Se pare ca noutatile se tin lant in ultima perioada. Am descoperit o fotografie – document uimitoare realizata de Mihai Gadinceanu ce surprinde momentele premergatoare demolarii bisericii Sf. Vineri din piata cu acelasi nume aflata in Bucuresti. Este un document important in contextul in care momentul a fost foarte putin fotografiat, aproape deloc. Mai exista o imagine a lui Andrei Pandele realizata de undeva de la sol din multime si cam atat. Riscurile celor ce fotografiau aceste actiuni erau uriase, porneau de la confiscarea aparatelor de fotografiat pana la arestari.
It seems that news comes one after another. I have discovered an amazing document photograph taken by Mihai Gadinceanu which captures the moments immediately before the demolition of the Sf.Vineri Church in the square bearing the same name in Bucharest. It is an important document as the event was very little photographed, if at all. There is another image of Andrei Pandele taken from somewhere from the ground and that is about everything. The risks taken by those who photographed such actions were huge, starting from the seizure of the photo cameras up to arrests.
Daca trec in revista cateva dintre amintirile din copilarie (am locuit la mai putin de 100 de mertri de biserica iar disparitia acesteia a fost un eveniment intens comentat de vecini), ceea ce vedem trebuie sa fie un cadru realizat cu cel putin o zi inaintea demolarii efective. Cateva zile a domnit o stare de confuzie, zvonurile se tineau lant. Ori ca o demoleaza, ori ca o muta, ori ca demoleaza doar anexele, soarta bisericii parea inca nehotarata. Certitudinea a venit curand in momentul in care cele doua turle au disparut distruse in miez de noapte.
If I consider some of my childhood memories (I lived at less than 100 meters away from the church and its disappearance was heavily commented by neighbours), this must be a photo taken with at least a day before the effective demolition. For a few days there was confusion, rumours would come one after another. Some said it was going to be demolished, others that it was going to be moved, others said only the annexes were going to be demolished, the destiny of the church was still undecided. Certainty came soon, when the two steeples disappeared as they had been destroyed in the middle of the night.
Procesul s-a desfasurat cu tot dichis-ul. Au fost oameni ce au protestat, postandu-se in fata buldozerelor, momente rapid rezolvate de militienii aflati in zona. Demolarea a fost amanata cateva ore de o defectiune tehnica presupusa a fi providentiala cand la prima lovitura asupra coloanelor ce sustieau bolta intrarii, aceasta avea sa rupa in cadere un furtun de presiune al sistemului hidraulic al cupei excavatorului ce participa la operatiune. Lucrarile au fost sistate, spre uimirea asistentei din ce in ce mai numeroasa. Dupa demolare, ironic, avand loc intr-o vineri, a inceput sa ploua, lucru ce a alimentat si mai mult imaginatia celor de acolo, dovada a unor lacrimi divine. Saptamani la rand zona s-a aflat intr-un pelerinaj continuu. Oameni recuperau caramizi, bucati de ornamente, diverse pietricele, cioburi sau alte resturi din corpul bisericii spre a le pastra drept amintire. Am avut si eu o astfel de caramida dar s-a pierdut in urma unei mutari fortate.
The process unfolded by the book. There were people who protested, posting themselves in front of the bulldozers and this was quickly put an end to by policemen in the area. The demolition was postponed for a few hours because of a technical malfunction which people supposed to be providential. The entrance vault fell when the columns supporting it were taken down and it broke a pressure hose of the hydraulic system of the excavator bucket. The works ceased to the amazement of the increasingly numerous public. After the demolition which ironically enough, took place on a Friday, it started raining and fuelled even more the public’s imagination, [this was] a proof of divine tears. For weeks on row the area turned into a pilgrimage site. People would recover bricks, pieces of ornaments, various cobbles, broken glass or other debris from the body of the church as keepsake. I myself had such a brick but it was lost when we were forced to move out.
