Unul dintre cei mai cunoscuti fotografi din perioada interbelica este Nicolae Ionescu (1903 – 1975). Pe cat de cunoscut atunci, pe atat de necunoscut azi. Marele merit al lui Ionescu este fotografia- document pe care a realizat-o in decursul vietii. Fascinantul Bucuresti al anilor 20 – 30, amintirea “micului Paris” este pastrata inca vie prin fotografiile lui. Cazut in dizgratie in perioada comunista, el ramane un necunoscut publicului si in prezent. Multe dintre fotografiile lui care circula astazi sunt publicate in diferite albume sau se gasesc pur si simplu pe internet, dar de cele mai multe ori lucrarile nu sunt semnate, frumusetea fotografiilor neaducand nici un fel de glorie fotografului.
In perioada comunista i-a fost imposibil sa isi gaseasca de lucru din cauza statutului de persoana non grata. A reusit o perioada sa supravietuiasca prin vanzarea de fotografii. El a murit in 1975 iar dupa moarte, sotia lui, Constanta Ionescu, a fost nevoita sa vanda intreaga colectie (printuri si negative pe sticla) catre Libraria Municipala ce la randul ei a cedat-o Academiei Romane.
Nicolae Ionescu si sotia lui Constanta.
Mai multe informatii despre Nicolae Ionescu gasiti aici.
într-adevar deosebite lucrari. niste ferestre care par sa aduca un trecut destul de îndepartat mai aproape de noi.
Alex, multumesc pentru lectiile de „istorie” cu care ne mai delectezi din când în când 🙂
intr-adevar deosebite lucrari. niste ferestre care par sa aduca un trecut destul de indepartat mai aproape de noi.
Alex, multumesc pentru lectiile de „istorie” cu care ne mai delectezi din cand in cand 🙂
PS: e vreo sansa sa repari siteul sa se poata posta comentarii cu diacritice? (ca de fiecare data uit, si ma trezesc cu erori de MySQL si PHP 🙁 )
si mie imi plac mult pozele-document pe care ni le prezinti.
Sa o tii tot asa !
Intr-adevar fotografiile sunt foarte frumos realizate,se vede ca este mana unui specialist,ajutat de un aparat bun,iar faptul ca este o foto alb-negru,ii da o si mai mare valoare imaginii.Pot spune ca intru aici pe blog sa mai vad cate o poza care sa ma faca mandru de artistii nostri,atat de misteriosi.
de remarcat si fetele care pe vremea aia se duceau la piscina la lido in loc de fratelli sau bamboo
Felicitari pentru “bucatica” de istorie a CEEA CE A FOST CANDVA BUCURESTIUL … de-ar exista mai multe surse … si de-am putea sa le facem si mai cunoscute “masselor” bucurestene de azi … sansele de a incerca sa redevenim ce-am fost sunt oricum, in cel mai bun caz, indepartate.
ma bucur ca mai sunt oameni care se mai intereseaza si de lucruri de genul acesta.Si eu am devenit pasionat de poze mai ales carte postala veche(interbelica).Am inceput si o colectie dar numai cu si despre orasul meu natal SINAIA.Chiar ma intrebam tot timpul cand a fost facuta prima poza sau fotografie in lume si in Romania.
A.D Reiser ca si Franz Duschek erau cumnati cu Carol Popp de Szathmari (asa semna el in documente cu o grafie de artist; pur si simplu desena literele…).
Foarte multe informatii in articolele si cartile eruditului si pasionatului istoric, critic de arta si colectionar prof.dr. Adrian-Silvan Ionescu. Alaturi de dansul exceleaza domnul Emanuel Badescu de la Biblioteca Academiei – Cabinetul de Stampe si Fotografii. Acestia impreuna cu domnul Mihai Oroveanu (imi permit cu tot respectul cuvenit sa-l numesc un impatimit al fotografiei), cu alti iubitori ai istoriei fotografiei si mai ales cu echipa de tineri iubitori ai istoriei fotografiei s-ar putea constitui nucleul pentru organizarea unui muzeu al fotografiei. Patrimoniul este imens si sunt convinsa ca multi colectionari vor dona fotografii, iar muzeele, bibliotecile si arhivele care detin colectii semnificative (care zac in depozite f. putin valorificate din indolenta, prostie, invidie sau mai stiu eu din ce motive obscure…) s-ar putea ralia la proiect.
Propun sa lansam o petitie online pentru organizarea unui muzeu al fotografiei in Bucuresti (sunt multe cladiri care pot constitui obiectul unei asemenea investitii…)
Pingback: zamoca
Pingback: Interviu cu Małgorzata Rejmer
Pingback: Cum arată Bucureștiul văzut de Małgorzata Rejmer