuresti) si avea la spate forma de coada de randunica.
In 1964, pe Bulevardul Magheru, treceau tramvaie (se pot observa sinele in una din poze). Trecea tramvaiul 5 cu care eu mergeam de la Rosetti pana la Strandul Tineretului.
In locul Teatrului National era Circul de Stat.
La Expozitia Realizarilor Economiei Nationale (nu mai stiu exact care era numele corect, dar se prescurta EREN) din 1964, care a fost deschisa in Pavilionul H din parcul Herastrau, am vazut pentru prima data macheta ansamblului : Hotel Intercontinental Si Teatru National. Mi s-a parut foarte indrazneata.
Intre anii ’66-’76 a fost o perioada foarte frunmoasa de inflorire culturala, Numeroase formatii artistice, din strainatate ne vizitau. Stiu, pentru ca a coincis cu perioada liceului (invatam la Sf. Sava) vedeam afisele, dar tata nu imi dadea voie…aveam voie, la concertele-lectii, care costau doar 2 lei biletul si se desfasurau duminica dimineata…
IL aveam pe Ion Voicu, pe Gheoghe Caciuleanu, pe Iosif Sava, pe Florian Pitis si multi altii. Aveam teatre care se intreceau care mai de care sa ne arate ceva nou. Cele mai ” de soi” erau Bulandra si Teatrul Mic.
Cinematografia romana scotea filme dupa filme, multe istorice, sau psihologige, comedii. Intr-o vreme se scotea cate un film pe luna.
Parintii mei nu au avut masina, am trait la bloc, cu chirie.
Dar, aveam copii multi in jur si multi prieteni. Cu sacul in spate, cu parintii sau cu prietenii, am colindat muntii, cazati pe la oameni buni, unde ne apuca noaptea…darasta e altceva…
Sunt sigura ca parintii nostri au cunoscut greutati pe care noi nu le vredeam…
Un lucru e cert: eram “mai egali”, mai uniti, imparteam toti aceeasi “saracie”, incercam sa infrumusetam ce avem. Oamenii”eleganti”, din pozele de pe langa Sala Dalles, erau de fapt elevi de liceu in uniforma.
Probabil, cei tineri nu stiu de uniforma. Pare ceva prea conformist, dar sub uniforma se ascund toate inegalitatile materiale si ramine doar sclipirea spirituala…
intradevar…sunt niste poze care arata modestie si perfectiune.sunt student la bucuresti, la Universitate si tare mi-as dori sa merg si eu linistit cu ratb sa ajung repede la scoala, cum spun unii pe aici, ca se circula foarte lejer, si fiecare cetatean avea o stare de buna voie.E normal sa fie asa , acum parca toata lumea e stresata, se impinge si se revolta ,chiar si oamenii in varsta care odinioara faceau parte din aceast mit, spus Bucuresti. Am un gust amar in ceea ce priveste capitala tarii noastre.As avea o multime de lucruri de spus dar stiu ca nu sta nimeni sa le asculte dar sa stiti ca eu ca cetatean al acestei tari spuse Romania si implicit Bucuresti as porni o noua revolutie.
va multumim mult pentru acest document a carui vizionare ne-a impresionat pentru ca in aceea perioada ne aflam acolo “in bucurestiul de altadata” iar sfarsitul a fost deadreptul o surpriza pentru ca ne-a amintit de plecarea noastra in Israel si de faptul ca Golda MEIR a venit la bucuresti la inceputul anilor 70 ca dupa aceea sa ne permita si noua sa plecam. Amintesc acest lucru ca sa subliniez faptul ca se poate ca ghidul sa fi fost H .KISSINGER . Oricum cine ar fi avut curajul atunci ,strain fiind sa fotografieze liber…?desigur este mult idealizat si cu toate acestea noua ne este dor de acel BUCURESTI
inca o data multumiri