Revenind la fotografie, se pare ca este realizata de undeva de la inaltime. Probabil de la etajul complexului comercial ce se afla inca in constructie, pe locul tribunalului demolat cu ceva timp in urma. Cadrul este realizat cu vedere spre Calea Calarasilor, sosea ce trecea prin stanga bisericii, in fundal in fotografia noastra. Vedem in partea dreapta anexele si casele din jur ce sunt aproape demolate, excavatoare si camioane lucrand la indepartarea molozului. Pe acoperisul bisericii vedem cativa muncitori ce studiaza modalitatile de demolare ale turlelor. Ele au fost demolate primele, corpul cladirii a cazut dupa cateva zeci de ore. In fata intrarii se afla un numar de douazeci si ceva de oameni. Lucratori responsabili de demolare, aflati intr-o oarecare pauza sau mini-sedinta. Ferestrele din partea dreapta sunt deja demontate. Prin prima dintre ele (numarand de la intrare) si prin corespondenta ei din partea opusa aveau sa treaca niste cabluri de otel ce sa ajute la sectionarea peretilor. In fotografia lui Andrei Pandele cablurile se vad deja montate. Exista o tehnica in vremea respectiva ce presupunea legarea unu cablu de otel intre doua excavatoare, cablu ce sectiona peretii cladirilor prin forta de tragere a utilajelor.
Coming back to the photograph it seems that it was taken at a height somewhere. It was probably on the second storey of the general store still under construction, on the place of the tribunal which had been demolished a while before. The photo was taken with a view to Calea Calarasilor, a road on the left of the church, in the background of our photograph. On the right side we can see the annexes and the houses around which are almost demolished, excavators and lorries used for debris removal. On the roof of the church we see some workers considering the ways to demolish the steeples. They were the first to be demolished, the body of the building fell tens of hours afterwards. In front of the entrance there are twenty-odd people – workers in charge with the demolition, in a sort of a break or a mini-meeting. The windows on the right side are already taken apart. Through one of them (counting from the entrance) and through its corresponding window on the opposite side steel cables would pass to enable wall sawing. In Andrei Pandele’s photograph the cables are already in place. Back then there used to be a technique according to which a steel cable had to be tied between the two excavators, this cable would seesaw the walls of the buildings through the pulling force of the machines.
In fundal, pe Calea Calarsilor dar si in fata-stanga pe strada Sf. Vineri, vedem gardul de protectie ce delimiteaza santierul. Tin minte ca acest gard a fost instalat cu saptamani bune inaintea demolarii cand inca zvonurile sustineau ambele variante. Atat demolarea bisericii cat si o eventuala mutare a ei.
Mai multe despre biserica Sf. Vineri si despre demolarea ei gasiti la urmatoarelel link-uri [link], [link]
In the background, on Calea Calarsilor but also in the foreground on the left side on Sf. Vineri Street we can see the protection fence marking the limits of the construction site. I remember that this fence was set up a few weeks before demolition when there were still rumours about the two possibilities, namely both the demolition of the church and a possible movement of it.
More about Sf. Vineri Church and its demolition can be found at the following links [link], [link]
Foarte cuprinzatoare poza! Am pus link in articolul meu despre Pta. Sf. Vineri, ca se completeaza de minune 🙂
“Vedem in partea dreapta anexele…” – este vorba de Asezamintele Nasturel Herescu. De fapt, in dreapta bisericii se deschidea strada Nasturel Herescu (redenumita Gheorghe Cristescu – primul secretar general al PCR) care ducea in str. Dr. Iuliu Barasch. Pe locul Asezamintelor este azi parcarea din spatele blocului cu Bancpost, ridicat pe amplasamentul bisericii.
In prezent, se incearca reconstruirea bisericii Sf. Vineri pe str. Olteni, langa Teatrul Evreiesc.
Mii de miltumiri domnule Alex pt condividerea acestor fotografii de mare pret, mai ales pt aceia care au locuit in apropriere si au cunoscut si trait personal acea drama ,in cea ce ma priveste am locuit in spatele acestei biserici pe str Ghe. Cristescu fosta Nasturel Herescu
Buna ziua,
Din acest articol inteleg ca am fost vecini la momentul respectiv. -)
Imi amintesc cu drag de gradina bisericii, parca in fata ei era si o statie de tramvai.
Inca o data va multumesc pentru articol si fotografii.
Imi rascoleste atatea amintiri!! Aveam cam 12 ani in perioada aceea, locuiam pe strada Matei Basarab, ce incepea chiar de langa biserica Sf Vineri usor in dreapta, iar apoi mai in stanga era Calea Calarasilor. Caut fotografii cu imagini de pe strada mea, insa nu am gasit decat mai in spate, cu rondul Udricani. Am avut o colega ce locuia in Asezamintele Nasturel Herescu. Mi- e atat de dor de Bucurestiul de alta data… Noi copiii mergeam pe unde se darama cate o cladire, pentru ca mai apoi sa aflam la cateva zile ca urmeaza si imobilul nostru… Imi amintesc ca vecinele mai in varsta plangeau in hohote cand s-a demolat biserica.
@ Johann Nunweiller: Da, am stat pe Stelea Spatarul.
Pingback: Cui prodest? | bucurenci.ro
In anii aceea tocmai ma angajasem la IPROLAM si drumul meu trecea pe-acolo, pana la Mantuleasa. Vreau sa reamintesc existenta ,vis-a-vis de biserica Sf. Vineri, peste linia tramvaiului, a unui dispensar, sa-i zic, o cladire cu etaj si intrare intr-o curte interioara, gen han, unde din cate-mi amintesc, se faceau analize Micro si de sange. Sigur ca aceste lucruri nu sunt deloc importante aici, numai ca uite, mi-amintesc de ele…Ar fi murit in sinapsele mele batrane deja. Mai e ceva, de data asta chiar interesant: de jos, dinspre Hala, cand urcai spre Sf. Vineri, pe stanga, se vedeau printre sapaturi, ruinele unor hrube, poate subsolurile cladirilor demolate, dar cu siguranta se asemanau incaperilor boltite vazute de mine la Arhivele Statului, cu putina vreme inainte de stergerea de pe fata pamantului cu buldozerele. Ori semanau, catacombele astea de la Sf. Vineri, cu catacombele strabatute de mine impreuna cu un amic, sus, pela Pisica Neagra, tot in perioada cand inca mai exista viata dela Uranus in sus…Asadar, daca intr-adevar cineva ar putea aduce ceva lumina asupra pivnitelor de care am spus (pe Calarasi, oarecum peste drum de intrarea in bis. Sf. Vineri, cred ca mai degraba inainte de intersectia cu strada care ducea catre Calea Mosilor), as fi incantat sa aflu mai multe.
Felicitari! Am nostalgia zonei Mantuleasa, Olteni, Cauzasi, Calarasi, Sf.Ioan, Uranus .Mersi pt aceste rememorari. Sunt strazi care au avut ca si oamenii un anumit destin.Nu trebuie trecut chiar asa in uitare. Si precum vad exista inca imagini, preocupare ! Eu am lucrat in zona Olteni si Sf.Vineri si toata demolarea aceea m-a marcat.Pe mine si pe multi altii .
Multumiri autorului.
Am locuit pe strada Matei Basarab la nr 2A in perioada 1965-1987 si daca cineva ma cunoaste sau a locuit pe strada sa ma contacteze pe adresa de mail, imi caut fosti prieteni si colegi de la scoala generala 74
adresa de mail este tatarul61@gmail.com
Am locuit pe strada Mamulari (plecat din tara de 17 ani). Casa mea nu a fost demolata pt ca se afla pe partea numerelor impare, partea pe care se afla Muzeul Comunitatilor Evreiesti din Bucuresti. Din aceasta cauza nu s-a demolat decat partea numerelor pare. Doua blocuri s-au construit acolo, cu fata spre noua hala a Unirii iar in felul acesta, casele noastre erau ascunse. Imi aduc aminte de demolarea bisericii si de celelalte demolari din cartier. S-a demolat atat de mult incat, pe fereastra din spatele casei vedeam cartierul Timpuri Noi!!! Intre noi nu mai era decat un camp. Totul era ras. Pacat, mare pacat.
Numai bine
@Dan …Baicu?
In iunie ’87 imi sustineam examenul de bacalaureat la Liceul “Matei Basarab”, amplasat pe strada cu acelasi nume, aproape de Biserica Sf. Vineri. Cand am iesit de la examen, pe la orele pranzului, in Piata Sf. Vineri era o masa oameni. Imaginea mi-a ramas intiparita, intrucat in perioada aceea nu vedeai asa ceva, decat cu ocazia meetingurilor organizate, unde erai luat cu arcanul.
excelent remember … trist, nostalgic. am fost acolo chiar
cand a fost demolata … oamenii luau bucati din pereti bisericii
si plangeau. am locuit la mantuleasa, pe calarasi in statia de
tramvai vis-a-vis de sf mina.
Invatam in liceul Sincai si veneam din cartierul tei cu tramvaiul 16 pana la Sf Gheorghe. La un moment dat mi se pare ca tramvaiul 5 oprea in zona bisericii. Nu mai retin momentele cand a fost demolata dar retin panourile care inconjurau biserica in preajma demolarii. Tatal meu ma ruga sa nu discut cu nimeni despre povestea demolarii.
ce momente………..si acum cand revad aceste fotografii retraiesc acele spaime……..
eu m-am nascut si copilarit pe str,sf ioan cel nou, pe acea strada a fost casa in care a fost gazduot dl.Cuza cand a venit la Bucuresti, casa boierului Dumitrescu si a functionat in ea Animaflim…………………
casa mea a fost demolata im1985, dar am asistat la demolarea bisericii can militienii calcau in picioare lumanarile aprinse de noi…si can am incercat sa iau o bucatica din zid,am fost lovita cu bastonul………a fost cumplit si cati din vecinii mei au murit din cauza acestor demolari…….
Buna ziua,
Numele meu este Cristi Dumitrache si sunt editorul unei publicatii de diaspora. Sunt sigur ca toti cititorii revistei noastre din Noua Zeelanda ar fi interesati de acest subiect, asa ca va cer respectuos permisiunea de a-l prelua, citan desigur toate sursele. Astept raspunsul dvs pe adresa de email: romanianpages@yahoo.co.nz. Mentionez ca revista este gratuita si noi executam la ea voluntariat, deci articolul nu va aparea intr-o revista comerciala.
Numai bine din Auckland
Cristi Dumitrache
Pingback: Idei Urbane » Muzeul din Piata Sfanta Vineri
Am locuit pe Herescu Nasturel (pe vreamea mea) chiar in casa/vila lui Cristescu Gheorghe, care era lipita de biserica. Am plecat din Romania in 79, pana sa fie demolat cartierul evreiesc si biserica. Mai tarziu cand m-am intors in vizita (dupa 90), am gasit totul ras la pamant si astfel am pierdut si speranta de a relua contactul cu fostii vecini si colegi de scoala. Am terminat scoala elementara Nr. 74 in 1976. Desi au trecut anii, am inca amintiri placute din anii traiti in cartierul evreiesc langa biserica Sf. Vineri, inclusiv clipe umoristice petrecute impreuna cu Feri, fiul lui Cristescu Gheorghe, Daniel Iorga. email: dliorga@gmail.com.
Am locuit pe Avram Golfaden 12-14 si ma cuprinde nostalgia privind la fotografiile Dudestiului din anii 80′ ce vremuri bune…… lipsite de stres ne -au demolat in aug 1987 aveam pe atunci 10 ani .
Pentru cei nostalgici si dor de locurile unde au copilarit detin fotografii din anii 80′ ma puteti gasi la adresa de e-mail opreaflorinviorel@yahoo.co.uk
Eu si bunica mea mergeam tot timpul la vise rica Sfinta Vineri de sarbatori si in cursul saptamina. Eu vineam cu tranvaiul 18 si treaceam pe linga biserica in fiecare zi merging la scoala mea pe Mintuleasa. Au trecut peste 50 de ani de cind nu am vazut biserica dar ea o sa fie cu mine in fiecare zi
Pingback: Singura imagine color de la demolarea bisericii Sf. Vineri – Iunie 1987 | Muzeul de Fotografie
Am terminat scoala elementara in anul 1969 la scoala 74 din strada Mircea voda. Eu personal am stat pe strada Mircea. Voda 27-29. Caut colegi sau fosti prieteni.